Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a X-a dupa Rusalii (Vindecarea lunaticului) 'In vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, ingenunchind inaintea Lui si zicandu-I: Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Şi l-am dus la ucenicii Tai, insa ei n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi mai suferi? Aduceti-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de diavoli nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor si-L vor omori, dar a treia zi va invia.'(Matei 17, 14-23)

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneIn Evanghelia din Duminica a X-a dupa Rusalii, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata importanta credintei, rugaciunii si postului pentru viata noastra duhovniceasca.

Din cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos: 'acest neam de diavoli nu iese decat numai cu rugaciune si cu post', pe care le adreseaza Sfintilor Sai Apostoli si, prin ei, noua tuturor, intelegem ca omul nu se poate elibera de patimile pacatoase si mai ales de influenta duhurilor rele in viata lui decat numai prin rugaciune si post, virtuti care izvorasc din credinta puternica.

Credinta este legatura vie, libera si constienta dintre om si Dumnezeu, Facatorul Cerului si al Pamantului. Ea este raspunsul permanent al omului la iubirea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru el. Credinta este, in acelasi timp, o cale sau un mod de cunoastere a realitatilor vesnice, netrecatoare si nevazute, si o arvuna sau pregustare inca din lumea aceasta a darurilor din Imparatia cerurilor promisa de Dumnezeu oamenilor (cf. Matei 3, 2; 5, 12). In acest inteles, Epistola catre Evrei arata: 'credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute' (Evrei 11,1), iar Sfantul Maxim Marturisitorul († 662) precizeaza: 'Credinta este o putere de legatura care infaptuieste unirea desavarsita, nemijlocita si mai presus de fire a celui ce crede, cu Dumnezeu Cel crezut'.1

Ca legatura vie a omului cu Dumnezeu, credinta este inceputul vietii vesnice inca din lumea aceasta. Acest adevar ni l-a descoperit Insusi Mantuitorul Iisus Hristos zicand: 'Aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis' (Ioan 17, 3), sau 'Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce crede in Mine are viata vesnica' (Ioan 6, 47).

Forma cea mai vie de manifestare a credintei in Hristos este iubirea fata de El si fata de aproapele, iar aceasta iubire este pentru om inceputul mantuirii sale si al vietii vesnice la care a fost chemat de Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Petru spune crestinilor din timpul sau: 'Pe El (Hristos), fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita, dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor' (I Petru 1, 8-9).

De fapt, Mantuitorul Insusi a aratat ca toata invatatura data de Dumnezeu oamenilor pentru dobandirea vietii vesnice se poate rezuma in porunca iubirii fata de Dumnezeu si a iubirii fata de aproapele: ''Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta'. Aceasta este cea dintai porunca. Iar a doua e aceasta: 'Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti'. Mai mare decat acestea nu este alta porunca' (Marcu 12, 30-31).

Credinta in Dumnezeu, aratata in modul cel mai intens in iubirea fata de El, se cultiva in Biserica lui Hristos, 'Stalpul si temelia adevarului' (I Timotei 3, 15). Sfintele Taine si ierurgiile, rugaciunile si cantarile Bisericii sunt in acelasi timp izvoare si roade ale credintei in Dumnezeu si ale iubirii fata de El, iubire care se vede apoi in viata curata, traita in sfintenie si fapte bune de ajutorare a semenilor nostri. De aceea, Sfanta Evanghelie a lui Hristos si Biserica Lui ne cheama la dreapta credinta si dreapta vietuire, la implinirea poruncii iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele.

Doua mari probleme pe care le intalneste Biserica in lucrarea ei de mantuire a lumii, si mai ales in timpul nostru, sunt: pe de o parte, necredinta sau indiferenta religioasa, iar pe de alta parte, credintele false sau ratacite. Biserica trebuie, pe de o parte, sa cheme fara incetare si cu multa iubire pe toti oamenii la mantuire prin dreapta credinta, stiind ca 'Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina' (I Timotei 2, 4), iar pe de alta parte, ea trebuie sa apere dreapta credinta in fata ereziilor sau ratacirilor, pentru ca nu este de ajuns sa avem o credinta religioasa oarecare, ci trebuie sa avem dreapta credinta sau adevarata credinta.

Sfantul Apostol Petru avertizeaza si el impotriva ratacirii unora de la dreapta credinta: 'au fost in popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul Care i-a rascumparat, isi vor aduce lor grabnica pieire. Şi multi se vor lua dupa invataturile lor ratacite si din pricina lor calea adevarului va fi hulita. Şi din pofta de avere si folosind cuvinte amagitoare ei va vor momi pe voi […]. Avand ochii plini de pofta desfranarii si fiind nesatiosi de pacat, ei amagesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsa la lacomie si sunt fiii blestemului; parasind calea cea dreapta, au ratacit […]. Acestia sunt izvoare fara apa si nori purtati fara furtuna, carora li se pastreaza, in veac, intunericul cel de nepatruns (II Petru 2, 1-3 si 14-17).

In acest sens, pentru a ne feri de rataciri, trebuie sa cunoastem bine credinta dreapta sau credinta ortodoxa. De aceea, Biserica noastra cheama pe credinciosii ei la cunoasterea si apararea credintei ortodoxe.

Credinta ortodoxa sporeste prin rugaciune si post

Dreapta credinta nu este doar o simpla convingere intelectuala ca Dumnezeu exista si ca este atotputernic, bun, milostiv, iertator, drept, ci dreapta credinta este o credinta vie, lucratoare prin rugaciune si prin post, prin iubire smerita si milostiva (cf. Galateni 5, 6). La acest fel de credinta ne indeamna Mantuitorul Iisus Hristos in Evanghelia Duminicii a X-a dupa Rusalii.

Prin rugaciune se afirma credinta vie in Dumnezeu, ca legatura spirituala cu El. Cu cat se roaga omul mai mult lui Dumnezeu, cu atat se umple mai mult de harul Lui, de prezenta Lui iubitoare, sfintitoare si vindecatoare. Cand credinta este insotita de rugaciune si post, omul nu conteaza numai pe propriile sale puteri, ci in primul rand pe ajutorul lui Dumnezeu, pe harul Sau.

Rugaciunea unita cu postul il face pe om smerit si transforma foamea si setea de cele materiale in foame si sete de Dumnezeu. Prin rugaciune multa unita cu post aspru omul se smereste, iar cand se smereste, se umple de Sfantul Duh, adica se goleste de egoismul sau, si ca atare se umple de iubirea milostiva si sfintitoare a lui Dumnezeu. Deci, prin rugaciune multa si prin postire dobandim prezenta harului Duhului Sfant. Duhurile necurate nu se tem nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre, ci numai de prezenta Duhului Sfant in omul care se roaga staruitor cu multa smerenie, dupa cum ne arata Patericul si Vietile Sfintilor.

Prin postire, dobandim prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in noi ca iubire smerita si milostiva, care se arata apoi in jurul nostru prin cuvinte si fapte, prin atitudini si stari duhovnicesti ale sufletului si ale trupului.

Timpul postului randuit de Biserica este, mai intai de toate, o perioada de eliberare de pacate si de patimi egoiste, adica o perioada de pocainta pentru tot ceea ce am facut rau si, in acelasi timp, este o perioada de inviere, de innoire si de luminare a sufletului prin prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu in el. Harul lui Dumnezeu se comunica omului prin rugaciunea unita cu postul, prin sfintele slujbe, prin citirea Sfintelor Scripturi si ale Scrierilor Sfintilor, prin Pocainta si Spovedanie, dar, mai ales, prin Sfanta Impartasire euharistica, primita dupa o perioada de pregatire duhovniceasca intensa.

Rugaciunea unita cu postul sfinteste sufletul si trupul

Prin postire, sufletul omului duhovnicesc antreneaza si corpul ca sa participe la viata spirituala a sufletului. De aceea, postul este insotit de metanii sau inchinaciuni mari si mici. Trupul omului, fiind limitat si trecator, se hraneste cu lucruri limitate si trecatoare. Dar sufletul omului, creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel infinit si vesnic, desi este marginit, totusi nu este limitat material, ci in mod tainic tinde spre iubire infinita si eterna, incat nimic din lucrurile materiale, finite si trecatoare, din lumea terestra nu-i poate implini dorinta de-a iubi vesnic si de-a fi iubit vesnic. Orice alipire exclusiva sau excesiva a sufletului omului fata de lucrurile limitate din lume il face sa se limiteze la acestea si il deturneaza de la scopul sau principal: comuniunea deplina cu Dumnezeu Cel nelimitat si netrecator. Asa cum ne arata deja Vechiul Testament (cf. Intelepciunea lui Solomon 3, 11), Dumnezeu a sadit in sufletul omului dorul vesniciei si, ca atare, numai o iubire nelimitata si o viata vesnica in Duhul Sfant asigura libertatea si cresterea adevarata a sufletului, pentru ca 'unde este Duhul Domnului, acolo este libertate' (II Cor. 3, 17). De aceea, postirea, ca dezlipire sau detasare a omului de bunurile materiale, limitate si trecatoare, si unire a lui cu Dumnezeu Cel nelimitat si netrecator, inseamna inceputul libertatii sale interioare, ca libertate pentru comuniune.Cand omul uneste rugaciunea cu postul, incepe sa simta cresterea libertatii sale interioare sau duhovnicesti. Foarte adesea, din cauza lacomiei ori a preocuparii exclusive sau excesive de cele materiale, omul devine un mecanism de consum. Prin urmare, patima lacomiei este pentru om o tiranie interioara, o inrobire a sufletului intr-un trup devenit 'masina consumatoare' de mancaruri si placeri trecatoare si limitate. Insa postul unit cu rugaciunea este tocmai incercarea duhovniceasca a omului de a demonta, in mod liber si constient, determinismele inrobitoare ale patimilor egoiste si de-a elibera iubirea de egoism.Prin randuiala postului, Biserica ne adreseaza, de fapt, o chemare la despatimire si la iubire dezinteresata si darnica. Iar daca postul nu e liber acceptat, el nu este de mare folos duhovnicesc, ci este perceput ca o infometare fortata. De ce? Pentru ca foamea de cele materiale nu a fost complet convertita prin rugaciune in dorinta totala dupa Dumnezeu.

De aceea, fiecare posteste cat poate. Biserica a facut din post o regula generala pentru toti, insa cei ce nu pot posti ca infranare de la hrana materiala trebuie totusi sa posteasca cel putin spiritual, ca infranare de la ganduri necurate, cuvinte urate si fapte rele, daca vor sa inainteze spre invierea sufletului din moartea pacatului. Batranii, bolnavii si copiii nu pot posti deplin, intrucat trupul lor este mai putin rezistent. Deci, intensitatea postului depinde de ravna spirituala si de sanatatea omului. Oricum, trebuie evitate excesele: atat delasarea spirituala prin nepostire, cat si epuizarea fizica prin nechibzuinta.

Intrucat toti crestinii ortodocsi fac parte din Biserica, este necesar ca fiecare dintre ei sa se roage si sa posteasca impreuna cu Biserica. Acest inteles bisericesc - comunitar al postului ca intaietate acordata dimensiunii spirituale a vietii, adica hranei sufletului, este esential. In timpul postului reducem hrana materiala, dar nu lasam in locul ei un vid, ci in locul ei inmultim hrana spirituala. Aceasta inseamna mai multa rugaciune decat de obicei, mai multa citire a Sfintei Scripturi, a Psaltirii, mai multe citiri din scrierile sfintilor, precum si mai deasa spovedanie si impartasire euharistica.

In Postul Adormirii Maicii Domnului citim zilnic Paraclisul Maicii Domnului

Amintim ca ne aflam in perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamani (1-14 august). Acest post este unul de cinstire a Maicii Domnului, care, potrivit Sfintei Traditii, a postit adesea, dar mai ales inainte de a se muta la viata cereasca. Totodata, acest post ne cheama la o intensificare a lucrarii duhovnicesti in viata noastra, pentru o crestere duhovniceasca in iubire fata de Dumnezeu si de sfintii Lui, dar si fata de semenii nostri. Faptul ca in timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, in ziua a 6-a, se praznuieste Schimbarea la Fata a Domnului ne arata ca scopul principal al vietii Bisericii, pe care o reprezinta iconic Maica Domnului, este dobandirea luminii si slavei neapuse din Imparatia lui Dumnezeu.

In aceasta perioada de post, Biserica ii adreseaza Maicii Domnului mai multe rugaciuni, deoarece, prin ea, Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic S-a intrupat si ne-a adus noua mantuirea, iar ea a devenit pentru oameni grabnic ajutatoare, rugatoare nebiruita sau nerefuzata inaintea Fiului ei Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

Paraclisul Maicii Domnului, pe care-l citim sau il cantam in aceasta perioada, in fiecare seara, este o slujba in care Fecioara Maria este infatisata ca fiind milostiva, aparatoare si vindecatoare de boli, izbavitoare din necazuri si ispite, precum si luminatoare a cailor noastre spre Hristos Domnul, Fiul ei Cel Rastignit, Inviat si Inaltat intru slava.

Prin Maica Domnului, Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic S-a facut Om, adica pamantean, pentru ca pe noi pamantenii sa ne ridice la ceruri, sa ne inalte in slava Preasfintei Treimi. Prin Maica Domnului, Fiul lui Dumnezeu Cel nemuritor S-a facut Om muritor, pentru ca prin Invierea si Inaltarea Sa la cer sa daruiasca oamenilor viata cereasca vesnica. Maica Domnului este fiinta umana cea mai apropiata de Sfanta Treime, deoarece prin ea Unul din Sfanta Treime S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor (cf. Luca 1, 35). De aceea, in cantarile noastre bisericesti, dupa lauda adusa Preasfintei Treimi, urmeaza o cantare adresata Maicii Domnului.

Maica Domnului este izvor de iubire milostiva si bucurie pentru toti oamenii

Biserica Ortodoxa cinsteste pe Maica Domnului intr-un mod unic, adica mai mult decat pe toti sfintii, ingeri si oameni, printr-o multime de cantari si rugaciuni, pe care le-a dezvoltat mereu, intrucat a invatat aceasta de la Arhanghelul Gavriil, care s-a inchinat ei, a salutat-o si a laudat-o zicandu-i: 'Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei!' (Luca 1, 28), dar si de la Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, care a numit-o 'Maica Domnului meu' (cf. Luca 1, 43). Aceasta frumoasa traditie, de a aduce cantari de lauda Preasfintei Fecioare Maria, se imbogateste de-a lungul veacurilor necontenit, pentru ca si mila Maicii Domnului sporeste neincetat, ea fiind aparatoarea celor fara de aparare, ajutatoarea celor fara de ajutor, ocrotitoarea vaduvelor, a orfanilor, bucuria celor necajiti, calauza celor rataciti, tuturor milostivire si bucurie. Maica Domnului fiind izvor de bucurie pentru toata Biserica, o fericim si o laudam zicand: 'Bucura-te, cea prin care rasare bucuria!' (Acatistul Bunei Vestiri). Intrucat a nascut Prunc pe Domnul nostru Iisus Hristos, ea este ocrotitoarea copiilor si ocrotitoarea mamelor, care nasc si cresc copii in dreapta credinta. Ea este, asadar, ocrotitoarea familiei. Insa, intrucat este si Pururea Fecioara, Maica Domnului este si ocrotitoarea fecioarelor, a surorilor si maicilor, a fratilor si parintilor din manastiri care traiesc in feciorie. Fiind mama de Preot - deoarece Hristos Domnul este Marele Preot sau Arhiereul vesnic -, ea este si ocrotitoarea cinului preotesc: arhiereilor, preotilor si diaconilor. Asadar, ea este ocrotitoarea intregului cler si a tuturor credinciosilor care cauta mantuirea si viata vesnica.

In mod deosebit, Maica Domnului este izvor de bucurie si de iubire milostiva, de compasiune si de consolare sau mangaiere aratata celor singuri, saraci, neajutorati, instrainati, izolati si marginalizati. Ea este 'iubire cu smerenie celor pe care nu-i iubeste nimeni', dupa cum se spune in Rugaciunea de la Acatistul Bunei Vestiri.

In aceasta perioada a Postului Adormirii Maicii Domnului e bine sa ne rugam ei mai mult ca sa ajute poporul nostru sa aiba cat mai multi copii credinciosi, tineri credinciosi, in familii credincioase, precum si cat mai multi lucratori intelepti in ogorul misionar al Bisericii si in viata societatii.

Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne ajute pe toti sa iubim pe Dumnezeu si pe semenii nostri in toate zilele vietii noastre, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire! Amin.

1 Raspunsuri catre Talasie, 33, Filocalia romaneasca, vol. 3, E.I.B.M.O., Bucuresti, 2009, p. 153.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 630

Id: 23791

Data: Aug 10, 2012

Imagine: