In Parohia Sannicoara are loc un Cerc de pictura

Şi în această perioadă, 11-18 august, coordonaţi de Mihaela Luca, absolventă a Universităţii de Arte, 24 de tineri învaţă să picteze icoane pe sticlă, având o tematică diversă, Mântuitorul, Maica Domnului, praznice şi sfinţi.

Activitatea se desfăşoară într-un imobil din incinta bisericii, a precizat preotul paroh Viorel Luca: „Langă biserică, am finalizat o clădire, la parterul căreia este o sală mare dedicată activităţilor culturale pe care le facem cu copiii. Sunt copii care continuă să picteze, unii dintre ei sunt chiar motivaţi să urmeze şcoala de arte plastice”.

La cercul de pictură din acest an iau parte tineri cu vârste cuprinse între 6-14 ani, care sunt iniţiaţi în tainele pictării icoanelor pe sticlă timp de trei ore pe zi. Pentru efortul lor, vor fi răsplătiţi cu un pelerinaj la câteva mănăstiri: Mihai-Vodă, Dumbrava, Râmeţ şi Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia.

sursa: radiorenasterea.ro

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).