Inceput de 2012 la Paraclisul episcopal al Episcopiei Spaniei si Portugaliei

Trecerea dintre ani a venit cu momente duhovnicesti de mare intensitate la Paraclisul episcopal Nasterea Domnului al Episcopiei Ortodoxe Romane a Spaniei si Portugaliei. Preasfintitul Parinte Episcop Timotei a savarsit slujbele din ajun, care au continuat cu Sfanta Liturghie arhiereasca, potrivit episcopiaspanieiportugaliei.es.Totul a inceput sambata, la ora 21.00, cu Vecernia si Litia, apoi s-a oficiat Utrenia, iar de la miezul noptii Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, potrivit randuielii din prima zi a anului calendaristic, atunci cand pomenim Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului si pe Sfantul Vasile cel Mare.Multi credinciosi s-au impartasit din bucuria trecerii in noul an prin aceste sfinte slujbe, alaturi de chiriarhul lor, de la care au primit cuvinte folositoare la inceputul unui nou an si indemnul de a-L urma pe Hristos: A trecut un an plin de greutati, un an in care s-au intamplat multe, a venit un altul nou, pe care ni-l dorim mult mai bun decat cel care a trecut, pe care ni-l dorim binecuvantat si ajutorul Domnului sa ne urmareasca in fiecare zi. Va fi binecuvantat, cu toate zilele sale, doar in momentul in care il vom lepada pe omul cel vechi din noi, vom lepada toate pacatele facute. Deci, trebuie sa ne cercetam pe noi insine si sa-L privim pe Hristos, Care este plinirea tuturor profetiilor, si sa-L urmam .Preasfintitul Parinte Timotei i-a sfatuit pe romani sa inceapa anul 2012 cu nadejdea in Dumnezeu, avand convingerea ca noi, fiind bantuiti de pacate, trebuie sa stim ca la capatul fiecarui drum este Hristos, Care ne asteapta mereu cu bratele deschise. De asemenea, ierarhul a aratat ca atat timp cat vom plange pentru faradelegile din trecut, ne asteapta un viitor al mantuirii. Pentru aceasta trebuie, insa, sa ne trezim din lenea duhovniceasca in care am cazut, sa reintram in randuiala lasata de Dumnezeu, sa nu ne adaptam societatii consumului in care traim si sa urmam exemplul Sfantului Vasile cel Mare si al prietenilor sai, Sfantul Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul.Preasfintitul Timotei si-a incheiat cuvantul de invatatura din noaptea de Anul Nou cu cateva urari adresate celor prezenti: Sa ne ajute bunul Dumnezeu ca in anul in care am intrat sa lucram cu mai multa perseverenta la mantuirea noastra! Sa Il cautam mai mult pe Dumnezeu in acest an, sa cautam mai mult Imparatia Lui si astfel ne vom da seama ca toate celelalte lucruri pe care le credem noi importante si foarte mari, sunt de fapt niste lucruri marunte pe langa Imparatia lui Dumnezeu. Va doresc sa aveti sanatate, lungime de zile, ani multi cu folos! .In cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Timotei a savarsit si o hirotonie intre diacon a tanarului Nicolae Maria, pe seama Parohiei Sfantul Mare Mucenic Pantelimon Torrejon de Ardoz, Spania.La finalul slujbei, in cadrul careia s-a integrat si un Te Deum de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu in anul care s-a incheiat si de ajutor in noul an, credinciosii au cantat cu totii La multi ani!, in frunte cu Preasfintitul Parinte Episcop Timotei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 622

Id: 19060

Data: Jan 3, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).