Crestinii ortodocsi s-au aflat, astazi, 16 septembrie 2012, in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci. In toate bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul din Evanghelia Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu, capitolul 8, versetele de la 34 la 38 si capitolul 9 versetul 1.In cuvantul de invatatura rostit in Paraclisul 'Sfantul Mare Mucenic Gheorghe' din Resedinta Patriarhala, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre cele trei lucrari pe care orice crestin trebuie sa le indeplineasca pentru a urma Mantuitorului Iisus Hristos si pentru a dobandi Imparatia lui Dumnezeu.'Cel ce voieste sa vina dupa Hristos trebuie sa implineasca trei lucrari deosebite, dar legate intreolalta, si anume: lepadarea de sine, asumarea Crucii si implinirea poruncilor Mantuitorului Iisus Hristos, marturisirea Lui si punerea in practica a ceea ce El ne porunceste pentru a implini in viata noastra voia Lui. Deci, Evanghelia ne arata un program de mantuire, un drum al crucii ca drum al invierii sufletului din moartea pacatului si ca drum al dobandirii vietii vesnice. Mantuitorul vorbeste despre Cruce la inceputul Evangheliei de astazi si despre pregustarea inca din lumea aceasta a Imparatiei lui Dumnezeu, a slavei si bucuriei din Imparatia lui Dumnezeu. Prin aceasta vedem ca finalitatea lepadarii de sine, a asumarii crucii si a urmarii lui Hristos este dobandirea Imparatiei Cerurilor care se da in arvuna in lumea aceasta prin legatura omului cu Dumnezeu, prin credinta in Iisus Hristos, iar la a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos, Imparatia se va da in plinatate, pentru ca la bucuria Imparatiei Cerurilor vor participa sufletul si trupul, toate generatiile trecute, prezente si viitoare. Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu se face dupa invierea mortilor si judecata de apoi', a spus Preafericirea Sa.In continuare, Patriarhul Romaniei a vorbit despre semnificatiile lepadarii de sine si despre importanta acestei lucrari deosebite pentru viata crestinilor: 'Lepadarea de sine inseamna lepadarea de sinea egoista de sinea care este instrainata de Dumnezeu. Omul cand a cazut din legatura sa de iubire cu Dumnezeu s-a instrainat de Dumnezeu, de semeni si de el insusi. Astfel, lepadarea de sine nu inseamna desfiintarea de sine, ci lepadarea unui mod egoist de a vietui, de a gandi si de a faptui. Lepadarea de sine inseamna renuntarea la patima mandriei si la patima lacomiei dupa lucruri trecatoare. Foarte adesea aceasta iubire patimasa de sine creeaza o multime de conflicte duhovnicesti, insa se ajunge si la razboaie din cauza lacomiei, cand unele popoare doresc sa stapaneasca peste altele. In mod concret, lepadarea de sine inseamna despatimirea, trecerea de la un mod egoist de viata la un mod duhovnicesc de viata, de daruire de sine. Omul care se iubeste pe sine nu mai are loc in sufletul sau pentru iubirea fata de Dumnezeu si fata de semeni. Chiar daca ii iubeste pe semeni, ii iubeste ca sa ii foloseasca. Deci, lepadarea de sine inseamna a nu mai avea eul egoist ca centru al vietii sale, inseamna a vietui fara a centra viata pe propriul eu, ci a avea ca centru al vietii sale legatura cu Dumnezeu-Omul. Cand omul nu se gandeste in primul rand la sine, ci la legatura cu Dumnezeu Izvorul vietii vesnice atunci el se leapada de sine si se uneste cu Dumnezeu si astfel viata sa nu mai ramane intr-un orizont limitat si trecator, ci se deschide spre viata cea vesnica, nelimitata si netrecatoare. Iubirea sa dornica de iubire vesnica se deschide spre Dumnezeu si astfel omul care iubeste pe Dumnezeu mai mult decat lucrurile create de Dumnezeu, care iubeste mai mult pe Dumnezeu Creatorul decat iubeste creaturile, se elibereaza, devine cu adevarat liber, pentru ca nu mai este limitat de lucrurile trecatoare'.Insa lepadarea de