Incendiu la Centrul eparhial Suceava

]]>Clădirea Centrului eparhial Suceava a fost cuprinsă de flăcări în această dimineaţă (n.r. joi, 8 ianuarie 2015) în urma izbucnirii unui incendiu. Din primele informaţii, se pare că focul a izbucnit în clădirea Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mitropolit Dosoftei" din Suceava, aflată în apropiere. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, focul a cuprins clădirile în totalitate, neputând fi salvat nimic. "A ars tot! Este un dezastru! Nu avem cuvinte!", a spus părintele Dragoş Buta. Potrivit "Monitorului de Suceava", pompierii nu au reuşit să intervină eficient din cauza lipsei resurselor de apă. Problemele acestora sunt cauzate de faptul că hidranţii sunt îngheţaţi. “Incendiul a pornit de la tabloul electric, însă când am ajuns la faţa locului era cuprinsă întreaga clădire care era construită din lemn. Incendiul se manifestă cu flacără violentă. Afară e foarte frig, iar hidranţii din zonă sunt îngheţaţi. Am solicitat să intervină mai multe autospeciale. Profesorii au spus că cei 120 de elevi s-au autoevacuat“, a declarat pentru "Obiectiv de Suceava" Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Download: Click for download attached file: Incendiu la Centrul eparhial Suceava

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 477

Id: 47351

Data: Jan 9, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).