Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului – Hodighitria de la Manastirea valceana Ostrov

Temeluită între anii 1520 şi 1521 de domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa, doamna Despina, călugărită aici cu numele de Platonida, biserica mănăstirii a fost rezidită pe locul alteia mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului următor.

După rezidirea bisericii, în anul 1522, cu purtarea de grijă a Doamnei Despina Miliţa,  pereţii acesteia au fost împodobiţi cu icoane ce au aparţinut familiei Sfântului Neagoe Basarab. Ele au fost pictate la începutul sec. al XVI-lea, probabil de către meşteri formaţi la Şcoala de pictură de la Târgovişte, mai precis de Dobromir, Dimitrie şi Chirtop. Deşi multe dintre ele s-au pierdut, o mărturie importantă despre existenţa câtorva rămase, o constituie „Rapoartele lui Alexandru Odobescu către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunilor Publice relative la cercetările sale în mănăstiri” din 1861, în care aminteşte de 6 icoane la Mănăstirea Ostrov provenind din epoca lui Neagoe Basarab. Mai târziu în 1878, ministrul Titu Maiorescu scria Preasfinţitului Ghenadie al Râmnicului, amintind iarăşi despre cele 6 icoane din biserica Mănăstirii Ostrov, cerându-i„încuviinţarea de a le depune la Muzeul Statului”(cf. D.J.A.N. Argeş, Fond Episcopia Argeşului, Dos. 16/1874).

Între aceste 6 icoane figurează şi cea a Maicii Domnului, citată ca „Maica Domnului cu Pruncul”, icoană ce se păstrează până astăzi în biserica Mănăstirii Ostrov, cu inscripţia: „Această sfântă icoană fiind veche şi făcătoare de minuni să stricat foarte reu; s-au dres prin îndemnul stariţii Platonida şi cu toată osteneala şi cheltuială dumnealui jupân… leat 1795 ghenuarie Ioan Zograf” (Schitul Ostrov, Fond propriu, Dosar de restaurare Icoana Maicii Domnului – Hodighitria, 2004).

Icoana Maicii Domnului – Hodighitria (Îndrumătoarea) de la Ostrov este una din capodoperele artistice din primul sfert al secolului al XVI-lea, pictată în tempera de un meşter anonim. Aici, Născătoarea de Dumnezeu este redată frontal, plină de nobleţe, cu o uşoară întoarcere către Fiul ei. Ea poartă  pallá şi bonetă albastră, mânecuţe ornate cu aur şi un mafarion roşu cărămiziu tivit la margini cu mărgeluţe de aur. Fecioria Maicii Domnului este redată în icoană prin cele trei stele pictate pe frunte şi pe cei doi umeri. Maica Domnului Îl poartă pe Domnul Iisus Hristos pe braţul stâng, iar cu mâna Îl arată (Îndrumătoarea) întregii lumi ca Mântuitor (Ioana Ene, Icoane vechi din Vâlcea, în vol. „Episcopia Râmnicului, 500 de ani de la înfiinţare (1503 – 2003), Ed. Adrianso, Râmnicu Vâlcea, 2005, p. 488.).

Pruncul Sfânt, apare plin de măreţie şi demnitate, cu mâna dreaptă binecuvântând iar în mâna stângă ţinând un pergament ce cuprinde o inscripţie în limba slavonă („Eu sunt lumina lumii”)şi un vas în care se află crucea răstignirii, suliţa şi trestia. El este înveşmântat cu un chiton albastru cu striaţii aurii, un clavus brun şi un himation galben-orange cu falduri vag pronunţate. În registrul superior al icoanei, în poziţie de adorare, respectiv supravenerare, sunt reprezentaţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. În registrul inferior al icoanei, pe veşmântul Maicii Domnului, sunt însemnaţi anii de restaurare ai icoanei 1700-1701 şi 1795 ianuarie 2, precum şi inscripţia citată mai sus (Ibidem).

Expusă în naosul bisericii, în faţa catapetesmei, icoana Maicii Domnului -Hodighitria adună în jurul ei, la sfintele slujbe, mulţime de credincioşi care îi cer ajutorul şi binecuvântarea, mulţumindu-i pentru minunile făcute în vieţile lor. Iată numai câteva din numeroasele minuni săvârşite de-a lungul veacurilor de Maica Domnului în urma rugăciunilor credincioşilor la icoana sa, relatate şi consemnate chiar de aceştia în jurnalul memorial al mănăstirii:

1. Mazilu Nicolae (50 de ani), bolnav de leucemie, din Craiova, venit la Mănăstirea Ostrov, povesteşte cum în toamna anului 2007 s-a rugat Maicii Domnului, vindecându-se în scurt timp în mod miraculos.

2. Diaconu Eugenia din Timişoara aflată la Călimăneşti în iunie 2008 a primit de acasă o veste înfricoşătoare: fiul său de 30 de ani, Diaconu Aurelian fusese înjunghiat în plămânul drept, pierzând mult sânge, iar toată partea stângă a corpului îi era paralizată. Doctorii erau sceptici, nelăsând familiei prea multe speranţe… În locul disperării şi al primului tren spre Timişoara, Eugenia a ales rugăciunea: „M-am rugat mult la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni pe tot parcursul operaţiei, prietenii s-au rugat şi ei, şi băiatul a revenit din ghearele întunericului”.

3. O mamă, Faur Letiţia din Deva, jud. Hunedoara, ne povesteşte îndurerată de necazul fiului său Adrian, căsătorit, tată a doi băieţi, care suferea de o „boală rară a masei musculare fără şanse de vindecare, după părerea specialiştilor”. Se ruga Maicii Domnului din Ostrov de mulţi ani şi ştia că nici de data aceasta nu o va părăsi în necazul ei: „Am întins mâna spre mâna cu care Maica Domnului îşi sprijinea Fiul Sfânt şi aşa m-am rugat citind Paraclisul Maicii Domnului”. După scurt timp, fiul ei Adrian s-a vindecat.

4. Buşe Ioana (7 ani) din Râmnicu Vâlcea, împreună cu bunica ei, povestesc cum Maica Domnului i-a vindecat mânuţa, în urma rugăciunilor şi ungerii cu untdelemn sfinţit de la candela icoanei făcătoare de minuni.

5. Adriana Cornelia (63 de ani) din Braşov, timp de câteva luni suferise de o depresie puternică, pe care a depăşit-o total numai în urma rugăciunilor făcute la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

6. Constantin Iacob din comuna Berislăveşti şi-a dorit foarte mult să nu mai bea: „Am rugat-o mult pe Maica Domnului să-mi ajute”. Puterea credinţei şi mila Maicii Domnului l-au ajutat pe acest om să-şi revină din patima beţiei.

7. Cornelia Giurgiu din Deva, jud. Hunedoara, s-a rugat pentru nepotul şi finul său, Feri, care suferea de aceeaşi patimă făcând mult rău familiei:„Chiar numai după o zi de rugăciune la sfânta icoană, am primit vestea că nepotul meu s-a hotărât să nu mai bea şi de atunci s-a schimbat mult în bine. Mulţumesc din suflet Maică Sfântă”.

8. Ajutorul Maicii Domnului se revarsă grabnic şi peste cei care o roagă pentru dobândirea de prunci: „Mulţumim Maicii Domnului şi Bunului Dumnezeu, că în urma rugăciunilor noastre ne-a îndeplinit marea dorinţă de a avea un copil” (Călin şi Alina – Sibiu – 29 martie 2009).

9. Chiţu Maria – Râşnov, Braşov ne spune bucuroasă: „M-am rugat Maicii Domnului pentru fiul şi nora mea să dobândească un prunc, trimiţându-le iconiţe cu Maica Domnului făcătoare de minuni din Ostrov. Întoarsă acasă, exact după o săptămână, am primit telefon şi mi-au spus că o să aibă un copil”.

10. O altă minune petrecută la Mănăstirea Ostrovîn primăvara anului 1997 este consemnată la sfârşitul sfintei Evanghelii de ieromonahul Grigorie Cuth de la Mănăstirea Cozia: „În data de 8 aprilie era planificată la schit plantarea a 260 de cuiburi de viţă de vie şi, deşi totul era acoperit cu zăpadă pe distanţa Sibiu – Drăgăşani, numai pe insula Ostrov pământul era uscat şi oamenii lucrau liniştiţi la plantarea viţei de vie. Aceasta a fost, spune părintele Grigorie, minunea Maicii Domnului. Ea este cea care a ocrotit toată ziua ca să nu ningă, să se poată lucra pentru lăcaşul ei”.

 Totul aici dă mărturie că Icoana Maicii Domnului este făcătoare de minuni: mângâierea ce o simţim în întristări, ajutorul primit neîntârziat în necazuri, bucuria şi pacea pe care le simţim de fiecare dată când ne plecăm genunchii şi inima cu smerenie şi dragoste înaintea ei. Cu blândeţe, Maica Domnului priveşte din Sfânta sa Icoană spre toţi pelerinii pe care îi primeşte cu neţărmurită dragoste, izbăvindu-i din necaz şi uşurându-le povara sufletească. (Arhid. Ioan-Liviu Găman)

(Sursa: arhiram.ro)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 492

Id: 38346

Data: Feb 20, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).