|
Hramul Parohiei Timisoara Cetate
De sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, ieri, 26 octombrie, credinciosii Parohiei Timisoara Cetate, Protopopiatul Timisoara I, si-au praznuit ocrotitorul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de preoti si diaconi, condus de pr. consilier Sorin Lungoci, delegat al Arhiepiscopiei Timisoarei, in prezenta unui numar mare de credinciosi, dupa cum informeaza Ziarul Lumina , Editia de Banat.In cuvantul de invatatura rostit cu acest prilej, pr. Sorin Lungoci a reliefat intamplari si minuni din viata Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, aratand ca dragostea arzatoare fata de Dumnezeu, credinta neclintita au fost armele sfantului ostas. Totodata, a fost subliniata si puterea rugaciunii sfantului mucenic, care de nenumarate ori s-a aratat a fi un grabnic ajutator si folositor, marturie fiind multimea minunilor savarsite de sfant, atat in timpul vietii sale, cat mai ales dupa muceniceasca sa mutare.Biserica cu hramul 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir' a Parohiei Timisoara Cetate a fost sfintita prima oara in anul 1935, in timpul lui Carol al II-lea, de episcopul militar dr. Ioan Stroia de Alba-Iulia si de episcopul dr. Grigore Gheorghe Comsa al Aradului. Aceasta a purtat hramul 'Invierea Domnului' si a fost timp de mai multi ani biserica militara, aflandu-se sub administratia Primariei Timisoara.Biserica a fost sfintita pentru a doua oara la 26 octombrie 2000, de Inalt Preasfintitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, si tinand cont de trecutul sau, biserica a fost pusa sub ocrotirea unuia dintre cei mai reprezentativi sfinti ostasi ai Bisericii, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir. Constructia actuala dateaza din anii 1740-1750 si este unul dintre cele mai vechi asezaminte din oras pastrate, alaturi de Spitalul Militar, Tribunal si Complexul Bastion, si face parte din complexul arhitectural al Cetatii vechi a Timisoarei. Pictura lacasului de cult a fost realizata intre anii 2000 si 2003, de catre familia de pictori bisericesti Ion si Ana Badila.In prezent, Parohia Timisoara Cetate cuprinde aproximativ 730 de familii si are cinci slujitori, paroh fiind parintele Marcel Vlaicu.
|
Categoria: Actualitate ortodoxa |
Data: Oct 27, 2011 |
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: |
Articole similare
Preafericirea Voastra, Preafericite Parinte Daniel, Patriarh al Romaniei,Inaltpreasfintiile si Preasfintiile Voastre, iubiti frati in Domnul si impreuna liturghisitori, Excelentele voastre, Domnilor reprezentanti ai autoritatilor de Stat, Binecuvantat popor al lui Dumnezeu,In Taina .....
Data: Oct 27, 2011
|
De cateva zile a inceput sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou. Mii de pelerini urca pe Colina Bucuriei pentru a ajunge la racla Sfantului, 'izvorul de daruri' pentru cei care se inchina cu credinta puternica. Invingand intemperiile vremii, neputintele trupesti si sufletesti, pelerinii .....
Data: Oct 27, 2011
|
Sectorul Social-filantropic si misionar al Arhiepiscopiei Bucurestilor a fost alaturi in toate aceste zile de pelerinii care stau la coada pentru a ajunge la sfintele moaste scoase spre inchinare. Voluntarii aflati in slujba arhiepiscopiei stau zi si noapte pentru a oferi hrana, ceai cald si .....
Data: Oct 27, 2011
|
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 27 octombrie, pe Sfantul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor.Sfantul Dimitrie cel Nou s-a nascut la inceputul secolului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabi, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei. .....
Data: Oct 27, 2011
|
Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, aflată în Iaşi pe Str. Costache Negri nr. 48, a lansat ieri proiectul „Modernizarea infrastructurii serviciilor sociale a Fundaţiei Solidaritate şi .....
Data: Oct 27, 2011
|
Una dintre piesele inedite ale expoziţiei „Arta pelerinajului. Obiecte din spaţiul est şi sud-est carpatic în secolele IV-XVI“, deschisă până pe 12 noiembrie, la Muzeul Unirii din Iaşi, este o ploscă de pelerin (ampulla). Piesa, prezentată .....
Data: Oct 27, 2011
|
Random Links
 In 2013, Biserica Ortodoxa Romana omagiaza doua dintre cele mai importante personalitați ale Creștinismului, imparat roman și mama care au fost numiți intocmai cu Apostolii : Sfinții .....
Data: Jan 6, 2013
|
 In Duminica a XXXII-a dupa Rusalii, Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat in Parohia Sfintii Trei Ierarhi din Oradea, unde a savarsit Sfanta Liturghie. Cu acest prilej au .....
Data: Feb 5, 2013
|
La Cercul Militar Roman a avut loc joi, 18 aprilie 2013 lansarea cărţii "Mărturisirea", scrisă de prof. Ioan Dobreanu. Pe lângă membrii Uniunii Scriitorilor din România, în cadrul evenimentului a luat cuvântul .....
Data: Apr 21, 2013
|
 În Duminica a IV-a dupa Rusalii, Preasfințitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor .....
Data: Jul 8, 2014
|
]]>Una din marile nedreptăţi făcute de comunişti Bisericii a fost, pe lângă demolări, exproprierea. Deşi au trecut mai bine de 25 de ani de la căderea .....
Data: Feb 10, 2015
|
|
|