Icoanele de dincolo de fire de la Ţandarei

Dincolo de fire. Expresie in spatele careia expediem uneori, cu lejeritate, ceea ce ne depaseste priceperea, ratiunea. In urma cu mai bine de 60 de ani, in perioada de apogeu a stalinismului autohton, frica de autoritati mai intai, apoi ignoranta si indiferenta oamenilor au zavorat in uitare cel mai tulburator si impresionant eveniment, de dincolo de fire, petrecut in anii ’50, in neinsemnatul pe atunci Ţandarei, un sat din Baraganul ialomitean: aparitia miraculoasa a unor icoane pe acoperisul si pe geamurile Bisericii Sfintii Voievozi din sat si pe o cladire a garii, inainte si imediat dupa Sfintele Pasti.Rememorarea acum, dupa mai bine de 60 de ani, a aparitiei miraculoase, in preajma Sfintelor Pasti, a unor icoane pe biserica si pe o cladire a garii din Ţandarei, sat prafuit, uitat, pierdut undeva prin maracinii Baraganului pe vremea aceea, a implicat o anume retinere, pe care marturisim ca am avut-o si noi. Dar marturia convingatoare a domnului arhitect Liviu Gagescu, din Bucuresti, unul dintre putinii martori oculari ai fenomenului, dispus sa vorbeasca sincer si cu curaj despre eveniment, ne-a determinat sa pornim pe urmele intamplarii. Şi nu am regretat, pentru ca la Ţandarei-sat am avut prilejul sa descoperim o tainica lucrare a lui Dumnezeu. Altceva nu credem a se fi petrecut atunci, acolo.Liviu Gagescu si icoanele din zorii InvieriiPrin anii 1950-1951, Liviu Gagescu locuia cu familia la Ţandarei, fortati sa se tot piteasca politic, pentru crima parintilor de a fi intelectuali si de a detine o neinsemnata decoratie primita de tatal dansului pe Frontul de Rasarit. Discutam despre o perioada foarte critica a neamului romanesc, in care represiunea bolsevica se apropia de apogeu. Atunci aveam cinci sau sase ani. Intr-o dimineata, s-a raspandit vestea in sat ca au aparut icoane pe biserica si pe alte cladiri, intre care si pe cea a administratiei CFR. Impreuna cu sora mea, mai mare cu 8 ani decat mine, am mers sa vedem «miraculoasa expozitie».Am ajuns destul de repede la Biserica «Sfintii Voievozi». Era dimineata, dupa noaptea de Inviere. Acolo, multa agitatie. Ce imi aduc aminte, si nu imbin cu amintirile altora, pentru ca in familie s-a vorbit doar de trei sau de patru ori despre lucrul acesta, sunt urmatoarele: acoperisul bisericii era argintiu si pe el se vedeau niste siluete mari de sfinti. Aveau haine purpurii si efigii aurii. Acoperisul, in doua ape, avea streasina destul de inalta. In mod normal, inclinatia ar fi trebuit sa ascunda privitorilor acele chipuri de sfinti. Şi, totusi, noi le vedeam abatute, ca si cum le-am fi privit din aer. Şi pe ferestre erau icoane foarte clar pictate. Nu semanau deloc cu vitraliile. Era cu totul altceva. Era pictura bizantina, mi-am dat eu seama mai tarziu. Pe o ocnita, era desenata, cu o linie alba, foarte eleganta si foarte sigura, o opera de arta minunata: Maica Domnului cu Pruncul in brate. Icoana se afla putin deasupra nivelului ochiului de copil. Imi amintesc ca si pe geamurile scolii din apropierea bisericii au aparut icoane asemanatoare. Se pune problema asa: «Stai mai, ce intelegea copilul acela despre treaba asta?» Iata ce spun eu acum: cele mai puternice emotii si amintiri sunt cele din prima copilarie. Apoi, si asta nu o poate contesta nimeni, un sat intreg a asistat la eveniment! Dupa aia, ne-am dus si la gara. Acolo era mare agitatie. Blocul era al administratiei de stat. Şi sa apara tocmai pe el icoane nu prea era de dorit! Niste femei de serviciu se tot straduiau sa stearga de pe ferestrele de la etajul cladirii icoanele si nu reuseau deloc. Şi aici era Maica Domnului cu Pruncul, dar si alti sfinti. Era vorba de zeci sau poate sute de metri de pictura religioasa, executata in conditii impecabile, la biserica si pe cladirea garii. Se sesizasera si autoritatile. Niste tovarasi le cereau autoritar femeilor sa stearga imaginile acelea si incercau sa imprastie lumea. Dar oamenii nu se imprastiau. Simteau satisfactie ca puterea noului regim era depasita, pusa la indoiala de