In Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului vor avea loc taberele "Alege Şcoala!"

Fiecare preot din cele 150 de parohii incluse a selectat un anumit număr de copii care, timp de o săptămână, vor beneficia de programe catehetice, creative şi educative sub îndrumarea unor persoane calificate. Pentru micuţii din eparhie, taberele se organizează la Mănăstirea Caraiman, Buşteni. Copiii din protopopiatele de pe raza judeţului Cluj vor participa la tabere începând cu data de 17 iulie, iar în cazul celor de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud taberele vor debuta pe 7 august.

Despre modul de organizare a taberelor şi scopul lor a vorbit inspectorul pentru cateheză din Arhiepiscopia Clujului, pr. Liviu Vidican Manci : „Copilaşii vor participa la activităţi catehetice în aceste tabere, este un personal calificat care se ocupă de copii, totul este foarte bine organizat. Proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menţinerea elevilor în educaţie şi prevenirea timpurie a şcolii şi include şi activităţi destinate formatorilor, adică preoţilor din parohiile selectate pentru acest proiect”.

Proiectul „Alege şcoala!” a fost lansat în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în luna aprilie a anului 2011, când au avut loc două sesiuni de informare, cu participarea părinţilor profesori Constantin Necula şi Jan Nicolae.

sursa: basilica.ro

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).