Ieri s-au implinit 99 de ani de la nasterea parintelui Nicolae Steinhardt

Evenimentul a avut loc în cadrul Zilelor Culturale Monahul Nicolae Delarohia. Slujba a fost precedată de întrunirea colectivului redacţional al Integralei Nicolae Steinhardt, cu participarea directorului editorial al Editurii Polirom, pentru a lucra la volumele care vor apărea în cadrul Integralei.

După slujba Parastasului, la Mănăstirea Rohiţa a avut loc masa rotundă cu tema "Suferinţa şi fericirea: două căi de cunoaştere. Lecţia lui N. Steinhardt".

Tot în cadrul manifestărilor dedicate monahului Nicolae Delarohia, astăzi, de la ora 11:00, la Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane realizate în cadrul şcolii de iconografie bizantină a Grupului "Sfântul Ioan Damaschin", desfăşurată în perioada 19-29 iulie, la Mănăstirea Rohiţa. Vor fi lansate apoi ultimele trei volume editate în cadrul Integralei N. Steinhardt, Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului. Iluzii şi realităţile evreieşti; Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului şi Escale în timp şi spaţiu.

La final vor fi lansate cărţile Transfigurare, autor Virgil Bulat, fost vicepreşedinte al Fundaţiei N. Steinhardt, şi Materiale şi tehnici de reprezentare în arta iconografică contemporană, autor Sorin Albu, coordonatorul şcolii de pictură.

sursa: ziarullumina.ro

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).