Cu adevarat, anul 2011 este pentru ei Anul Familiei

Tinerii Alex Gribincea si Dan Simion vor fi proprietarii primei case construite de Fundatia 'Omenia', din Iasi, casa pe care o vor imparti la fel cum au 'impartit', in cei peste zece ani de cand se cunosc, mai toate centrele de plasament prin care au trecut de cand au fost abandonati. 'In prima luna a acestui an, am savarsit slujba Botezului pentru patru tineri ai acestui asezamant social. Acum, in ultima luna a anului, am avut din nou bucuria de a sfinti si binecuvanta inceputul cel bun al casei in care vor locui doi dintre acesti tineri', spune parintele paroh Mihai Iordachescu.La inceputul acestui an, prezentam in paginile ziarului nostru povestea unor tineri proveniti din centrele de plasament, care si-au gasit o familie in cadrul Fundatiei umanitare 'Omenia', din Iasi. Bazele acestui proiect, demarat la indemnul protosinghelului Nicodim Gheorghita, staretul Manastirii Hadambu, au fost puse in anul 2005, la cativa kilometri de Iasi, in satul Valea Adanca, unde a fost construit Centrul social 'Omenia'. De atunci, acest centru, care functioneaza intr-o stransa legatura cu Biserica, a devenit mai mult decat o casa pentru aproximativ 30 de tineri proveniti din centrele de plasament. Presedintele fundatiei, Florin Strugaru, sublinia ca proiectul 'Omenia' si-a propus mai mult decat un ajutor sub forma gazduirii sau sprijinirii acestor tineri in gasirea unui loc de munca, pe care sa-l abandoneze dupa cateva saptamani. 'Atunci cand vin la noi, ei au 18-20 de ani, dar multi gandesc ca la 12 ani. Nu toti inteleg de ce ii punem sa respecte un set de reguli si de ce insistam sa fie responsabili. In 'tarcul statului', cum il denumesc eu, acesti copii au primit mai mult sau mai putin, dar fara ca cineva sa se preocupe sa ii formeze ca oameni. De aceea, ne straduim sa ii determinam sa isi inteleaga situatia si sa fie responsabili, pentru ca numai asa se vor putea integra cu adevarat in societate. Totodata, ne-am propus sa le oferim ceva care sa ii determine sa lupte pentru a-si intemeia o familie si pentru a-si construi un viitor. Iar pentru niste tineri care nu au avut parte niciodata de un loc doar al lor, acest 'ceva' este, in primul rand, o casa', povestea, in urma cu un an, Florin Strugaru, omul care viseaza sa ridice un intreg sat 'Omenia', un loc in care sa fie construite case-modul pentru tinerii care, dupa ce parasesc sediul fundatiei si sunt pe picioarele lor, cu o meserie invatata, din care sa aiba posibilitatea sa-si asigure un trai decent, sa fie improprietariti si sa-si poata intemeia familia de care viata i-a vitregit. Prima casa, dupa ani de munca si rabdareLa inceputul acestei luni, Florin Strungaru ne-a invitat sa vedem ca si-a tinut promisiunea si ca prima locuinta destinata tinerilor pe care ii are in grija incepe sa prinda contur. Amplasata pe un teren de 1.600 de metri din satul iesean Cornesti, viitoarea locuinta, construita gen duplex, va fi casa pe care o vor imparti Alex si Dan, doi dintre tinerii care au intrat in proiectul 'Omenia' inca de la inceput. 'Este un moment emotionant pentru noi si, cu atat mai mult, pentru acesti tineri. Ne bucuram ca ne-a ajutat Dumnezeu si, dupa atatia ani de munca, am reusit sa incepem constructia primei case. In primavara, speram sa dam drumul si la celelalte, pentru ca mai avem cumparate loturi de teren pentru alti noua tineri', spune presedintele Fundatiei 'Omenia'. Cei 30 de tineri inclusi in acest proiect au posibilitatea sa lucreze in cadrul unei societati comerciale infiintate pe langa fundatie, in domeniul constructiilor sau panificatiei sau, ocazional, li se ofera posibilitatea sa lucreze in strainatate, pe durate determinate, prin intermediul parteneriatelor pe care coordonatorii proiectului le-au stabilit cu fundatii din Italia. Tinerii sunt angajati cu carte de munca si, in conditiile in care cazarea, masa si alte lucruri de trebuinta le sunt acordate, gratuit, prin intermediul fundatiei, sunt incurajati sa economiseasca din banii castigati, pentru a contribui direct la achizitia terenului si la construirea viitoarelor locuinte. 'Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vedem visul implinit'Alex Gribincea si Dan Simion sunt proprietarii primei case construite de Fundatia 'Omenia', casa pe care o vor imparti la fel cum au impartit, in cei peste zece ani de cand se cunosc, mai toate centrele de plasament prin care au trecut de cand au fost abandonati de parinti. 'Nici acum nu-mi vine sa cred ca este casa noastra. Am muncit mult sa ajungem aici, am strans bani si acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vedem visul implinit', spune Dan Simion, cel mai linistit si mai harnic baiat pe care il are in grija, asa cum il descrie presedintele Fundatiei 'Omenia'. Pe langa visul de a avea un loc al lui, Dan si-a mai implinit, recent, o alta mare dorinta, aceea de a-si cunoaste familia. 'Nu a fost o coincidenta, asa a vrut Dumnezeu', spune, convins, tanarul. 'Intotdeauna mi-am dorit sa-mi cunosc familia... Nu neaparat sa ma intorc la ei, dar sa stiu si eu ce s-a intamplat, de ce am fost abandonat. Iar dupa ce am gasit acest teren si am stabilit sa construim casa, am aflat ca mama sta intr-o casa aflata la distanta nu foarte mare de aici. Am mers la ea impreuna cu domnul Florin (presedintele fundatiei - n.r.), dar nu m-a recunoscut... Insa am cunoscut-o, am stat de vorba, e bine ca macar stim unul de altul', povesteste Dan, sumar, intalnirea pe care a avut-o cu cea care l-a abandonat si care, intre timp, este casatorita a treia oara, astfel ca orice sansa pentru el de a se intoarce in familie a disparut. 'Dan este un baiat extraordinar, foarte linistit, foarte harnic si mereu gata sa se implice. Evident ca sufera, ca este furios, dar i-am spus ca el are acum un drum al lui, un drum pe care furia nu-si mai are rostul. Şi eu sunt convins ca, daca mama lui ar fi bolnava si abandonata de familia pe care o are acum, Dan ar lua-o in casa lui fara sa stea pe ganduri', spune Florin Strungaru. Alex Gribincea are 23 de ani si, la fel ca si prietenul sau Dan, a fost abandonat la nastere de parinti. Este un tanar puternic, care te priveste mereu cu zambetul pe buze, de parca viata lui de pana atunci ar fi fost un sir lung de intamplari fericite. Alex este liderul tinerilor gazduiti in Centrul 'Omenia', la construirea caruia a si ajutat si pe care, avand un talent deosebit, l-a pictat pe interior, 'ca sa nu mai umble fantomele prin el'. L-am intalnit stand mandru si emotionat langa fundatia noii lui case, cu hainele murdare de ciment, asteptandu-l 'pe parintele, sa binecuvanteze inceputul lucrarilor'. Cand il intrebi ce planuri are, cum vede viata lui de acum inainte, Alex vorbeste calm si responsabil, asa cum a invatat de la 'tatal' sau adoptiv. 'Tot ce vedeti aici, si terenul, si casa, vor fi impartite in jumatate, intre Dan si cu mine. Noi suntem prieteni foarte buni, n-o sa fie probleme. Cel mai mult ne bucuram ca am reusit asta si din banii nostri, nu numai cu ajutorul fundatiei. Cand muncesti tu pentru ceva, altfel il pretuiesti', spune Alex, apasat. Atunci cand il intrebi despre posibilitatea intemeierii unei familii, Alex, atat de matur si comunicativ cand vine vorba de schite, constructii, impartirea camerelor si alte detalii tehnice, rade si redevine un copil. 'Nu stiu, nu pot sa spun. Pentru asta e timp', evita sa vorbeasca despre subiect Alex, cel pentru care, la fel ca si in cazul prietenului sau Dan, intalnirea cu familia nu a fost una fericita, mama refuzand sa-l recunoasca si sa-i dea macar explicatiile care i s-ar fi cuvenit. Biserica si Fundatia 'Omenia', familia pe care acesti tineri nu au avut-oDespre proiectul 'Omenia', parintele Mihai Iordachescu, parohul bisericii cu hramul 'Acoperamantul Maicii Domnului' din satul Valea Adanca, spune ca 'este nevoie de multa dragoste ca sa poti asculta, alina si sustine tineri care, in cea mai importanta perioada a vietii lor, au fost marginalizati, privati de iubire si chiar traumatizati. Bucuria mea, ca preot si pastor al acestei comunitati, a fost mare, vazand ca in cadrul asezamantului 'Omenia' s-au angajat si lucreaza enoriasi ai parohiei noastre, avand diferite indeletniciri: de la brutari si vanzatori, pana la ingineri sau psihologi', spune preotul Mihai Iordachescu. Cel mai important aspect in activitatea fundatiei, dar si in colaborarea ei cu Biserica, este, in viziunea preotului paroh, integrarea acestor tineri 'mai intai in colectiv, iar apoi in societate'. 