Inalțarea Sfintei Cruci cinstita la Manastirea Cebza din Arhiepiscopia Timisoarei

Cu ocazia praznicului Inaltarii Sfintei Cruci, Manastirea Cebza din Arhiepiscopia Timisoarei și-a sarbatorit hramul. Slujbele religioase prilejuite de sarbatorirea hramului au inceput de joi seara, 13 septembrie 2012, cu slujba Vecerniei Mari unita cu Litia și slujba Utreniei. Programul slujbelor religioase a continuat vineri dimineața cu sfințirea Apei mici de la ora 7,30 h și Taina Sfantului Maslu. Cu binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului de la ora 9,30 h Sfanta Liturghie a fost oficiata de catre Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei. La sfintele slujbe au participat monahii și monahiile de la manastirile din eparhie, preoți din Timișoara și din parohiile invecinate, precum și numeroși credincioși dornici sa agoniseasca din harul pe care Domnul il da celor ce se nevoiesc. De asemenea a fost prezenta și parte din obștea monahala de la Manastirea Nera din Episcopia Caransebeșului care au dat raspunsurile liturgice la slujba privegherii și a Sfintei Liturghii arhierești, dupa cum en informeaza mitropolia-banatului.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 640

Id: 24509

Data: Sep 14, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).