eveniment. Ulterior, autoritatile au incercat sa dea diverse explicatii: ba ca americanii au «proiectat» imagini obscurantiste, ba ca in preajma Pastelui femeile sterg geamurile cu petrol lampant si ca in irizarile produse de gaz habotnicii ar fi vazut icoane! Dar petrolul folosit de gospodine nu era lasat pur si simplu pe sticla. Se freca bine cu o carpa sa nu mai ramana nimic. Era mare rusine in sat sa ai geamurile naclaite de petrol! Dar icoanele de pe acoperisul bisericii si cele de pe cladirea garii tot irizari sa fi fost? Nu avea timp cineva ca in cele cinci sau sase ore trecute de la slujba sa «picteze», neobservat, atatia metri de «irizatii». Ar fi trebuit ca zeci de specialisti sa lucreze cel putin o luna pentru a realiza acele icoane! Ne-am intors acasa. Dupa cateva zile, imaginile s-au estompat de la sine. Multi ani nu s-a vorbit deloc despre aceasta treaba. Cu totul intamplator, cu cativa ani in urma, mi-am adus aminte de eveniment si am scris o scrisoare catre redactia unei reviste centrale, in care am povestit intamplarea. Publicatia a facut ulterior si o ancheta jurnalistica pe aceasta tema la Ţandarei. Nu de mult, aflandu-ma in apropierea Bisericii «Mihai Voda», m-a oprit o doamna in varsta, Victoria, pe care o cunosteam, care mi-a povestit ca in Galati, in aceeasi perioada, adica 1950 sau 1951, s-a intamplat acelasi fenomen. Avea atunci 15 ani si o trimisese mama dansei sa aduca ceva din oras. Asa a vazut peste drum, langa o cladire mare din oras, lume multa, agitata. A reusit sa se strecoare printre oameni. Pe ferestrele acelei cladiri erau icoane pictate, pe care nu avea cine sa le deseneze peste noapte. Şi, ca si la Ţandarei, autoritatile incercau sa imprastie lumea. Ulterior, a aflat ca pe mai multe case importante ale orasului s-a vazut asa ceva. Un bun prieten mi-a povestit despre fenomene asemanatoare petrecute in Rusia in preajma izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. A aparut si o carte despre acestea, tradusa si la noi. Acum, in ciuda faptului ca am o pregatire materialista, cred ca atunci, la Ţandarei, s-a petrecut o minune cereasca. Un miracol, un semn trimis oamenilor de Dumnezeu intr-o perioada foarte dramatica din istoria tarii. De asta sunt convins. Nu au venit americanii sa ne proiecteze icoane pe peretii si pe ferestrele bisericii din Ţandarei! Nici legionarii nu au pictat peste noapte acele imagini, cum sustineau autoritatile. Toata noaptea de Pasti misunau patrulele prin sat. Ar fi fost imposibil. Pentru mine, evenimentul a avut urmari destul de tarziu. Pe la vreo 40 de ani, m-am apropiat de Biserica. Nu am avut in familie o educatie religioasa anume. Parintii mei erau oameni cu mentalitati «moderne», care voiau sa fie si ei la fel cu europenii, cu idei «progresiste», materialiste, ne-a marturisit arhitectul Liviu Gagescu.Trei martori din Ţandarei vorbesc despre icoaneDupa intalnirea de la Bucuresti cu domnul arhitect, am mers la Ţandarei, am vizitat biserica si celelalte locuri in care au mai aparut icoanele in acei ani. Am stat de vorba cu alti martori oculari, si iata ce am mai aflat.Profesorul de istorie Iosif Tatareanu, martor si el al evenimentului, are acum 72 de ani si este una dintre cele mai respectate persoane din urbe. A scris monografia orasului Ţandarei. De aceea, declaratia domniei sale nu poate fi pusa la indoiala: Aveam atunci 8-9 ani. La capatul strazii acesteia era o cladire destinata automatizarii lucrarilor CFR de la Ţandarei. La primul etaj al ei, pe ferestre, au aparut chipuri de sfinti. Lumea a auzit si a inceput sa vina in numar mare, si din Ţandarei, si din localitatile invecinate. Cei de la partid au incercat sa stearga sticla, dar nu au reusit. Militienii incercau si ei sa imprastie lumea. Eu am vazut icoanele numai pe geamuri, erau colorate, ca si cum ar fi fost pictate in structura sticlei. Era Maica Domnului cu Pruncul. Oamenii ziceau ca este vorba despre o minune dumnezeiasca. Fenomenul a tinut cateva zile, dupa care icoanele au disparut, asa cum au aparut. Cladirea aceea a fost demolata foarte greu, cu dinamita, dupa cativa ani.In apropierea Bisericii Sfintii Voievozi locuiesc Procop Ivanciu, de 80 de ani, si Georgeta Ivanciu, sotia lui, de 79 de ani, si ei martori ai evenimentului din anii ’50. Eram flacaiandru pe atunci si locuiam la tata, nu departe de biserica. Parca era inainte de Pasti. Au aparut niste icoane ale Maicii Domnului, undeva in spatele bisericii, si oarecum lateral, pe latura de nord. Erau niste chipuri de sfinti pe geamuri... Mi-a fost si cam frica. S-a auzit un vuiet si a inceput cu niste licariri cu chipuri de sfinti. Eu le-am vazut cam pe la pranz, nu mai stiu cat a tinut... Se adunase acolo o groaza de lume. Ne-am zapacit si noi cu vederile alea! Mi-a fost frica, ma gandeam la alte necazuri, era atunci dupa razboi si fiecare credea in felul lui..., ne povesteste nea Procop.Matusa Georgeta isi aminteste si ea povestea icoanelor: Cand s-a zvonit prima data, lumea era aici la gara. «Ce e, ce e? La cantonua CFR-ului a aparut Maica Domnului cu Iisus in brate!», spunea lumea si se ducea acolo. Oamenii isi faceau inchipuiri: ca s-au sters geamurile cu gaz, cu ziare, ca nu stiu mai ce... Toata lumea era curioasa. Şi m-am dus si eu, ca acolo era centrua. Şi am vazut si eu o icoana pa geam, la etaj, de vreo 40 de centimetri. Era Maica Domnului cu Pruncul. Era colorata cu bleu, cu galben, cum sunt icoanele. A durat cred vreo saptamana... Militia nu te lasa sa te apropii. Tot atunci, aici, spre stadion, era o casa, a lua Nicolae Anghel, si se spunea ca a aparut si acolo o icoana pa geamua pravaliei lui. Venea, maica, lumea de prin satele vecine cu carutele sa vada icoanele ca la Maglavid!, isi aminteste batrana.Preotii au auzit despre minune de la credinciosiParintele Marian Patarlageanu, protopop de Fetesti, slujitor aici din 1997, ne-a relatat si sfintia sa ce a auzit de pe la credinciosi cu privire la aparitiile de la biserica din anii ’50: Lacasul acesta dateaza din 1839, fiind ctitoria unui catolic francez, Filip Lenciu, «cavaler de mai multe ordine imparatesti si dicheofilax» (impartitor de dreptate) pe vremea voievodului Alexandru Dimitrie Ghica, cum scrie in pisanie. In 1916, bulgarii care au invadat tara au incendiat biserica si i-au ars odoarele. Referitor la acest eveniment, mi-au povestit mai multi credinciosi despre aparitia Maicii Domnului pe sticla turlei bisericii si pe un turn al CFR-ului. Vestea a facut repede inconjurul zonei. O perioada de cateva luni, au venit aici oameni cu carutele din imprejurimi ca sa se inchine, intr-un adevarat pelerinaj. Comunistii au mobilizat oameni sa curete acele icoane, spuneau ca ar fi fost vorba despre iluzii optice si altele de genul acesta. In arhivele noastre, nu se pastreaza, din nefericire, nici o referire la eveniment.La randu-i, parintele Teodor Barsan, slujitor la biserica din 1986, ne-a marturisit: Nu mai retin anul, dar mama mi-a zis ca si la Saveni, la 5 km de Ţandarei, s-a auzit despre evenimentul petrecut atunci aici. Au fost persoane de acolo care au vazut icoanele de la biserica, dar si pe cele de la gara. Dupa ce am aflat si eu despre acest eveniment, am discutat cu cineva de aici, de pe strada Duzilor, cu sotii Cursaru, care au peste 90 de ani. Ei mi-au spus ca aici, la biserica, pe geamul de sus, de la turla, a aparut o imagine care semana cu Maica Domnului.Despre acest eveniment am lasat sa vorbeasca martori oculari si slujitori ai altarului. Timpul a acoperit minunea, caci nu credem a se fi intamplat altceva atunci, iar oamenii, tematori, ignoranti sau indiferenti, au expediat-o usor in spatele expresiei dincolo de fire, neintelegand ca la Dumnezeu totul este posibil. Poate doar lacrima de mir de pe chipul Maicii Domnului cu Pruncul, dintr-o veche icoana aflata in biserica, care a inceput sa planga neinteles, de la sine, acum vreo trei ani, despre care parintii se sfiesc sa vorbeasca, ar putea spune mai mult despre ce s-a intamplat atunci la Ţandarei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 454

Id: 29546

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei