Hramul Manastirii Turnu

Astazi, 21 noiembrie 2009, in ziua Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie Arhiereasca la Manastirea Turnu, care si-a serbat hramul, informeaza Arhiepiscopia Ramnicului.Sarbatoarea a inceput cu slujba Privegherii , in seara zilei de 20 noiembrie, iar astazi a continuat cu Acatistul 'Bunei Vestiri' si cu Sfanta Liturghie. La sfarsitul slujbei, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, in cuvantul de invatatura rostit, a aratat insemnatatea sarbatorii Intrarii in Biserica a Maicii Domnului , subliniind importanta prezentei la slujbele Bisericii a crestinilor, in lucrarea pentru mantuirea sufletului. Dupa cuvantul de invatatura, a urmat slujba de pomenire a ctitorilor, binefacatorilor si ostenitorilor acestui sfant locas. La aceasta mare sarbatoare a crestinatatii ortodoxe praznuita la Manastirea Turnu au participat Parintii stareti de la manastirile Stanisoara si Cozia, autoritatile locale, preoti si credinciosi din parohiile vecine si foarte multi pelerini din tara. La poalele muntelui Cozia, nu departe de apele Oltului, se inalta silueta zvelta a manastirii de calugari Turnu, situata la 600 m de statia de cale ferata cu acelasi nume. La poalele culmii Turneanu din masivul Cozia, de-a lungul timpului, au fost multe sihastrii, chilii sapate in stanca, dintre care unele se mai pastreaza si astazi.Biserica veche ce se afla imediat la intrare, a fost ridicata in anul 1676, pe locul alteia din lemn, ctitoria fostului episcop de Ramnic, Varlaam, mitropolitul Ţarii Romanesti, stins din viata in anul 1702. Asezamantul a fost o copie a manastirii Cozia-Veche, fiind refacut de Gherasim Timus (1894-1911), insa biserica veche a fost mistuita de flacari in 1932, scapand din calea incendiului doar casa lui Gherasim Timus si chiliile din vale. Intregul ansamblu a fost refacut in anul 1933. Aceasta bisericuta, mai mica are hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului . In jurul ei se pastreaza numeroase chilii sapate in piatra, iar in incinta se afla doua pesteri unde pustnicii se izolau de lume.Biserica noua, numita si Biserica cea mare, a fost ridicata intre anii 1897-1901, de insusi Gherasim Timus, avand hramul Schimbarea la Fata . Aceasta are forma patrata, etajata, cu doua niveluri, parter si etaj, la fiecare nivel fiind o biserica in care se tine slujba separat, de alt preot. Are o cupola centrala, cu acces pe scarile exterioare construite recent pe fatada de sud, dinspre lacul din apropiere.Intre anii 1935-1938, au fost construite chilii cu etaj si intregul ansamblu a fost renovat. Pana in anul 1939, aici a functionat o scoala de cantareti bisericesti. Vietuitorii de aici duc o viata austera, neconsumandu-se carne. In apropierea acestui vechi asezamant monastic se pastreaza si astazi unele vestigii istorice renumite cum ar fi : castrul roman Arutela , stanca de piatra numita Masa lui Traian si baile termale de la Bivolari – pe malul stang al Oltului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 608

Id: 3461

Data: Nov 23, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).