Postul - rastignire a patimilor si inviere a iubirii milostive

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lasatului sec de branza) Matei 6, 14-21

'Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra.'

† Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sarbatoarea Sfintelor Pasti, ca sarbatoare a biruintei lui Hristos Cel Rastignit si Inviat, presupune o perioada de pregatire duhovniceasca numita Postul Sfintelor Pasti. Dupa cum ne spune Triodul in cantarile duminicii de astazi, numita Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, perioada Postului Sfintelor Pasti este o 'primavara pentru suflet', o primavara pentru a cultiva semintele sau darurile Duhului Sfant, primite la Sfantul Botez. Aceasta cultivare a darurilor Duhului Sfant este cresterea virtutilor, care culmineaza cu iubirea smerita si milostiva. De altfel, numai iubirea smerita este cu adevarat creatoare de libertate, o iubire in care Dumnezeu este prezent si lucrator prin harul Sau.

Prin postire, dobandim prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in noi ca iubire smerita si milostiva, care se arata apoi in jurul nostru prin cuvinte si fapte, prin atitudini si stari duhovnicesti ale sufletului si ale trupului.

Postul este, mai intai de toate, o perioada de eliberare de pacate si de patimi egoiste, adica o perioada de pocainta pentru tot ceea ce am facut rau si, in acelasi timp, este o perioada de inviere si de luminare a sufletului cu prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu se comunica omului prin rugaciunea unita cu postul, prin sfintele slujbe, prin citirea Sfintelor Scripturi si ale Scrierilor Sfintilor, prin Spovedanie, dar mai ales prin Sfanta Impartasire euharistica, pe care Biserica ne-o ofera mai des in aceasta perioada a anului liturgic.

Duminica dupa care incepe Postul Sfintelor Pasti se numeste Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, cu scopul de-a ne reaminti ca Adam a fost alungat din Rai pentru ca nu a postit.

Prin post aratam ca iubim mai mult pe Dumnezeu decat dorim darurile Sale

Postul lui Adam in Rai nu era un post total, ci unul partial, adica de-a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului, care i-a fost interzis doar pentru o perioada de timp, spun Sfintii Parinti, pana cand omul se va maturiza spiritual, adica va recunoaste ca tot ce se afla in jurul sau este dar al lui Dumnezeu pentru om, iar aceasta recunoastere se va exprima in recunostinta (euharistie).

Postul din Rai ajuta pe om sa distinga intre dar si Daruitor. Adam se afla, asadar, in fata unei alegeri: - Ce este mai de pret: darul sau Daruitorul? Lumea creata sau Persoana Creatorului? Pacatul lui Adam consta in faptul ca a rapit darul fara voia Daruitorului. Adam nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit si nu s-a pocait de greseala sa. El a dat mai multa importanta unui dar material decat Persoanei daruitoare si a ascultat mai mult de sarpele-diavolul decat de Dumnezeu-Creatorul lumii si al omului.

Pentru a nu repeta greseala lui Adam cel vechi, crestinul trebuie sa asculte mai mult de Cuvantul lui Dumnezeu, sa se infraneze sau sa rastigneasca lacomia de cele materiale si sa se impartaseasca mai mult din Pomul Vietii, Care este Hristos prezent in Sfanta Impartasanie.

Postul de 40 de zile pe care l-a implinit in pustie Mantuitorul Iisus Hristos, Noul Adam, era un model de lupta duhovniceasca, de respingere a lacomiei de cele materiale, mostenita de oameni de la Adam cel vechi. Patruzeci de zile de post si rugaciune L-au adus pe Iisus in starea de foame. Or, foamea trezeste in om un comportament neobisnuit. Cand omul este foarte flamand si insetat, el poate deveni lacom, agresiv, nerabdator, razvratit sau total epuizat, inactiv si nemiscat, adica isi iese din fire. Desi foamea materiala ar fi putut sa-L determine pe Iisus sa caute mai mult hrana materiala, totusi El refuza sa transforme pietrele in paine printr-o minune. In schimb, transfera foamea materiala pe un alt plan, si anume ea devine foame de Dumnezeu, dorinta a omului de-a Se hrani mai mult din iubirea vesnica a lui Dumnezeu decat din bunurile materiale trecatoare.

De aceea, dupa ce refuza ispita lacomiei materiale, Domnul Iisus zice: 'Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu' (Matei 4, 4). Altfel spus, El ne arata ca omul este, mai intai de toate, o fiinta teologica, care se hraneste din comuniunea de iubire cu Dumnezeu,din rugaciune si din ascultarea cuvantului lui Dumnezeu, si apoi o fiinta biologica. Numai dupa ce omul si-a hranit mai intai sufletul cu iubirea sfanta a rugaciunii, se cuvine sa-si hraneasca si trupul cu hrana materiala. Deosebirea dintre om ca fiinta teologica, creata dupa chipul lui Dumnezeu - Persoana divina, si fapturile care traiesc doar la nivel biologic sta tocmai in faptul ca omul, in calitatea sa de persoana inteligenta si iubitoare, transcende si transforma existenta biologica in viata spirituala, ca relatie constienta si libera a creaturii rationale cu Creatorul sau, cu Dumnezeu – Ratiunea Personala suprema, izvorul vietii si al iubirii vesnice.

Din acest motiv, de fiecare data, inainte de a manca, ne rugam lui Dumnezeu, iar inainte de a ne impartasi cu Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos, postim de hrana materiala, dar ne hranim spiritual cu lumina din Evanghelie, din rugaciunile Bisericii si din sfintele slujbe.Inainte de a ne intalni duhovniceste cu Hristos-Dumnezeu nu mancam nimic material, pentru ca nici o hrana sau bautura materiala nu este mai de pret pentru om decat comuniunea sa cu Persoana divina eterna a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a facut om din iubire pentru oameni si pentru a-i mantui sau a le darui viata vesnica.

Postul unit cu rugaciunea sfinteste sufletul si trupul

Prin postire, sufletul omului duhovnicesc antreneaza intreg corpul ca sa participe la viata sufletului. De aceea, postul este insotit de metanii sau inchinaciuni mari si mici. Trupul omului, fiind limitat si trecator, se hraneste cu lucruri limitate si trecatoare. Dar sufletul sau, creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel infinit si vesnic, desi este finit, nu este limitat material, ci in mod tainic este deschis spre iubire infinita si eterna, incat nimic din lucrurile materiale, finite si trecatoare din lumea aceasta nu-i poate implini dorinta de-a iubi si de-a fi iubit vesnic. Orice alipire exclusiva sau excesiva a sufletului fata de lucrurile limitate din lume il face sa se limiteze la acestea si il deturneaza de la scopul sau principal de a fi in comuniune deplina cu Dumnezeu Cel nelimitat si netrecator. Asa cum ne arata deja Vechiul Testament (cf. Intelepciunea lui Solomon 3, 11), Dumnezeu a sadit in sufletul omului dorul vesniciei si, ca atare, numai o iubire nelimitata si o viata vesnica nesfarsita in Duhul Sfant asigura libertatea si cresterea adevarata a sufletului, pentru ca 'unde este Duhul Domnului, acolo este libertate' (II Cor. 3, 17). De aceea, postirea, ca dezlipire sau detasare a omului de bunurile materiale, limitate si trecatoare, si unire a lui cu Dumnezeu Cel nelimitat si netrecator, inseamna inceputul libertatii sale interioare, ca libertate pentru comuniune. Cand omul uneste postul cu rugaciunea simte exercitiul libertatii sale interioare sau duhovnicesti. Foarte adesea, din cauza lacomiei sau a dependentei totale de hrana materiala, omul devine un mecanism de consum. Prin urmare, patima lacomiei devine o tiranie interioara, o inrobire a sufletului, incat omul impatimit de cele materiale devine ca o masina consumatoare de mancaruri sau placeri trecatoare si limitate. Insa postul este tocmai incercarea duhovniceasca de a demonta, in mod liber si constient, determinismele inrobitoare ale naturii cazute sau impatimite, daca omul postitor uneste rugaciunea cu dorinta de eliberare de patima lacomiei.Prin randuiala postului, Biserica ne adreseaza, de fapt, o chemare la despatimire. Iar daca postul nu e liber acceptat, el nu este de mare folos duhovnicesc, ci este perceput ca o infometare fortata.

