Pelerinajele la locurile sfinte sunt o necesitate si intaresc credinta pelerinilor

Pelerinajele la locurile sfinte sunt o necesitate si intaresc credinta pelerinilor, a spus astazi, 4 octombrie 2012, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Afirmatia a fost facuta dupa sfintirea noului autocar al Sectorul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane. Consideram ca activitatea pe care Biserica o desfasoara prin intermediul acestor pelerinaje este benefica si este o necesitate, nu este un lux. Pelerinajul nu este simplu turism, este o calatorie duhovniceasca si acest pelerinaj este o lucrare pastoral misionara a Bisericii. In pelerinaje se intarește in credinta grupul de pelerini prin citirea textelor Sfintei Scripturi si vizitarea locurilor biblice sau ale locurilor sfinte unde au vietuit oameni placuti lui Dumnezeu Cel Unul Sfant. Este mare nevoie de a scoate din rutina viata parohiilor, a manastirilor si in acelasi timp de a da speranta si a aduce bucurie multor batrani, multor pensionari, multor oameni care nu au avut in timpul vietii posibilitatea sa viziteze Ţara Sfanta sau manastiri din diferite tari ortodoxe; sunt si o multime de romani care nu cunosc bine locurile sfinte romanesti , a spus Preafericirea Sa dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS.Noul mijloc de transport este destinat efectuarii de pelerinaje pe rute interne si internationale.In anul 2000, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, a inaintat Sfantului Sinod propunerea infiintarii unui Birou de Pelerinaje, prin care pelerinii sa aiba posibilitatea de a merge la Locurile Sfinte de la Ierusalim, cu prilejul sarbatoririi a doua milenii de la venirea in lume a Mantuitorului Iisus Hristos.Din anul 2000 pana in anul 2007, Sectorul de Pelerinaje al Patriarhiei Romane era constituit din Biroul de Pelerinaje cu 2 sedii in Bucuresti, unde se organizau pelerinaje interne la manastirile reprezentative din tara si externe in: Israel, Iordania, Egipt, Grecia, Muntele Athos, Turcia si Bulgaria. Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, (prin temeiul nr. 10.847/2007), s-a infiintat in cadrul Sectorului de Pelerinaje al Patriarhiei Romane, Agentia tour operatoare Basilica Travel , specializata in pelerinaje interne si externe, cu sediul in strada Doamnei, nr. 20, sector 3, Bucuresti.Din anul 2007 pana in prezent, Sectorul de Pelerinaje al Patriarhiei Romane si-a imbogatit portofoliul cu destinatii noi precum: Rusia, Ucraina, Macedonia, Serbia, Orientul Mijlociu si Italia.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 512

Id: 24920

Data: Oct 5, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).