Inaltpreasfintitul Teofan a sfintit Cantina Sfanta Filofteia din Piatra Neamt

Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat ieri, 15 martie a.c., Sfanta Liturghie la Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Protopopiatul Piatra Neamt. Dupa slujba Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei a sfintit Cantina sociala Sfanta Filofteia, a carei amenajare s-a incheiat saptamana trecuta.Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Piatra Neamt a fost neincapatoare in Duminica a II-a din Postul Mare, cand, Inaltpreasfintitul Teofan, inconjurat de un sobor de zece preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie. Din soborul de preoti a mai facut parte arhim. Vichentie Amariei, staretul Manastirii Secu, si pr. Dumitru Ailincai, protopop al Protoieriei Piatra Neamt, care a multumit la finalul Sfintei Liturghii Mitropolitului Moldovei si Bucovinei pentru ca a slujit la Biserica Sfintii Trei Ierarhi. Inaltpreasfintitul Teofan a tinut un cuvant de invatatura in care a vorbit despre semnificatia Sfintei Evanghelii din Duminica Sfantului Grigorie Palama, cand s-a citit pericopa evanghelica a vindecarii slabanogului din Capernaum. Astazi, in cea de-a doua duminica din Postul Mare, Biserica ne cheama sa luam aminte la faptul ca noi credem in Dumnezeu, Care se afla printre noi. Credem intr-un Dumnezeu aproape de sufletul nostru, pe Care Evanghelia de astazi Il numeste «Pastorul cel Bun». Dumnezeu ne cere sa fim dumnezei pentru ca El doreste sa intre in legatura cu fiecare, a spus Inaltpreasfintitul Teofan.Parintele paroh Ilie Ioan a multumit Mitropolitului Moldovei si Bucovinei pentru prezenta, dupa care a spus cateva cuvinte despre biserica unde slujeste alaturi de alti preoti si despre cantina sociala care ofera zilnic hrana pentru 80 de persoane. In urma cu 55 de ani, parintele Constantin Munteanu, dupa ce a pictat biserica, a vrut sa o sfinteasca. Pentru ca au fost vremuri de restriste, s-a anuntat de doua ori sfintirea, dar a fost amanata. Atunci, Preafericitul Patriarh Iustin, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei de atunci, l-a delegat pe parintele sa faca slujba de sfintire a bisericii noastre. Prezenta Inaltpreasfintiei voastre astazi, in biserica noastra, a fost o minunata surpriza ce o socotim ca o recompensa pe care enoriasii o primesc, a spus pr. paroh. Inaltpreasfintitul Teofan a oferit din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei distinctii de vrednicie donatorilor care au ajutat la amenajarea cantinei sociale. Dupa slujba Sfintei Liturghii, Inaltpreasfintitul Teofan a oficiat slujba de sfintire a cantinei Bisericii Sfintii Trei Ierarhi. In acelasi timp, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a ales-o ca ocrotitoare a cantinei pe Sfanta Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges. Parintele paroh Ilie Ioan a explicat, la finalul slujbei, faptul ca noua cantina din Piatra Neamt corespunde normelor europene. Cantina de aici, asa cum este organizata acum, nu are corespondent in Piatra Neamt, pentru ca respecta intru totul conditiile necesare pentru functionare. Am reusit sa strangem fonduri de la enoriasii si donatorii nostri. Cu osteneala credinciosilor am amenajat aceasta cantina, care va fi de folos celor nevoiasi, a spus pr. paroh. Parohia Sfintii Trei Ierarhi a fost sprijinita, in amenajarea cantinei, de Biroul de Asistenta Sociala al Protopopiatului Piatra Neamt. Cele 80 de persoane care primesc hrana zilnic sunt selectate in urma unor anchete sociale. Beneficia-rii care au prioritate la o masa pe zi la Cantina Sfanta Filofteia sunt persoanele cu handicap, copiii abandonati sau familiile numeroase. Inaltpreasfintitul Teofan i-a indemnat pe cei prezenti la slujba de sfintire a cantinei sa ajute, pe viitor, la buna ei functionare. Sursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1041

Id: 360

Data: Mar 16, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).