Inaugurarea salii muzicale de la Seminarul Teologic buzoian

La Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzau a fost inaugurata miercuri, 28 noiembrie 2013, sala muzicala destinata repetitiilor nou-înfiintatei corale „Neagu Ionescu“ a Catedralei arhiepiscopale „Înaltarea Domnului“. Slujba de binecuvântare a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Ciprian, ierarhul locului, dupa cum ne-a transmis Dragos Olteanu. Au mai participat consilieri, cadre didactice si alti invitati.Chiriarhul de la Buzau a declarat: „Principiul de viata dupa care m-am ghidat pâna acum a fost sa cream conditiile corespunzatoare si apoi sa cerem performanta. De aceea, când Dl Gianin Oprea mi-a prezentat proiectul, cu foarte multe puncte, atât în ceea ce priveste exigentele constituirii unei corale, cât si elementele necesare unei sali muzicale potrivite pentru repetitii, l-am parcurs cu uimire, dar si cu bucurie, în cele din urma. Şi aceasta deoarece am vazut ca stie ce vrea si i-am aprobat tot ceea ce mi-a solicitat, cu conditia ca, dupa ce concretizam proiectul, sa înregistreze performanta cu aceasta corala“. Spatiul a fost amenajat, în perioada iulie-octombrie 2013, prin aplicarea unui tratament acustic de specialitate. De asemenea, a fost achizitionata aparatura necesara pentru buna desfasurare a repetitiilor muzicale.Dirijorul corului, Dl Gianin-Cristian Oprea, a marturisit, vadit emotionat: „Timp de patru luni am lucrat, fiind ajutat si sustinut îndeaproape de Parintele Arhiepiscop, care ne-a fost ca un adevarat tata si, personal, m-a sustinut nu numai moral, ci si financiar, în toate activitatile. Iata, acum, avem o sala muzicala la standarde foarte înalte si chiar putem spune ca este cea mai performanta sala de repetitii pe care o are o corala bisericeasca din tara noastra“.La finalul ceremoniei, Pc. Arhidiacon Mihalache Tudor – fostul profesor de muzica psaltica si director al Seminarului, care a condus vreme de 20 de ani corul Catedralei voievodale „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzau – i-a fost decernata o diploma de excelenta, precum si titlul de dirijor onorific.Cu aceasta ocazie, a adresat un îndemn celor din generatia noua, care trebuie sa duca mai departe muzica bisericeasca autentica: „Sa fiti la înaltimea înaintasilor nostri, a celui care a dat numele acestui cor, Neagu Ionescu, despre care se spunea: «Cânta atât de frumos, încât semana cu o privighetoare», el si arhidiaconul Dimirie Stoica. Le-am urmat exemplul, am dus corul mai departe si astazi i-am transferat pe cei mai tineri din vechea corala, la corul nou-înfiintat“. Sala Studio va fi pusa la dispozitie si altor grupuri corale religioase din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 544

Id: 36006

Data: Nov 28, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).