Inaugurarea Centrului misionar de tineret Ioan Bunea din Sangeorz-Bai
]]>Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va inaugura marţi, 7 iulie 2015, Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei. Evenimentul, la care sunt așteptați să participe ierarhi din Mitropolia Clujului, consilieri eparhiali, preoți și protopopi din Arhiepiscopie, precum şi reprezentanți ai autorităților locale și județene, va începe marţi, 7 iulie 2015, de la ora 17.00 cu săvârşirea slujbei de sfințire de către un sobor de arhierei şi preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. După slujba de sfinţire, va fi inaugurată biblioteca „Sfântul Ioan Iacob”, care va funcționa în cadrul centrului ca filială a Bibliotecii județene „George Coșbuc” din Bistriţa şi va fi lansat un volum dedicat memoriei Părintelui Profesor Ioan Bunea, patronul spiritual al acestui aşezământ. Demarate în vara anului 2012, lucrările la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângoerz Băi au fost susţinute permanent de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, construcţia finalizându-se în numai 3 ani. Clădirea Centrului de tineret de la Sângeorz-Băi este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu o capacitate de 70 locuri de cazare, o bibliotecă, o sală multifuncțională, săli de mese și cabinet medical, toate completate de spații de recreere, terenuri de sport și zone de relaxare. Finalizarea lucrărilor, într-un timp atât de scurt a fost posibilă cu sprijinul financiar oferit de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi prin donaţiile preoţilor şi ale credincioşilor din întreaga Arhiepiscopie, care au înţeles importanţa unui astfel de proiect pentru misiunea Bisericii cu tinerii. Situat într-un ambient geografic deosebit, Centrul îşi propune să le ofere tinerilor un climat sănătos în care aceştia să se recreeze, să-şi clădească un orizont spiritual solid şi o viaţă mai bună, pentru a putea dărui bunătate comunităţii în care trăiesc. Aici vor fi organizate tabere, activități diverse pentru tineri, sesiuni de comunicări, conferinţe sau training-uri.
Download: Click for download attached file: Inaugurarea Centrului misionar de tineret Ioan Bunea din Sangeorz-Bai

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jul 4, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: Sfanta Liturghie in Duminica Sfantului Grigorie Palama (31 martie 2013) din categoria: Slujbe Manastirea Putna,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei