Inalt Preasfintitul Teofan, in mijlocul seminaristilor de la Iasi

Întâlnirea cu elevii şi profesorii a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în capela cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, din incinta seminarului. Slujba a fost împodobită de prezenţa şi de cântările de la strană ale elevilor seminarişti, de profesorii Seminarului şi de o parte dintre părinţii elevilor, care au ţinut să fie prezenţi la acest moment deosebit. Din soborul de slujitori, condus de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au mai făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele profesor Dragoş Bahrim, directorul Seminarului „Sf. Vasile cel Mare“, părintele prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, şi părinţi profesori din cadrul Seminarului.

„Este greu să formezi un tânăr teolog, care să nu treacă prin seminar“

După săvârşirea Sfintei Liturghii, părintele director Dragoş Bahrim a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru prezenţa în mijlocul elevilor şi ostenitorilor Seminarului de la Iaşi, într-un moment ce marchează deschiderea festivităţilor prilejuite de zilele şcolii. „Cu pomenirea Sfântului Grigorie Teologul, pe care l-am prăznuit în cadrul slujbei de astăzi (ieri - n.r.), începem să-i sărbătorim pe Sfinţii Trei Ierarhi, care ocrotesc toate şcolile de teologie. Tinerii pe care îi vedeţi aici sunt tineri care râvnesc, fie să ajungă să slujească, într-o formă sau alta, în Biserică, fie să-L cunoască mai intens pe Dumnezeu. De aceea, seminarul este un laborator, o pepinieră şi un loc de răsad - asta şi înseamnă «seminaria» - pentru viitoarele roade în lucrarea Bisericii. Este greu să formezi un tânăr teolog, care să nu treacă prin această etapă. Seminarul, cu adevărat, îţi pune o temelie foarte serioasă pentru pregătirea teologică, dar nu doar în ceea ce priveşte slujirea bisericească, ci pentru întreaga viaţă în societate“, a subliniat părintele director Dragoş Bahrim.

Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan şi-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul elevilor şi ostenitorilor Seminarului Teologic de la Iaşi, subliniind, de asemenea, faptul că „cea mai frumoasă întâlnire între oameni se petrece în Sfânta Liturghie“. „Orice întâlnire este importantă, pentru că se întâlnesc două inimi, două suflete, două cugete, dar întâlnirea în numele Domnului are o şi mai mare însemnătate. Mă bucur că am săvârşit, împreună, Dumnezeiasca Liturghie, că ne-am împărtăşit împreună cu părinţii profesori şi cu o parte dintre dumneavoastră, regăsindu-ne, toţi cei de faţă, în Trupul şi Sângele Domnului, în Cuvântul şi în Iubirea Sa. Am vrut să-mi ofer această bucurie, a întâlnirii cu părinţii profesori şi cu dumneavoastră, pentru a fi împreună câteva ceasuri. Dacă mă va ajuta Dumnezeu, am să îmbrac din nou haine de pelerin şi, până la sfârşitul acestui an, îmi doresc să poposesc în toate cele şase seminarii teologice din Eparhia Iaşilor“, a spus Înalt Preasfinţitul Teofan.

„Mi-aş dori să aveţi conştiinţa că această perioadă nu se încheie“

După slujba Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat clasele de elevi din fiecare an de studii de la Seminarul „Sfântul Vasile cel Mare“, discutând cu seminariştii şi cu profesorii lor. A zăbovit, mai ales, în mijlocul elevilor clasei a XII-a, cei care peste câteva luni vor finaliza studiile liceale şi vor fi puşi în faţa unui nou moment de răscruce al vieţii lor. „Plecând, peste patru-cinci luni, din seminar, mi-aş dori să aveţi conştiinţa că această perioadă nu se încheie, ci va continua. Într-un alt loc, la un alt nivel, dar având acelaşi fundament. Cei mai mulţi, probabil, gândiţi să vă continuaţi studiile, şi îndemnul meu pentru voi este de a vă înscrie la Facultatea de Teologie, dacă, evident, simţiţi că aveţi o minimală vocaţie. Spun aceasta, pentru că am întâlnit foarte multe persoane care au urmat seminariile teologice şi, dintr-o pricină sau alta, n-au optat pentru aprofundarea studiilor de teologie. O nostalgie şi un regret imens l-am văzut manifestându-se, apoi, în inimile multora dintre aceşti oameni, pentru faptul că nu au ajuns şi ei preoţi de altar sau că nu au continuat studiile teologice“, a explicat IPS Teofan.

Totodată, tinerii au fost sfătuiţi să trateze cu multă seriozitate viitoarea lor formare universitară, dar să evite suprapunerea a două facultăţi, în beneficiul unei pregătiri teologice cât mai solide. „Fie că vorbim de Facultatea de Teologie, de cea de Drept sau de cea de Istorie, numărul de ani este şi aşa insuficient pentru a te putea pregăti aşa cum trebuie. Dacă acest timp, de trei sau patru ani, îl împarţi în două şi fugi de la un curs la altul, de la un examen la altul, vei reuşi, poate, să le împaci, chiar şi cu note bune, dar nu vei putea să aprofundezi, aşa cum trebuie, fiecare domeniu“, a subliniat IPS Teofan.

În încheierea vizitei, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit a luat prânzul, împreună cu elevii şi profesorii, la cantina Seminarului.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jan 25, 2012
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei