|
|
In Biserica Ortodoxa, astazi, este Sfanta si Marea Luni
|
Sfanta si Marea Luni este praznuita, astazi, in Biserica Ortodoxa. Prima Denie din Saptamana Patimilor a fost savarsita aseara, duminica, 12 aprilie 2009. Conform Sinaxarului citit la aceasta slujba, in Sfanta si Marea Luni se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos si a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului . De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Inainte de altele, este luat ca preinchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila. Invidiat de fratii sai din pricina unor visuri, a fost ascuns mai intai intr-o groapa. Tatal lui este inselat de fiii lui printr-o haina muiata in sange, spunandu-i-se ca a fost rapit si a fost mancat de fiare salbatice. In urma a fost vandut ismailitilor cu treizeci de arginti, iar acestia la randul lor il vand lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru ca stapana lui s-a maniat pe el din pricina curateniei tanarului, ca n-a voit sa savarseasca nelegiuirea, a fugit lasand in mana ei haina sa. Ea l-a vorbit de rau stapanului sau, asa ca Iosif a capatat temnita grea si lanturi. Apoi, in urma talmacirii unor visuri, a fost scos din inchisoare, infatisat faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul impartirii graului a fost cunoscut iarasi de fratii sai. Traind intr-un chip minunat toata viata lui, a murit in Egipt si s-a aratat un om mare prin intelepciune, pe langa alte fapte bune ale sale. Iosif este preinchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelasi neam cu el, a fost vandut de ucenicul lui cu treizeci de arginti, a fost inchis intr-o groapa intunecoasa, in mormant. Sculandu-se de acolo prin El Insusi imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere, conduce toata lumea si ca un iubitor de oameni ne rascumpara prin darea hranei celei de Taina, dandu-se pe El Insusi pentru noi si ne hraneste cu painea cereasca, cu Trupul Lui cel purtator de viata. Pentru aceasta facem astazi pomenire preafrumosului Iosif. In aceeasi zi mai facem pomenire si de smochinul cel care s-a uscat, pentru ca dumnezeiestii evanghelisti Matei si Marcu adauga dupa intampinarea Domnului cu stalpari in Ierusalim aceasta minune. Marcu spune: «Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Şi vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada de va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: «Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac». Iar Matei spune: «Iar a doua zi, intorcandu-Se in cetate a flamanzit. Şi vazand un smochin langa cale, a venit la el si n-a gasit nimic in el decat numai frunze. Şi i-a zis lui: «In veci sa nu se mai faca rod in tine». Şi indata s-a uscat smochinul». Sinagoga iudeilor este un smochin, in care Mantuitorul n-a gasit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat si legea de la ei si i-a facut cu totul netrebnici. Dar daca cineva ar intreba: «Pentru ce oare un pom neinsufletit s-a uscat prin blestem daca n-a gresit cu nimic?». Unul ca acesta sa afle ca iudeii care-L vedeau pe Hristos ca facea tuturor totdeauna bine si ca n-a facut nimanui nici cel mai mic rau, socoteau ca are numai puterea de a face bine si nicidecum puterea de a face rau. Dar Stapanul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut sa arate asupra oamenilor ca poate face rau. Ca sa convinga deci poporul cel nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un bun nu vrea sa-Şi arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare. Mai este insa si o pricina tainica a uscarii smochinului ajunsa pana la noi din batrani intelepti, dupa cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca sa nu mai faca rod, care este pricina pacatului. Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceata placerii, lipiciunea pacatului, iar in urma usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute. Pentru rugaciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluieste-ne pe noi. Amin. Sursa: Deniile din Postul Mare , Editura TRINITAS (1999)
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Apr 13, 2009 |
Articole similare
La Catedrala patriarhala din Bucuresti slujbele Deniilor vor incepe in fiecare seara, la ora 18. Dupa randuiala liturgica, in primele trei zile a Saptamanii Mari va fi oficiata Sfanta Liturghie a darurilor mai inainte sfintite. Arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei .....
Data: Apr 13, 2009
|
Prima denie din Saptamana Patimilor a fost savarsita in seara zilei de duminica, 12 aprilie, la Catedrala patriarhala, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, de catre Preasfintitul Parinte Ciprian, Episcop Vicar Patriarhal. In cuvantul de .....
Data: Apr 13, 2009
|
Saptamana Sfintelor Patimiri ale Domului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos are in cultul ortodox slujbe si randuieli speciale. In Saptamana Patimilor, de duminica seara pana vineri seara, se oficiaza slujba deniilor pentru zile de luni pana sambata din Saptamana Mare. Dintre aceste slujbe .....
Data: Apr 13, 2009
|
Sambata, 11 aprilie 2009, in Capitala s-a desfasurat pelerinajul de Florii, organizat de Patriarhia Romana, impreuna cu Arhiepiscopia Bucurestilor, prin Protoieriile I, II, si III Capitala, cu participarea Protoieriilor Ilfov Nord si Ilfov Sud. Traseul urmat de sute de clerici si aproape zece .....
Data: Apr 13, 2009
|
Cu prilejul praznicului imparatesc al Intrarii Domnului in Ierusalim, in Sibiu s-a desfasurat ieri, 12 aprilie, un pelerinaj. Mii de pelerini au plecat de la bisericile lor insotiti de preoti spre Catedrala mitropolitana aflata in centrul orasului. Aici, Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, .....
Data: Apr 13, 2009
|
In Episcopia Dunarii de Jos au avut loc, ieri, 12 aprilie, cu prilejul Duminicii Intrarii Domnului in Ierusalim, procesiuni cu icoane si ramuri de salcie.In municipiul Galați au fost 5 centre ale acestor manifestari: primul la Catedrala Episcopala, unde s-au intalnit credinciosii de la .....
Data: Apr 13, 2009
|
Random Links
A fost publicat Almanahul Bisericesc al Episcopiei Sloboziei si Calarasilor pe anul 2009. Lucrarea este prefatata de Preasfintitul Parinte Damaschin, Episcopul Sloboziei si Calarasilor. In cele 260 de pagini ale volumului pot fi citite Epistolele Pastorale adresate de Preasfintitul Parinte .....
Data: Mar 13, 2009
|
La Manastirea Sf. M. Mc. Gheorghe din Giurgiu, a avut loc astazi, 13 mai, Şedinta de constituire a Adunarii Eparhiale a Episcopiei Giurgiului, pentru mandatul 2010-2014. Evenimentul a debutat cu o slujba de Te Deum, oficiata de catre Intaistatatorul eparhiei noastre, in prezenta membrilor .....
Data: May 13, 2010
|
Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei are programata maine, 19 mai, o intalnire cu elevii din Arhiepiscopia Iasilor, care au obtinut rezultate deosebite la olimpiadele de Religie din acest an. Intrevederea va avea loc la centrul Eparhial Iasi, la ea fiind asteptati 32 .....
Data: May 18, 2010
|
Sute de credinciosi au participat astazi, 2 iunie 2011, in ziua slavitului praznic al Inaltarii Domnului, la hramul Manastirii Delta Neajlovului, din comuna Comana, Protoieria Heresti, informeaza episcopiagiurgiului.ro. Manifestarile prilejuite de hramul bisericii manastirii au inceput ieri, .....
Data: Jun 2, 2011
|
La Iasi a avut loc aseara Pelerinajul Calea Sfintilor . Procesiunea a fost precedata de sosirea moastelor Sfantului Sfintit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei. La traditionalul pelerinaj au participat peste 5.000 de credinciosi, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova.In jurul orei .....
Data: Oct 13, 2011
|
|
|