In Duminica Infricosatoarei Judecati, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a rostit un cuvant de invatatura
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a rostit un cuvant de invatatura, ieri, 22 februarie 2009, in Paraclisul Resedintei patriarhale. Preafericirea Sa a mentionat ca Sfintii Parinti ai Bisericii au randuit ca in Duminica Infricosatoarei Judecati - praznuita ieri - sa ne arate ca iubirea milostiva a lui Dumnezeu din Evanghelia Duminicii fiului risipitor nu trebuie folosita ca scuza pentru nesavarsirea faptelor bune. Nu trebuie sa spunem ca, daca Dumnezeu este atat de milostiv, incat iarta toate pacatele noastre, ca urmare a pocaintei, noi nu mai avem nimic de facut. Aceasta Evanghelie a faptelor bune, a milosteniei, ne arata ca nu este de ajuns sa ne rugam in mod smerit sau nu este indeajuns sa ne pocaim sincer, ci trebuie si sa savarsim faptele iubirii crestine, izvorate din prezenta iubitoare a lui Hristos in viata noastra. Judecata universala este numita infricosatoare pentru ca nu judeca doar faptele rele pe care le-am facut, ci, in mod surprinzator si infricosator, ne judeca pentru binele pe care am fi putut sa-l facem si nu l-am savarsit, sau n-am ajutat toti oamenii care au avut nevoie de prezenta noastra iubitoare, de un cuvant bun, de o fapta buna, de o ajutorare grabnica, a continuat Patriarhul Daniel. Mantuitorul va judeca nu numai persoanele, ci si popoarele: El ne va imparti in doua categorii, indiferent de popor, profesiune, rang; vom fi impartiti in milostivi si nemilostivi, in cei ce au iubit pe semenii lor si cei ce au fost indiferenti la suferinta, singuratatea si nevoia celorlalti. Imparatia lui Dumnezeu cel Milostiv a fost pregatita de la intemeierea lumii pentru oamenii cei milostivi, care se aseamana cu El prin iubire smerita si darnica, generoasa. Iar iadul, spune Evanghelia, a fost pregatit pentru diavolul si ingerii lui, nu pentru oameni, ci pentru ingerii care s-au razvratit, care au fost mandri si n-au avut in ei nici smerenie, nici recunostinta fata de Creatorul lor. Evanghelia mai spune ca iadul este foc vesnic, identificat de Parintii Bisericii Ortodoxe cu iubirea lui Dumnezeu careia nu i s-a raspuns, si care creeaza in constiinta celor nerecunoscatori o mustrare permanenta ca un foc, ca o gramada de carbuni aprinsi pe cap. Focul cel vesnic este golul, regretul, suferinta ca nu s-a raspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu. De aceea, in picturile manastirilor noastre din Moldova focul izvoraste de sub tronul Judecatorului. Preafericitul Parinte i-a amintit si pe dreptii care raspund iubirii lui Dumnezeu, ce primesc lumina si bucurie, in opozitie cu cei care n-au raspuns, care primesc focul constiintei neimpacate cu Dumnezeu si cu semenii, focul libertatii neroditoare. Evanghelia Infricosatoarei Judecati este o evaluare a libertatii noastre. Daca am fost indiferenti la cei din jur, vom face experienta vidului de iubire din sufletul nostru, care se amplifica si se eternizeaza, precum focul cel vesnic.Parintele nostru Patriarh a scos in evidenta si rolul milosteniei de la inceputul crestinismului pana astazi. In primele veacuri, milostenia era nedespartita de savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Iustin Martirul si Filosoful spunea ca darurile aduse de credinciosi la altar erau imediat, dupa Liturghie, daruite celor nevoiasi. Aceasta era unitatea dintre Liturghie si filantropie, dintre iubirea fata de Dumnezeu in rugaciune si iubirea fata de semeni in fapte bune, a spus Intaistatatorul Bisericii noastre. Mai tarziu, in secolul al IV-lea, Sfantul Vasile cel Mare a trecut de la forma spontana si episodica a milosteniei la forma organizata, institutionalizata. Iubirea milostiva de la Liturghie s-a transformat in iubire milostiva permanenta si organizata sistematic in case construite pentru bolnavi, batrani, copii orfani, pentru primirea pelerinilor in jurul bisericii, deci tot intr-o legatura cu Liturghia. Din exemplul lui s-au inspirat ierarhii. In Saptamana Patimilor, imparatul bizantin participa la slujbe, iar la sfarsitul lor, vizita caminele de batrani, de orfani si oferea Bisericii o mare suma de bani pentru opera filantropica, de caritate. Domnitorii romani au urmat exemplul construind manastiri, pe care le-au dotat cu averi, pentru a ajuta pe nevoiasi. Asa s-au infiintat primele scoli, bolnite, farmacii, spitale.Parintele Patriah Daniel a indemnat la incurajarea tuturor preotilor de caritate din spitale, penitenciare, unitati militare, din cimitire, care au grija de familiile indoliate, ajutandu-i prin toate formele institutionalizate de milostenie. Evanghelia ne indeamna sa nu ne scuzam pentru ca ne aflam in criza economica, deoarece putem face milostenie si cu un cuvant bun, si cu o fapta buna, si cu prezenta noastra la capataiul unui bolnav, intr-o casa unde oamenii sunt saraci si singuri. Şi, astfel, daca avem iubirea lui Hristos in inima noastra, mainile noastre devin mainile iubirii lui Hristos prin milostenie. Sursa: ziarullumina.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Feb 23, 2009
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei