|
|
In Arhiepiscopia Timisoarei a fost inaugurat un Centrul de Incluziune Sociala
|
Centrul are în componenţa sa şi un număr de 3 consultanţi care au rolul de a ajuta membrii comunităţilor parohiale calificaţi ca manageri de proiect, în demersurile de realizare şi implementare a proiectelor. Centrul funcţionează la adresa C.D.Loga nr.7 şi poate fi accesat de către beneficiari, persoane aflate în dificultate, între orele 8-12.
Serviciile oferite în cadrul centrului sunt gratuite şi vizează reintegrarea pe piaţa muncii şi creşterea gradului de autonomie sociala a beneficiarilor, persoane aflate în dificultate prin consiliere şi sprijin în vederea identificării unor oportunităţi de angajare şi diminuarea riscului social în care persoana se află. Serviciile furnizate de personal specializat în asistenţă socială, sunt oferite pe criterii nediscriminative, oricarui beneficiar, persoana aflată în următoarele situaţii: şomer, familii monoparentale, persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială (ex. HIV/SIDA, cancer etc.), persoane aflate anterior în detenţie, persoane cu dizabilităţi, persoane de etnie rromă, victime ale traficului de persoane. Astfel de centre de incluziune socială au fost deschise în şase judeţe: Arad, Alba, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş.
Centrul de Incluziune Socială din Timişoara este parte integrantă a activităţilor derulate în cadrul proiectului “Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba-Iuliei”, Proiect Cofinaţat din Fondul Social European prin “Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013”, Axa prioritară: 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie: 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.
Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei.
sursa: mitropolia-banatului.ro
Află cum poți prelua titlurile din Doxologia în saitul sau blogul personal!
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jan 23, 2012 |
Articole similare
Hotărârea survine deciziei de rearondare a celor două mitropolii din Transilvania, luată în cadrul şedinței sinoadelor reunite ale acestora din 16 decembrie, anul trecut.
„Eparhia Alba Iuliei va trece sub jurisdicţia Mitropoliei .....
Data: Jan 23, 2012
|
La Biserica 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie' – Narcisa din Bacau a avut loc duminica un concert de cantece patriotice romanesti, dedicat implinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Romane. Concertul, sustinut de Corul Lumina lina al preotilor din Protopopiatul Bacau, s-a desfasurat .....
Data: Jan 23, 2012
|
Desi Unirea Principatelor era dorita de majoritatea populatiei, acum 153 de ani contextul istoric nu era tocmai prielnic. Intrigi de tot felul si piedici au facut extrem de dificila alegerea lui Cuza atat in Moldova, cat si in Ţara Romaneasca. Turcia, Austria si Anglia nu erau favorabile .....
Data: Jan 23, 2012
|
Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat duminica, 22 ianuarie 2012, in mijlocul credincioșilor Parohiei Cuvioasa Parascheva din municipiul Marghita. Preasfinția Sa a oficiat Sfanta Liturghie arhiereasca alaturi de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta unui mare .....
Data: Jan 23, 2012
|
La Arad, are loc in zilele de 23 si 24 ianuarie 2012 prin purtarea de grija a Inaltpreasfintitului Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o noua sesiune de formare in cadrul Proiectului Alege Şcoala! , proiect implementat cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul .....
Data: Jan 23, 2012
|
Episcopia Covasnei și Harghitei este alaturi de persoanele sarace din cele doua județe din Ardeal. Pana acum, au fost distribuiți peste 30 de metri cubi de lemne de foc și au fost imparțite peste 10 000 de conserve cu alimente mai multor familii.In zilele urmatoare, alți 30 de metri .....
Data: Jan 23, 2012
|
Random Links
Cu ocazia praznicului Sfintei Treimi, ieri, 8 iunie, Preasfintitul Parinte Episcop Nicodim a slujit la Manastirea Strehaia, care si-a serbat hramul.Desfiintata in urma Legii de Secularizare a averilor manastiresti din 1863, Manastirea Strehaia a ramas ca biserica de mir pana in 1958, cand s-a .....
Data: Jun 9, 2009
|
Miercuri, 29 iulie 2009, incepand cu ora 10:30, in Parcul Zavoi din Municipiul Ramnicu Valcea, a avut loc o ceremonie publica cu prilejul sarbatoririi Zilei Imnului National al Romaniei. Evenimentul a debutat cu o slujba de Te Deum savarsita de un sobor de preoti si diaconi in frunte cu .....
Data: Jul 30, 2009
|
Crucifixele si celelalte simboluri religioase raman pe peretii scolilor din Italia. Marea Camera a Curtii Europene a Drepturilor Omului a admis recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenta insemnelor religioase in institutiile .....
Data: Mar 19, 2011
|
Biserica Sfantul Spiridon Vechi din Bucuresti isi sarbatoreste pe 12 decembrie hramul. In ajunul sarbatorii Sfantului Ierarh Spiridon, astazi 11 decembrie 2011, credinciosii parohiei au avut bucuria prezentei Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane in .....
Data: Dec 11, 2011
|
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc ieri Parastasul pentru mitropolitul Sofronie Miclescu, la 161 de ani de la trecerea la cele veşnice. Slujba a fost săvârşită de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, .....
Data: May 18, 2012
|
|
|