In temnita am fost si ati venit la Mine (Mt. 25, 36)
]]>Cu binecuvântarea Patriarhului României, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat joi, 19 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie în biserica din incinta Penitenciarului Rahova, ocrotită de Sfântul Apostol Andrei. Slujba a fost oficiată ca o anticipare a hramului închinat Ocrotitorului României, Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română, în fiecare an, în data de 30 noiembrie. Cu acest prilej, după Sfânta Liturghie deţinuţii prezenţi au primit daruri. Alături de Preasfinţia Sa a slujit un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte Protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, pr. Costel Burlacu, precum şi mai mulţi clerici din Protoieria Sectorului 6 al Bucureştiului: pr. Corneanu Ilian Sorin şi pr. Bănuță Nicolae de la Parohia Sf. Andrei Parva, pr. Ștefan Valentin de la Parohia Cotroceni, precum şi pr. Popa Liviu de la Parohia Belvedere. Răspunsurile liturgice au fost oferite de mai mulţi membrii ai Corului Evia al Parohiei Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul Brâncuşi. Biserica a primit darul iertării păcatelor de la Hristos Domnul, prin succesiune apostolică În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit deţinuţilor prezenţi despre viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorului României, şi despre faptul că acesta împreună cu ceilalţi Apostoli au fost martori la nenumărate minuni săvârşite de Domnul şi i-au ascultat cuvintele pe care El le-a rostit în timpul activităţii Sale mântuitoare. Totodată, Preasfinţia Sa a explicat credincioşilor că Apostolii au primit darul iertării păcatelor de la Mântuitorul Iisus Hristos, acest dar fiind apoi transmis şi Bisericii prin succesiunea apostolică. „În timpul activităţii Sale mântuitoare Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, a chemat un număr de 12 Apostoli, aceştia fiind martorii numeroaselor Sale minuni. Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat de Domnul la Apostolat. Sfântul Andrei era un om simplu, pescar şi a venit la Mântuitorul lăsând toate. La fel ca el au făcut şi ceilalţi Apostoli, au lăsat toate şi l-au urmat pe Domnul. Îndată după învierea Sa din morţi, Apostolii care l-au urmat pe Domnul au primit mai multe daruri şi de la ei Biserica a păstrat aceste daruri, unul dintre ele, foarte important este ce al iertării păcatelor, pentru că îndată după înviere Domnul a suflat asupra lor spunându-le «Luaţi Duh Sfânt, Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute»”, a spus Preasfinţia Sa. Biserica nu este tribunal, ci ea vindecă neputinţele şi oferă iertare Totodată, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat celor prezenţi că Biserica nu este tribunal, ci ea vindecă neputinţele şi oferă iertare şi i-a îndemnat să dobândească iertarea păcatelor prin Taina Sfintei Spovedanii. „De asemenea, i-am îndemnat să îşi pună nădejdea în Dumnezeu, să fie oameni cu frică de Dumnezeu, să se gândească la dragostea pe care Mântuitorul ne-a arătat-o permanent, marea sa iubire pentru noi toţi, pentru oameni şi să caute iertarea păcatelor pe care o dobândesc prin Biserică, prin Taina Sfintei Spovedanii. Am făgăduit că în timpul Postului Crăciunului vom veni cu un grup de colindători să-i colindăm în Biserica penitenciarului. Aceasta nu este prima vizită în cadrul penitenciarului. Organizăm periodic slujbe, întâlniri cu deţinuţii, cuvinte de învăţătură, iar în ajunul marilor sărbători chiar şi mini concerte de colinde sau de cântări bisericeşti”, ne-a transmis Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. De asemenea, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a transmis celor prezenţi binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, şi a mulţumit domnului Comisar Șef Darie Denis Alexandru, Directorul Penitenciarului Rahova București, cu sprijinul căruia s-a desfăşurat acest eveniment. Un act de preţuire pentru cei aflaţi în nevoi şi suferinţă La final, deţinuţii prezenţi la Sfânta Liturghie au primit daruri constând în produse de igienă personală, alimente, dulciuri, precum şi băuturi carbogazoase. Acestea au fost oferite cu sprijinul Asociaţiei Diaconia şi a Parohiei Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul Brâncuşi, produsele de igienă personală fiind dăruite prin bunăvoinţa companiei Procter&Gamble, după cum ne-a transmis părintele Costel Burlacu, Protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, care a arătat că această acţiune reprezintă un act de preţuire pentru cei aflaţi în nevoi şi suferinţă în această perioadă a postului Naşterii Domnului
Download: Click for download attached file: In temnita am fost si ati venit la Mine (Mt. 25, 36)

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Nov 19, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei