Dumnezeiasca iubire se manifesta neincetat, avand dimensiuni cosmice, cuprinzand intreaga lume vazuta si nevazuta. Ca Dumnezeu este iubire stie intreaga suflare omeneasca, si chiar daca cineva nu are cunostinte teologice de adanca profunzime, simte launtric chemarea Creatorului, Mantuitorului si Sfintitorului spre asemanare si spre sfintire. Iubirea Treimica are capacitatea de a atrage si de a cuprinde intreaga omenire. Ea e mai presus decat orice gandire filozofica bine slefuita, este mai mult decat toate campurile magnetice cunoscute, neavand legatura cu forta gravitationala, nici cu vreo lege a fizicii, nici nu-i reactie chimica si nu e nimic din cate poate omul cuprinde cu mintea, pentru a incerca sa stabileasca in scris o marginita si saraca definitie.Intelegerea acestei minunate taine a iubirii poate fi un proces indelungat si anevoios pentru unii sau, pentru altii, poate naste in sufletul omului, pocait si indreptat, dorul de Dumnezeu si dorinta neconditionata de a trai permanent cu mintea si cu inima in infinita descoperire a iubirii dumnezeiesti. Cei mai fericiti sunt sfintii, pentru ca ei au pus mai presus de oricine si de orice toata daruirea in slujba oamenilor, implinirea temeinica a poruncilor dumnezeiesti si comuniunea deplina, prin aprofundarea virtutilor, cu si in Hristos Domnul. Vazand acest urcus duhovnicesc, ne identificam micimea fiecaruia dintre noi si realizam cat de departe suntem, uneori, de poteca ce urca spre Cer. Dar, oare, pe cine iubim noi intai? Care sunt prioritatile noastre de zi cu zi? Care este gandul cel mai adanc al eului nostru? Aceste intrebari, si nu numai, ne provoaca la o cunoastere de sine cat mai launtrica si cat mai sincera in raport cu manifestarea iubirii dumnezeiesti. De multe ori ne regasim in acea stare a lipsei de perceptie a iubirii in general, cauzata de instalarea unei nepasari aproape totale cu privire la aproapele nostru. Alteori ne asemanam cu paganii, care se iubesc doar pe ei insisi, prin toate manifestarile firesti de fiecare zi. De aici rezulta cea mai prapastioasa latura a iubirii de sine, care se caracterizeaza prin pareri foarte bune despre noi, coborate in adancurile gandurilor noastre spre a hrani vanitatea ascunsa si vicleana. Aici se naste idolul iubirii personale, al eului, in care nu se mai afla nimeni, unde nu mai poate patrunde cineva, fiindca am blocat voit toate usile, ale pocaintei, ale iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Tot aici se naste cea mai acuta si profunda boala, a egoismului malefic menit sa atrofieze toate simturile duhovnicesti. Din acest abis tendentios si respingator trebuie sa iasa omul, pentru a-L iubi mai intai pe Dumnezeu, pe Care trebuie sa-L lase sa intre, sa curateasca zidirea mainilor Lui si sa sfinteasca cu darurile Sale, pe care le revarsa asupra tuturor prin Sfintele Taine, neconditionand pe cineva, asemenea oamenilor. La aceasta reactie nedefinita participa harul dumnezeiesc la impreuna-lucrare cu vointa umana spre dobandirea bucuriei neasteptate si fericirii vesnice. Orice alt procedeu uman, si nu numai uman, duce la pierderea harului, la segmentarea si delimitarea sentimentelor si de aici la imposibilitatea mostenirii Imparatiei lui Dumnezeu. Insusi Hristos Domnul atrage atentia asupra acestui pericol, nu pentru ca vrea o exclusivitate a iubirii pentru Sine ca Dumnezeu sau pentru ca ar avea nevoie de iubirea noastra, ci pentru ca suntem particica din El si fericirea noastra sta in iubirea de Dumnezeu: Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10:37-38). Incercarea de a concepe alta varianta a ierarhizarii dragostei decat cea prezentata in aceste versete nu face altceva decat a crea o alta forma de religie, practic, o intoarcere la paganatatea intunericului, la neintelegerea a toata creatia, la neacceptarea reveletiei, deci la un neolitic spiritual, in asteptarea unor explicatii existentiale. Problematica ierarhiei iubirii poate genera multiple conflicte, tocmai pentru ca unii oameni nu au inteles si nici nu vor sa priceapa ca Dumnezeu este iubire nemarginita si ca se afla in fiecare dintre noi prin suflarea de viata, pe care a infaptuit-o ca cea mai minunata si sfanta lucrare a creatiei Sale. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 15 mai 2013, semnat de pr. Horia Nicolae Prioteasa)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 722

Id: 30867

Data: May 15, 2013

Imagine: