Biserica este spatiul unde se uneste pamantul cu cerul

In toate bisericile s-a citit astazi, 23 septembrie 2012, in duminica a XVIII-a dupa Rusalii, Evanghelia de la Sf. Ev. Luca, capitolul 5, versetele 1-11 care ne prezinta Pescuirea minunata de pe Marea Galileii. In cuvantul de invatatura rostit in Paraclisul Reședintei Patriarhale cu hramurile Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantului Prooroc Daniel si Sfanta Cuvioasa Parascheva, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a evidentiat invataturile ce reies din pericopa de astazi, aratand ca taina Bisericii a fost prefigurata prin corabia din Evanghelie, dar si faptul ca harul lui Dumnezeu primeaza in fata intelepciunii si a priceperii omenesti. Prevestirea Tainei Bisericii In Evanghelia de astazi a fost preinchipuita Taina Bisericii, dar si prezenta si lucrarea Mantuitorului in lume. Corabia din Evanghelia de astazi este o prevestire a tainei Bisericii inteleasa ca fiind corabia mantuirii pe marea involburata a vietii in istorie. Hristos predicand din corabie prevesteste prezenta si lucrarea Sa prin cuvantul Evangheliei Sale care va fi propovaduit de cei chemati de El la slujire in Biserica de-a lungul istoriei, pana la sfarsitul veacurilor. Pescuirea minunata ne arata ca in Biserica conteaza in primul rand harul lui Dumnezeu si apoi intelepciunea si priceperea omeneasca. Sfantul Apostol Petru si ceilalti ucenici care erau cu el au invatat o lectie despre taina Bisericii prin aceasta pescuire minunata si anume ca lumea care vine in Biserica vine mai intai ca urmare a chemarii tainice a lui Hristos pe care o lucreaza prin harul Sau in mintea si inima oamenilor chemati la mantuire. Deci, nu atat priceperea omeneasca este cea care ajuta Biserica lui Hristos, ci harul Sau, prezenta Lui pe care noi trebuie sa o chemam si sa o invocam si, de asemenea, ascultarea fata de Hristos, chiar daca noi nu intelegem tot planul Sau de mantuire, chiar daca uneori ni se pare dupa mintea si intelepciunea noasta ca un lucru este prea greu, sau este irealizabil atunci cand ascultam de Hristos, cand ascultam Evanghelia Sa, implinind poruncile Sale simtim cum harul Sau lucreaza minunat in viata noastra, in viata Bisericii si in lume , a spus Preafericirea Sa. Evanghelia ne arata ca Dumnezeu nu ne paraseste atunci cand am esuat, ci asteapta sa vada daca noi ne apropiem de El, daca ii cerem ajutorulTotodata Patriarhul Romaniei a mai aratat in cuvantul sau ca Evanghelia de astazi ne arata cat de mult conteaza prezenta si lucrarea lui Hristos in viata noastra, fara de care nu putem face nimic. Fara nadejdea in ajutorul Sau, avand incredere doar in fortele proprii, lucrarile noastre sunt sortite esecului. Evanghelia ne arata ca in Biserica in primul rand conteaza prezenta si lucrarea lui Hristos, ascultarea Evangheliei Lui, ascultarea de poruncile Lui si asteptarea cu smerenie a implinirii voii Lui in viata noastra si a Bisericii. Din Evanghelie mai invatam ca si in viata personala foarte adesea constatam esecul lucrarilor pe care le savarsim cu forte proprii, cu mare incredere in noi insine. Desi intentia a fost buna lucrarea nu s-a implinit, a intervenit neprevazutul, conditii imprevizibile, neasteptate. Constatam esecul, constatam limitele inteligentei ale fortei fizice sau limitele noastre omenesti. Unii cad in deznadejde, in descurajare. Evanghelia ne arata ca Dumnezeu nu ne paraseste atunci cand am esuat, ci asteapta sa vada daca noi ne apropiem de El, ii cerem ajutorul sau nu. Daca in smerenie acceptam infrangerea sau esecul, in aceasta stare de smerenie incepe pregatirea lucrarii harului Sau. Foarte adesea oamenii nu au reusit sa faca ceea ce au dorit, dar fiindca s-au smerit si nu si-au pierdut nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu, El Le-a daruit mai tarziu putere de a face lucruri mult mai mari si mai bune. Esecul de acum era o pregatire pentru o izbanda mult mai mare, pentru o lucrare mai pretioasa, mai mare pentru mantuirea sufletului. Totdeauna Dumnezeu ne ajuta, dar nu totdeauna cum vrem noi si cand vrem noi, ci El ne ajuta atunci cand considera El ca ne este folositoare aceasta ajutorare si in modul in care El alege cu intelepciune si iubire parinteasca pentru mantuirea noastra si a celor din jurul nostru , a mai spus Parintele Patriarh. Biserica este spatiul unde se uneste pamantul cu cerulPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a mai aratat, de asemenea, ca aceasta pericopa evanghelica este una a sperantei dincolo de esec si a schimbarii deoarece ni se arata cum Petru a devenit din pescar de pesti pescar de oameni si cum din cotidian a fost adus in neobisnuitul ceresc al prezentei lui Dumnezeu. Evanghelia de astazi este si o Evanghelie a sperantei dincolo de esec, dincolo de nereusita de moment. Este o Evanghelie a chemarii, a schimbarii vietii noastre atunci cand nu ne asteptam. Hristos a facut din pescari de peste pescari de oameni, l-a ridicat din corabie pe Petru si l-a dus in Biserica, l-a scos din obisnuitul cotidian si l-a adus in neobisnuitul ceresc al prezentei lui Dumnezeu in viata oamenilor, prin Biserica, deoarece Biserica este spatiul unde se uneste pamantul cu cerul, ca pe pamanteni sa-i inalte Dumnezeu duhovniceste la ceruri , a precizat Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 444

Id: 24698

Data: Sep 23, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).