De aceea, fiecare posteste cat poate. Biserica a facut din post o regula generala pentru toti, insa cei ce nu pot posti ca infranare de la hrana materiala trebuie totusi sa posteasca cel putin spiritual, ca infranare de la ganduri necurate, cuvinte urate si fapte rele, daca vor sa inainteze spre invierea sufletului din moartea pacatului. Batranii, bolnavii si copiii sunt scutiti de post, intrucat trupul lor este mai putin rezistent. De pilda, Biserica ne invata ca in primele trei zile din prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti se mananca doar o singura data in zi, dupa slujba de seara. Insa unii oameni nu pot posti pana seara, pe cand altii mai rezistenti mananca doar in a treia zi. Deci, intensitatea postului depinde de ravna si de rezistenta fiecaruia. Oricum, trebuie evitate excesele: atat delasarea spirituala prin nepostire, cat si epuizarea fizica prin nechibzuinta.

Intrucat toti crestinii ortodocsi facem parte din Biserica, este necesar ca fiecare dintre noi sa se roage si sa posteasca impreuna cu Biserica. Acest inteles al postului bisericesc comunitar ca intaietate data dimensiunii spirituale a vietii, adica hranei sufletului, este esential. In timpul Postului Sfintelor Pasti reducem hrana materiala, dar nu lasam in locul ei un vid, ci in locul ei inmultim hrana spirituala. Aceasta inseamna mai multa rugaciune decat de obicei, mai multa citire a Sfintei Scripturi si mai ales a Psaltirii, mai multe citiri din scrierile sfintilor, precum si mai deasa spovedanie si impartasire euharistica. Este bine ca in aceasta perioada sa citim in fiecare zi cel putin cate un capitol din Sfanta Scriptura si un text din Filocalie sau din Vietile Sfintilor, sa avem convorbiri duhovnicesti cu oameni duhovnicesti, sa ne sfintim gandirea, vorbirea si faptuirea. Cine nu poate posti material, pentru ca este bolnav, poate, totusi, posti spiritual, in sensul ca se infraneaza de la ganduri urate, de la priviri patimase, de la vorbe care ranesc sau jignesc, care au in ele duh de stapanire, duh de cearta sau duh de slava desarta. De fapt,acesta este scopul postirii materiale: sa ne atentioneze, sa ne antreneze si sa ne sprijine in postirea spirituala; ne infranam de la bucate ca sa ne infranam si mai mult de la pacate, ca forme multiple de lacomie; slabim trupul pentru a intari sufletul, rastignim patimile egoiste pentru a invia iubirea milostiva.

Sa unim postul cu smerenia

In rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, pe care o rostim des in timpul Postului Sfintelor Pasti, se spune: 'duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, slugii Tale'. Oricat am posti de mult, oricat ne-am ruga de mult, trebuie sa ne gandim cu multa smerenie ca sunt altii care se roaga mai mult decat noi, care sunt mai milostivi decat noi, mai curati decat noi. Numai daca ne smerim sincer, ne sunt folositoare pocainta, rugaciunea si postul. Iar semnul prin care ne dam seama ca postul nostru a fost primit ca ofranda buna, adusa lui Dumnezeu, este acela ca simtim in sufletul nostru mai multa iubire smerita fata de Dumnezeu si fata de semeni, precum si mai multa dorinta de-a sfinti timpul vietii daruit noua de Dumnezeu.

Prin urmare, postul adevarat produce o schimbare in noi, o innoire, o imbunatatire si o imbogatire in fapte bune. De aceea, preotii mai rugatori si mai postitori pot deveni buni parinti duhovnici, care ajuta sufletele altora sa se vindece de patimi si sa fie mai milostive. Iar imbunatatirea sau sfintirea sufletului este comoara cea mai mare pe care o poate omul dobandi prin postire, daca aceasta aduce un spor de bunatate si lumina in sufletul omului postitor.

Postul este nu numai material, ci si spiritual

In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: 'Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine (…). Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase'.

Asadar, cand postim nu este vorba de-a schimba doar felurile de mancare, adica de a ne infrana de la carne si alte produse de origine animala, pentru a manca produse vegetale care predispun sufletul la asceza si nevointa duhovniceasca, ci de-a ne schimba si comportamentul. Schimbarea felului hranei, a felului de a manca trebuie sa antreneze si schimbarea atitudinilor noastre in viata, a relatiilor noastre cu Dumnezeu, cu semenii si cu lumea materiala. Aflam, astfel, de la profeti ca zilele de post nu erau bine placute lui Dumnezeu daca cel ce postea nu avea mila de saraci, daca-i asuprea sau daca nu-i ajuta. Deci, postul trebuie insotit de atitudini si fapte de dreptate si de milostenie, de pace si smerenie.

Postim ca sa putem iubi mai mult pe Dumnezeu si pe semeni

Astazi, nu numai Biserica recomanda postul, ci si medicii recomanda uneori celor bolnavi regim dietetic. Nutritionistii si esteticienii recomanda postul pentru recastigarea sanatatii si a frumusetii trupului. De aceea, unii oameni postesc doar ca 'sa-si pastreze linia'.

Cu toate ca si aceste aspecte de igiena sau de estetica sunt importante, totusi postul crestin nu se reduce la aceasta, ci are o semnificatie si o valoare mult mai profunde. Postul religios este o scoala a libertatii duhovnicesti de-a lupta pentru despatimirea de lacomie si pentru a deveni mai iubitori de Dumnezeu si de semeni. Cu cat omul poate iubi mai mult pe Dumnezeu si pe semeni, cu atat este mai liber spiritual. Iar daca nu iubeste pe Dumnezeu si pe semeni, devine rob al propriului sau egoism.

Omul impatimit de cele materiale comunica dificil sau deloc cu Dumnezeu Daruitorul vietii omului. Pacatul este o uitare de Dumnezeu si un atasament excesiv al omului fata de lumea materiala, ca si cand lumea materiala ar fi ultima si singura realitate.

Insa, prin postirea unita cu rugaciunea, omul credincios vede pe Daruitor prin darurile Sale, Il vede pe Dumnezeu Creatorul prin creatia Sa. Insa cand frumusetile materiale sunt folosite in uitare de Dumnezeu, atunci lumea devine zid intre om si Dumnezeu sau necropola mortii lui sufletesti.

De aceea, pomenirea lui Dumnezeu in rugaciune este starea normala a libertatii omului de-a trai in comuniune de iubire. Uitarea de Dumnezeu arata ca libertatea omului a decazut din starea de comuniune spirituala cu El.

Eliberarea de pacate incepe cu libertatea omului de a-si recunoaste pacatele, de-a le marturisi si de-a cere lui Dumnezeu sa i le ierte. De aceea, cel ce se poate pocai, adica poate recunoaste pacatele si limitele sale, simte si nevoia de a cere iertarea lor sau eliberarea de ele. Cel ce doreste schimbarea in bine isi manifesta libertatea interioara de-a iesi din propriul sau egoism. In acest sens, cu adevarat liberi sunt numai oamenii pocaintei si ai smereniei, adica sfintii. Iar daca suntem inrobiti de patimi, nu putem avea libertate deplina.

