Hramul sfintei manastiri Saraca

De praznicul Schimbarii la Fata a Domnului, una dintre cele mai vechi asezari monahale din Banat, Manastirea Saraca, si-a sarbatorit hramul istoric. La aceasta zi de sarbatoare, numerosi credinciosi si-au indreptat pasii spre manastirea de la marginea localitatii timisene Şemlac, pentru inalta cereri si rugaciuni Bunului Dumnezeu, alaturi clerici si monahi din intreg cuprinsul eparhiei. Bucuria praznicului a fost incununata de prezenta in mijlocul obstii conduse de arhim. Climent Vantu, staretul asezamantului, a Preasfintitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, dupa cum ne-a precizat George Giurgiu.Cu acest prilej, Preasfintia Sa a savarsit Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul de vara al manastirii, fiind inconjurat de un impresionant sobor de preoti si diaconi de la parohiile si manastirile invecinate. In cadrul slujbei, Ierarhul a binecuvantat prinoasele aduse de credinciosi in cinstea marelui praznic al Schimbarii la fata a Domnului nostru Iisus Hristos, iar dupa Sfanta Liturghie a oficiat o slujba de pomenire pentru vietuitorii manastirii trecuti la cele vesnice. Totodata, Preasfintitul Paisie a sfintit noua trapeza a manastirii, ridicata prin ravna si osteneala obstii calugarilor de aici si cu ajutorul credinciosilor. Raspunsurile la sfintele slujbe au fost date de grupul coral Theophoros al Arhiepiscopiei Timisoarei condus de diac.dr. Ion-Alexandru Ardereanu.Prima atestare documentara, in 1270Momentul exact al intemeierii manastirii nu se cunoaste, dar prima atestare documentara dateaza din anul 1270. Mai tarziu, la inceputul secolului al XV-lea, surse franciscane mentioneaza manastirea, numind-o "pepiniera de schismatici", cu alte cuvinte centru de rezistenta la incercarile de catolicizare a crestinilor din Banat. Biserica Manastirii Saraca a fost (re)zidita din piatra si caramida in 1443 de catre calugarul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfantul Nicodim (de la Tismana), si apoi renovata in 1730, de catre Giuriciko Lazarevici si fiii sai, Nicolae si Chiriac. Arhitectural, biserica este in forma de cruce greaca cu bratele libere; absida altarului este semicirculara si naosul acoperit cu o turla octogonala. La exterior, biserica este lipsita de orice decoratie, avand forme masive si o volumetrie foarte sobra. Pridvorul actual a fost adaugat in secolul al XIX-lea.La inceputul secolului al XVIII-lea, manastirea adapostea o scoala, unde se invata pictura de icoane. Manastirea functioneaza pana in 1778, cand, din ordinul imparatului Iosif al II-lea, este inchisa, monahii obligati sa plece, iar odoarele manastirii (carti, icoane, obiecte de cult) sunt transferate la Manastirea Mesici de langa Varset (Voivodina - Serbia). In anul 1782, autoritatile austriece scot la licitatie cladirile manastirii, care sunt cumparate de catre Ioan Ostoici, un dregator bogat din Timisoara. Manastirea va ramane in proprietatea familiei Ostoici timp de 150 de ani, timp in care se paragineste, dobandindu-si (re)numele de "Saraca".In anul 1932, Manastirea Saraca este cumparata de Episcopia Caransebesului si redevine asezamant monahal. Desfiintata din nou in urma decretului comunist din 1959, va functiona ca parohie pana in 1990, cand se reia viata monahala. In anul 1963 au inceput lucrarile care au dus la restaurarea completa a bisericii si a picturii.Constructia noului paraclis a fost inceputa in anul 2000 cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Nicolae, Arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului, iar lucrarile de pictura au fost finalizate in anul 2007 si binecuvantate de Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 565

Id: 32941

Data: Aug 6, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).