sine este o lupta permanenta deoarece firea umana cazuta in pacat are tot timpul tendinta de a trai egoist, de a se izola, de a face totul mai intai pentru sine, uitand de Dumnezeu si de semeni, a spus Preafericirea Sa, continuand: 'Sfintii Parinti ne spun ca lupta cu iubirea patimasa de sine este o lupta pe toata viata, dar in masura in care omul se leapada de sinea egoista si schimba modul de vietuire egoista in modul de sine duhovnicesc, atunci el simte si bucuria vietii luminate de prezenta lui Dumnezeu in viata sa si vede pe semenii sai ca fiind chipuri ale lui Dumnezeu chemate la comuniune vesnica de iubire in Imparatia Cerurilor. Aceasta comuniune incepe din lumea aceasta prin rugaciune, prin ascultarea poruncilor lui Dumnezeu, prin implinirea poruncilor lui Hristos, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin savarsirea faptelor bune. Astfel, lepadarea de sine nu inseamna un gol, ci inseamna o eliberare de sine pentru a ne umple de prezenta sfintitoare, mantuitoare, smerita si daruitoare a lui Dumnezeu'.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a evidentiat intelesurile duhovnicesti ale Crucii si ale asumarii ei: 'Crucea nu este inteleasa ca un lemn pe care il purtam pe umar, ci ca o povara interioara purtata pe umerii sufletului. Crucea este o neimplinire, o neputinta, o suferinta, o nefericire, este constiinta finitudinii si fragilitatii conditiei umane, constiinta ca avem limite, ca nu putem implini tot ceea ce dorim si ca desi dorim sa fim mai tari, constatam ca suntem slabi. Crucea poate sa fie o copilarie fara parinti sau o familie fara copii, o vaduvie pe intreaga viata, o boala incurabila, o patima nevindecata sau poate sa fie o tristete ca nu am implinit ceea ce am fi dorit sa facem. Aceasta rastignire interioara intre o dorinta sfanta si o realizare modesta sau neimplinita, o rastignire intre ideal si esec, toate aceste forme care marcheaza viata prin suferinta sau nefericire sunt intelesuri duhovnicesti ale crucii. Cand Mantuitorul spune Fiecare sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze inseamna ca doreste sa umple cu prezenta iubirii Sale sfintitoare suferinta noastra pentru a o transforma in tarie duhovniceasca, si anume in intarire in credinta si in apropiere de El'.'Aceasta chemare la asumarea Crucii impreuna cu Hristos este esenta vietii crestine, si anume sa descoperim in cruce nu un esec, ci o sansa pentru un nou inceput, pentru apropiere de Dumnezeu. In acest fel, o lipsa, o neputinta, o limitare a noastra devine prilej de imbogatire duhovniceasca. Daca purtam crucea saraciei materiale si o aducem la Hristos, El ne imbogateste viata si in locul lucrurilor materiale care ne lipsesc ne daruieste bogatia harului, bogatia prezentei Lui. De aceea, oamenii saraci, dar duhovnicesti, au mai multa bucurie decat oamenii bogati, dar care au uitat de Dumnezeu si sunt legati doar de lucrurile trecatoare si limitate', a mai spus Preafericirea Sa.Pericopa Evanghelica de astazi ne mai arata ca daca il iubim pe Hristos trebuie sa il marturisim public. 'Hristos Domnul doreste ca noi sa marturisim legatura noastra cu Hristos pentru a aduce mai multa lume la mantuire. Cand il marturisim pe El ca Dumnezeu si Imparat, ca Mantuitor al nostru, atunci noi largim sfera credintei si chemam si pe altii la Hristos. Nu dorim sa ne mantuim in mod egoist, ci impreuna cu altii si aceasta inseamna Biserica. Cine iubeste pe Hristos, vorbeste cu Hristos in rugaciune si despre Hristos in marturisirea lui si in faptele bune. Asadar, Mantuitorul ne indeamna sa Il marturisim si sa implinim poruncile Lui. Urmarea lui Hristos in Ortodoxie nu este doar o imitatie morala a Lui, ci o dorinta ca Hristos sa locuiasca in noi prin Duhul Sfant', a mai aratat Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 524

Id: 24546

Data: Sep 16, 2012

Imagine: