Icoana Intrarii Domnului in Ierusalim
]]>Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele întâmpinat cu atâta bucurie nu era însă conducătorul de stat mult aşteptat, ci aparţinea lumii de sus, cu totul diferită de a noastră. O săptămână mai târziu, aceeaşi idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi hulit, batjocorit şi răstignit. Minunea învierii lui Lazăr din mormânt, sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor, pare să anticipeze Învierea lui Hristos şi e considerată motivul principal al primirii lui Iisus în Ierusalim cu aşa mare entuziasm colectiv. Scena întâmpinării Domnului în oraşul sfânt este descrisă în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. Aceasta face destul de clare legăturile între învierea lui Lazăr din Bethania şi intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. De asemenea, în Evanghelia Sfântului Ioan ni se dezvăluie conexiunile mai subtile care leagă întreaga serie de evenimente dintre momentul învierii lui Lazăr, moartea şi Învierea lui Hristos. Când Iisus îl învie pe Lazăr, o mare mulţime se strânge la mormânt pentru a-L vedea şi o mulţime la fel de mare Îl întâmpină când ajunge, mai târziu, în Ierusalim, deoarece oamenii au auzit de ceea ce se petrecuse în Bethania. Împlinirea unei profeţii După ce s-a retras în pustie timp de câteva zile, Mântuitorul S-a întors în Bethania cu şase zile înainte de Paşti, iar la cină, Maria i-a uns picioarele cu mir şi i le-a şters cu părul, lucru interpretat de Hristos drept o pregătire pentru înmormântarea Sa. Faptul că Domnul a ajuns în cetate călare pe un măgar este o împlinire a proorociei lui Zaharia, iar intrarea în oraş devine o triumfătoare procesiune mesianică. Tensiunea între Hristos şi cei care-i voiau moartea creşte (aceştia hotârându-se să-L ucidă în ziua învierii lui Lazăr), ducând la arestarea şi răstignirea Sa; dar înainte de aceasta, El trebuia să împlinească profeţiile prin săvârşirea Cinei celei de Taină. Mai multe informații în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Icoana Intrarii Domnului in Ierusalim

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Apr 2, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: Parintele Arsenie Papacioc - Rugaciunea din categoria: Parintele Arsenie Papacioc, Sinaxar - 10-26 din categoria: Sinaxar - Trinitas TV, Cuvant pentru suflet - Stiinta si cautarile spirituale (06 12 2015) din categoria: Cuvant pentru suflet - Trinitas TV, Arhid Ioan Ica Jr - Talcuirea Evangheliei dupa Matei (cap 6) - 25062016 din categoria: Arhid Ioan Ica Jr,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei