Hramul Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi

Biserica Ortodoxa Romana ii cinsteste maine, 30 ianuarie, pe Sfintii Trei Ierarhi, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura de Aur. Mai multe biserici din Mitropolia Moldovei si Bucovinei sunt in sarbatoare.Manastirea 'Sfintii Trei Ierarhi', ctitorie a lui Vasile Lupu din prima jumatate a secolului al XVII-lea si monument de arhitectura inegalabil, isi cinsteste maine ocrotitorii. Slujba Privegherii va fi oficiata astazi de la ora 17:00 si se va termina in jurul orei 22:00. Maine dimineata Sfanta Liturghie va fi precedata de slujba Ceasurilor si Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi, informeaza 'Ziarul Lumina'. Reamintim ca in Biserica Manastirii 'Sfintii Trei Ierarhi exista o particica din moastele Sfantului Vasile cel Mare care a fost donata Manastirii 'Sfintii Trei Ierarhi' de patriarhul Macarie al Antiohiei, la noua ani dupa ce domnitorul Vasile Lupu a adus moastele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iasi.Municipiul Botosani are o biserica inchinata celor trei mari ierarhi ai Ortodoxiei. Parohia 'Sfintii Trei Ierarhi' din Botosani s-a infiintat dupa anul 1990. In Protopopiatul Piatra Neamt este maine hram la Carligi, in comuna Ştefan cel Mare. Parohia Borlesti 2 din Protopopiatul Roznov isi serbeaza hramul, precum si parohia Lunca, comuna Poiana Largului, Protopopiatul Ceahlau.Hram va fi maine si la Biserica 'Sfintii Trei Ierarhi' din Suceava, construita intre anii 2001-2003 cu sprijinul credinciosilor din parohie. Sfantul lacas a fost sfintit pe 17 iunie 2007 de catre IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. Astazi de la ora 17:00 Inalt Preasfintitul Parinte Pimen va savarsi slujba Vecerniei. 'La final, IPS Pimen va binecuvanta noile lucrari care au fost realizate la biserica noastra: izolarea sfantului lacas, casa praznicala si lumanararul. Preotii si credinciosii vor participa apoi la o agapa crestina', a declarat pr. paroh Dragos Buta, care este si consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. Maine dimineata se vor oficia slujba Utreniei, Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi si Sfanta Liturghie.Biserica 'Sfintii Trei Ierarhi' aflata in zona de nord a orasului Bacau isi cinsteste maine patronii spirituali. Sfantul lacas constituie un punct de interes spiritual si arhitectural prin modul in care a fost conceputa. Constructia acestei biserici a inceput in anul 2000, sub coordonarea preotului paroh Vasile Sarcu, si s-a finalizat in anul 2006 cu sprijinul credinciosilor din parohie. 'O biserica din lemn, cu elemente moderne in interior, fara a omite partea artistica traditionala, care ii confera sacralitate', dupa cum sustine preotul paroh Vasile Sircu. Beneficiind de ajutorul unor mesteri adusi tocmai de la Vatra Moldovitei, preotul Sircu a reusit sa ofere Bacaului o imagine inedita pentru un lacas de cult de oras, in conditiile in care materialele folosite astazi sunt betonul sau caramida. Imbogatita si cu o pictura deosebita, Biserica 'Sfintii Trei Ierarhi' reprezinta un punct de referinta privind maniera in care se poate imbina traditionalul cu modernul, astfel incat ambele sa coexiste fara a se incurca ori confunda una cu cealalta', a spus pr. Constantin Gherasim, inspector in probleme de tineret si mass-media al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Sarbatoare va fi maine si in parohia 'Sfintii Trei Ierarhi' - Buhusi, Protopopiatul Buhusi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 846

Id: 11577

Data: Jan 29, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).