Asadar, postim ca sa putem iubi mai mult pe Dumnezeu si pe semeni. Cel ce este indragostit de o persoana citeste si reciteste scrisorile pe care le-a primit de la ea. Cand iubim pe Dumnezeu si dorim sa-I implinim voia Lui, Ii citim scrisorile Lui catre noi, adica Sfanta Scriptura si Scrierile Sfintilor Parinti, care sunt prietenii lui Dumnezeu. De aceea, postul insotit de mai multe rugaciuni, cantari si citiri duhovnicesti devine izvor de bucurie si de libertate duhovniceasca.

Postul unit cu rugaciunea ne ajuta sa vedem mai intai chipul lui Dumnezeu in fiecare om, lumina din el, mai mult decat raul pe care l-a facut. Insa acest mod de-a privi pe aproapele este un efort spiritual care presupune o rastignire a egoismului din noi, o lupta care ne ajuta sa inmultim faptele de generozitate, de iertare, sa ne vindecam de patimile egoiste, sa ne curatim pe noi insine de rautate si sa ne pregatim pentru Inviere, adica pentru invierea sufletului din moartea pacatului si pentru bucuria Sfintelor Pasti.

In incheiere, reamintim ca Duminica Lasatului sec de branza sau Duminica Izgonirii lui Adam din Rai este ultima duminica inainte de inceputul Sfantului si Marelui Post al Sfintelor Pasti. Cu vecernia duminicii acesteia intram in Postul Mare, cerand iertare unii altora ca sa incepem cu pace si libertate interioara urcusul nostru duhovnicesc, spre lumina Invierii lui Hristos, spre Sfintele Pasti.

Evanghelia din Duminica Lasatului sec de branza se refera, in mod precis, la modul de postire, la intelesul si folosul duhovnicesc al postului. Citirea Evangheliei a fost insa precedata de citirea Apostolului din Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, in care ni se spune ca trebuie 'sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii, sa petrecem ca fii ai luminii, nu in ospete si in betii, nu in desfranari si fapte de rusine, nu in certuri si in pizma, ci sa ne imbracam in Domnul nostru Iisus Hristos, iar grija pentru trup sa nu o facem spre pofte' (cf. Romani 13, 12-14). Acest indemn al Sfantului Apostol Pavel rezuma intelesul perioadei de post in care intram, o perioada in care lepadam lucrurile intunericului si ne imbracam cu armele luminii, care semnifica aici lupta duhovniceasca a crestinului postitor si rugator. Sfantul Apostol Pavel nu spune sa ne imbracam cu hainele luminii, ci cu armele luminii, iar in concluzia sfatului pe care ni-l da, ne spune ca trebuie sa ne imbracam in Iisus Hristos, Domnul nostru, adica sa traim in lumina prezentei Lui harice si iubitoare, sa curatim mereu haina de lumina pe care am primit-o la Botez, cand a inceput viata noastra crestina ca rastignire a egoismului sau a pacatului din noi si ca inviere pentru viata eterna, ca lepadare de satana si unire cu Hristos.

In Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, Mantuitorul Iisus Hristos ne invata ca postul adevarat se savarseste cu bucurie, nu cu intristare. Mantuitorul ne indeamna sa ne bucuram cand postim, pentru ca postul se realizeaza ca semn al iubirii noastre fata de Dumnezeu si ca mijloc de primire a harului Sau. De aceea, exista o multime de credinciosi care de-abia asteapta perioada de post, iar unii dintre ei chiar regreta cand se termina perioada de post, intrucat acestia au trait mari bucurii duhovnicesti in timpul postului. De ce? Pentru ca au trait postul nu doar ca pe o schimbare a hranei de origine animala cu una de origine vegetala, ci pentru ca in mod liber s-au hranit mai putin din punct de vedere material, spre a se hrani si imbogati mai mult din punct de vedere spiritual sau duhovniceste, sporind in iubire sfanta, smerita si milostiva, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea lor. Amin

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 594

Id: 20170

Data: Feb 25, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).