Imparatul Diocletian a ramas cunoscut in istorie in special prin persecutia indreptata impotriva crestinilor. Despre nici un alt imparat roman nu s-a scris atat de mult in ceea ce priveste raporturile sale negative cu crestinii. Cu toate acestea, asa cum vom observa atat acum, cat si in materialele urmatoare, nu Diocletian a fost cel mai sever in persecutia indreptata impotriva crestinilor. Galerius, ginerele sau, a fost mult mai pornit impotriva credintei celei adevarate.Diocletian nu facea parte dintr-o familie nobiliara si nici nu pare sa fi avut o origine romana. Era fiul unui libert (sclav care isi rascumparase libertatea) care lucra ca scrib. Locul nasterii sale a fost Salona, iar numele sau initial nu a fost Diocletian, ci Diocles. Asadar, faimosul Diocletian era fiul unui fost sclav si, cel mai probabil, avea o origine greaca. Comentand asupra acestui aspect, renumitul bizantinolog american Warren Treadgold afirma ca Salona se afla intr-o zona in care se vorbea limba latina, dar numele Diocles sugereaza originea sa greaca, desi vorbea la fel de bine atat latina, cat si greaca. Cu toate ca si-a latinizat in 285 numele, dandu-i forma Diocletianus, el a fost imparatul cel mai apropiat de sorgintea greceasca din cati avusese pana atunci imperiul (Warren Treadgold, O istorie a statului si societatii bizantine, vol. I: 204-1025, trad. Mihai-Eugen Avadanei, Editura Institutul European, Iasi, 2004, pp. 27-8). Asadar, avem de-a face cu un om cu o educatie destul de elevata, contrar opiniei lui Treadgold, ca Diocletian ar fi beneficiat doar de una putin superioara mediei (p. 27). De vreme ce stia sa scrie, sa citeasca si sa vorbeasca atat in greaca, cat si in latina, Diocletian era destul de instruit pentru a fi mult deasupra mediei la vremea respectiva. Ca general nu s-a descurcat extraordinar, nefiind unul dintre imparatii romani care sa se fi remarcat prin calitatile sale militare. Ca administrator, in schimb, este unul dintre cei mai renumiti imparati romani. Inteligenta sa nativa si posibilitatile sale de imaginare si punere in practica a proiectelor grandioase l-au pastrat in istorie drept un om capabil sa observe si sa profite de oportunitatile de progres administrativ ale vastului Imperiu Roman.Cum era Imperiul Roman in vremea lui Diocletian?Un istoric si teolog britanic cunoscut, T. D. Barnes, afirma despre perioada de debut a domniei lui Diocletian urmatoarele: Pacea domnea pretutindeni. Rinul, Dunarea si Eufratul formau din nou frontiere sigure pazite de trupele romane. Barbarii invinsi fusesera trimisi sa recultive pamanturile parasite. Campurile insamantate au luat locul padurilor, hambarele au fost umplute, iar productia aproape depasea nevoile. Orasele care fusesera napadite de mult de vegetatie sau abandonate animalelor salbatice erau reconstruite, restaurate si repopulate. Barbatii traiau mai mult si aveau mai multi copii. (...) Meritul pentru toate aceste aspecte putea fi pus pe seama conducatorilor: uitand de odihna lor, ei supravegheau intreaga lume pentru a vedea unde era nevoie de atentia lor, isi petreceau zilele si noptile intr-o grija necontenita pentru pazirea tuturor (T. D. Barnes, Constantine and Eusebius, Harvard University Press, Cambridge, 1987, p. 12). Lipsa razboaielor a fost cea care a condus la aceasta stare generala, dar, totodata, si priceputa administrare efectuata de Diocletian, asa cum vom observa in cele ce urmeaza. Peter J. Leithart ne ofera o serie de detalii legate de inovatiile administrative ale lui Diocletian, dar, mai intai, trebuie sa spunem cateva lucruri despre cum a ajuns acesta la putere. In pofida lipsei sale de pricepere militara, Diocletian a fost capabil sa ajunga comandant al garzii imperiale sub imparatul Numerian (283-284). Intoarcerea din Persia, unde tatal lui Numerian, imparatul Carus, murise in conditii suspecte (lovit, se pare, de un fulger), s-a dovedit una in care Diocletian si-a pus in minte suficient de bine posibilitatea de a prelua puterea. Numerian suferea de o boala de ochi care nu ii permitea sa stea in lumina soarelui. De aceea, armata nu il vedea cu saptamanile. Ajunsi in Nicomidia, soldatii au descoperit ca Numerian fusese ucis si l-au acuzat pe Diocletian de crima. Acesta s-a aparat, jurand ca nu fusese implicat in asasinare, apoi s-a repezit si l-a invinuit brusc de crima pe Aper, tatal vitreg al lui Numerian si comandant al garzii pretoriene. Apoi, dintr-odata, Diocletian si-a smuls sabia si l-a injunghiat in repetate randuri pe Aper, ucigandu-l in fata soldatilor si rostind urmatoarele vorbe: Aper, cazi de mana marelui Aeneas! facand trimitere la un episod din Eneida lui Virgiliu, unde eroul principal lupta cu fiul unui om pe care l-a ranit anterior. La final, Aeneas afirma ca acesta va ramane in istorie de vreme ce a fost ucis de el (pentru mai multe detalii consulta lucrarea lui Peter J. Leithart, Defending Constantine: The Twilight of an Empire and the Dawn of Christendom, IVP Academic, Downeras Grove, 2010, p. 44). Diocletian a incercat astfel sa dea o dimensiune profetica crimei sale teribile. Totodata, se pare ca, in tineretea sa, o femeie din randul vrajitoarelor druide i-ar fi prezis ca va ajunge imparat dupa ce va ucide un bour salbatic. Numele lui Aper avea exact acest sens.Impartirea teritoriala in vremea lui Diocletian Diocletian a reorganizat imperiul in aproape 90 de provincii - mult mai mici decat provinciile anterioare -, iar pe acestea le-a unit in 12 dioceze. La varful acestui sistem se afla prefectul pretorian, care nu mai constituia acum o figura militara, ci una birocratica si juridica. Odata cu reorganizarea a avut loc si o crestere exponentiala a personalului care deservea imperiul. In timpul secolului al II-lea, erau aproximativ 150 de administratori provinciali importanti, dar sub conducerea lui Diocletian erau cateva mii numai in imperiul de rasarit. Inscriptiile latine din Rasarit dovedesc raspandirea puterii romane. Aceste masuri nu au rezultat numai intr-o forma de guvernare romana mai amanuntita, ci au creat de asemenea si o noua clasa de birocrati, pe care Lactantius ii numea «primitivi si inculti» si care nu dispuneau de elocventa elitelor romane traditionale (Peter J. Leithart, p. 44). Asadar, Diocletian si-a dat seama ca imperiul avea nevoie in special de o reforma administrativa si ca nu forta militara era problema in clipa respectiva. De asemenea, asa cum vom analiza in articolul viitor, era cat se poate de clar ca imperiul era mult prea mare pentru a fi condus de un singur imparat si ca era nevoie de mai multi conducatori, lucru care il va determina pe Diocletian sa inventeze mai intai conducerea in doi (diarhia), iar apoi conducerea in patru (tetrarhia). Aceste masuri au contribuit la stabilizarea politica si administrativa a Imperiului Roman. Insa, din nefericire, urma si o reforma religioasa care a afectat profund vietile crestinilor din imperiu. (Articol publicat in "Ziarul Lumina" din data de 11 aprilie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 5934

Id: 29909

Data: Apr 11, 2013

Imagine: