Imparatul ascuns in firea omeneasca intra in Ierusalim

Duminica Floriilor este ziua în care praznuim Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, ca împarat biruitor, dar cu înfatisare smerita, venind calare pe mânzul asinei, împlinire a unei profetii facute cu 400 de ani înainte de venirea lui Mesia. Cântarile acestei perioade ne îndeamna nu doar la lupta duhovniceasca, ci si la biruinta si bucurie: "De vreme ce ai legat iadul si moartea ai omorât si lumea ai înviat-o, pentru aceasta cu stâlpari Te-au laudat pruncii, Hristoase, ca pe un biruitor strigându-Ţi astazi: Osana, Fiul lui David. Pentru aceasta bucurându-ne zicem: Binecuvântat este cel ce vii sa chemi pe Adam".Dupa Sfântul Gherman I al Constantinopolului si Nicolae Cabasila, drumul Mântuitorului spre Ierusalim si spre Patimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Iesirea Mare. Preotul iese din altar pe usa dinspre miazanoapte cu darurile pregatite la proscomidiar, în timp ce strana cânta "Ca pe împaratul tuturor sa-L primim...", traverseaza naosul, pentru a intra înapoi prin usile împaratesti. El poarta sfântul potir si sfântul disc, pe care sunt asezate miride (pentru îngeri, sfinti si credinciosii vii si adormiti), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agnet. Asa cum interpreta ieromonahul Makarios Simonopetritul în "Triodul explicat": "Întreg cosmosul, pâinea, vinul, spatiul si timpul, si întreaga lume sensibila (...) intra în sanctuar pentru a fi aduse jertfa, pentru a fi asumate de Logosul divin, pentru a fi îndumnezeite si transfigurate".Motivele suirii Domnului la IerusalimMai mult, remarca parintele Alexander Schmemann în lucrarea "Postul cel Mare", noi nu ne aducem aminte doar de un fapt istoric, ci traim acel eveniment "astazi". Biserica accentueaza prin imnografia sa, în mod paradoxal, ca fapte apuse demult se întâmpla aievea, "astazi", în cadrul spatiului sau sacru si liturgic. În Duminica Floriilor se cânta "Astazi vine la Ierusalim…", în Vinerea Mare: "Astazi este înaintea lui Pilat…", la Nasterea Domnului: "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste…".Mai multe informații în Ziarul Lumina

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 548

Id: 39772

Data: Apr 13, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).