'Ei vin din diverse centre de plasament, unde au crescut si au avut parte de tot felul de lipsuri si suferinte, unde au simtit cel mai acut lipsa iubirii parintesti, unde au fost dezamagiti de colegi sau de personalul deservent, iar dupa ce au implinit varsta de 18 ani, multi au fost lasati in strada. Unii si-au cunoscut parintii, care, fie nu au vrut sa-i recunoasca, fie nu au vrut sa-i primeasca inapoi in sanul familiei, si atunci au fost nevoiti sa se intoarca in singuratatea in care au crescut. Astfel de tineri sunt cei care au ajuns in Centrul 'Omenia', purtand fiecare in suflet amintirile unui trecut dureros. Şi noi, si ostenitorii centrului incercam sa-i ajutam sa scape de neincrederea si frica de oameni care ar putea sa-i raneasca din nou. De aceea, ne bucuram ca acesti tineri crescuti fara afectivitatea familiei biologice au gasit, prin grija lui Dumnezeu, un loc unde sa simta caldura iubirii parintesti. Atat Fundatia 'Omenia', cat si Biserica sunt pentru ei familia pe care nu au avut-o', spune parintele Mihai Iordachescu.Primirea botezului, un inceput bun pentru intemeierea propriei lor familiiPentru Parohia 'Ezareni' din Valea Adanca, Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii se incheie intr-un mod fericit, prin slujba sfintirii temeliei primei case destinata tinerilor din Centrul 'Omenia'. 'In prima luna a acestui an, am avut bucuria de a savarsi slujba Botezului pentru patru tineri ai acestui asezamant social, care provin din centre de plasament in cadrul carora nu fusesera botezati de mici. Acum, in ultima luna a anului, am avut din nou bucuria de a sfinti si binecuvanta inceputul cel bun al casei in care vor locui doi dintre acesti tineri, Alexandru Gribincea, unul din cei patru botezati in luna ianuarie, si Dan Simion, botezat tot in biserica noastra, in luna octombrie a anului 2009. Iata cum, prin purtarea de grija a Bunului Dumnezeu, acesti tineri care nu au avut parte in copilarie de dragostea si afectivitatea familiei biologice, dupa ce au intrat, prin Taina Sfantului Botez, in familia Bisericii, reusesc sa puna un inceput bun pentru intemeierea propriei lor familii', spune parintele Mihai Iordachescu. 'Cu adevarat, anul 2011 este pentru ei Anul Familiei'Parintele paroh subliniaza ca bucuria acestui nou inceput este cu atat mai mare, cu cat stie ca cea mai arzatoare dorinta a tinerilor din Centrul 'Omenia' este aceea de a reusi sa-si intemeieze propria familie si de a avea bucuria comuniunii familiale de care au fost privati in copilarie. 'Ei isi doresc cel mai mult sa indrepte greseala parintilor care i-au abandonat, crescandu-si propriii copii in dragoste si unitate familiala. Ne bucuram ca cei doi tineri, Alexandru si Dan, au reusit, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul Fundatiei 'Omenia' si cu sustinerea Bisericii, sa porneasca pe acest drum, al asigurarii unui camin, in vederea intemeierii propriilor familii. Cu adevarat, anul 2011 este pentru ei Anul Familiei si Ii multumim cu totii pentru aceasta Bunului Dumnezeu. In acelasi timp, ne gandim si la ceilalti tineri din centru, pentru ca mai sunt inca noua dintre ei care au o bucatica de teren in apropiere pe care doresc sa-si ridice o casa, ne rugam pentru dansii si ii sustinem sa reuseasca sa continue acest frumos proiect. Avem nadejdea ca Bunul Dumnezeu il va binecuvanta pe domnul Florin, presedintele Fundatiei 'Omenia', sa-si vada visul cu ochii, si anume acela de a ctitori satul 'Omenia', astfel incat fiecare tanar care ajunge in acest centru sa reuseasca sa-si ridice o casa si sa-si intemeieze propria familie', spune parintele paroh Mihai Iordachescu (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 16 decembrie 2011).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 521

Id: 18679

Data: Dec 16, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).