|
|
Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru
|
Parohia „Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru“, „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 2, şi-a serbat ieri hramul. Programul liturgic a început duminică seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi în paraclisul parohiei Pietrărie. Predica de la finalul slujbei a fost rostită de pr. Răzvan Aonofriesei-Puiu, referent în cadrul Biroului de Asistenţă Religioasă „Diaconia“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a amintit că Sfântul Apostol Petru ocroteşte atât parohia Pietrărie - Bârnova, cât şi pe fiecare enoriaş în parte. „Fiecare din cei care locuiesc în această parohie trebuie să se gândească la Sfântul Apostol Petru şi la suferinţa prin care a trecut. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să se milostivească asupra noastră şi asupra acestei parohii. Să vă dăruiască Cel Preaînalt putere de a vă ruga, de a lucra în ogorul mântuirii şi de a ridica biserica acestei parohii. Cine nu poate ajuta material la construcţia sfântului lăcaş să ajute cu rugăciune. Să ne rugăm Sfântului Apostol Petru să ne ţină legaţi cu lanţul rugăciunii sale de Hristos şi de Biserica Sa“, a spus pr. Răzvan Aonofriesei-Puiu. Părintele paroh George Bamboi a amintit câteva din împlinirile realizate anul trecut „prin binecuvântarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor care ocrotesc parohia Pietrărie - Bârnova“.
Lucrări în derulare la biserica parohială
Ieri-dimineaţă, după slujba Utreniei şi a Acatistului în paraclisul parohiei a fost săvârşită Sfânta Liturghie. Hramul parohiei Pietrărie este unic în Biserica Ortodoxă Română, fiind rânduit în anul 2005 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În parohia Pietrărie au început, în anul 2010, lucrările de construcţie a bisericii, în prezent fiind turnată fundaţia. „În anul 2011 a fost turnată fundaţia bisericii. Costurile au fost destul de ridicate, însă cu ajutorul lui Dumnezeu, a unor oameni credincioşi şi a sfinţilor care ocrotesc parohia noastră, s-a reuşit turnarea fundaţiei. A fost nevoie de 25 de tone de fier beton. Jumătate din fundaţia sfântului lăcaş va funcţiona ca demisol. Aici vor fi oficiate sfintele slujbe până la finalizarea bisericii propriu-zise. Credincioşii din parohie caută să se apropie de biserică şi să se roage. Nădăjduim ca până în vara acestui an să finalizăm demisolul sfântului lăcaş şi să oficiem o slujbă de binecuvântare a noului spaţiu. În momentul în care vom ajunge la zidirea bisericii, realizările noastre vor fi văzute mult mai clar. Mulţumesc persoanelor care ne-au fost alături şi pe care îi ştie Dumnezeu, cărora le va răsplăti pentru dragostea pe care au avut-o faţă de biserica noastră“, a remarcat pr. paroh George Bamboi.
Activităţi catehetice şi recreative pentru copii
Parohia Pietrărie, alături de parohiile din comuna Bârnova, a organizat, în perioada verii anului 2011, „Zilele micilor creştini bârnoveni“ în cadrul cărora s-au derulat activităţi sportive şi culturale. În acelaşi timp a fost continuat atelierul de pictură la care au participat copiii din Pietrărie, dar şi cei din alte sate. În luna septembrie a anului trecut, 55 de copii din parohie au beneficiat de o excursie la mănăstirile din Bucovina. „Pentru ei astfel de excursii pe care le organizăm de trei ani sunt binevenite pentru că posibilităţile familiilor din care fac parte sunt limitate. Avem câteva familii care se implică în sprijinirea acestor activităţi“, a mărturisit pr. paroh George Bamboi.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologia în saitul sau blogul personal!
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jan 16, 2012 |
Articole similare
După Sfânta Liturghie, ierarhul a prezentat racla cu fragmente din moaştele Sfinţilor Viti, Vitalie şi Bonifaciu, dăruită bisericii sibiene de către comunitatea din Terni, Italia.
Ca la fiecare Sfântă Liturghie oficiată duminica şi în .....
Data: Jan 17, 2012
|
Manifestarea a cuprins un recital de poezie eminesciană susţinut de elevii de la Şcoala Catehetică, precum şi o expoziţie de carte şi de artă fotografică dedicată marelui poet naţional Mihai Eminescu. Printre invitaţi s-au regăsit cunoscutul filolog, .....
Data: Jan 17, 2012
|
Praznicul Sfantului Cuvios Antonie cel Mare a fost prilej de impreuna slujire pentru preotii sibieni. Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, alaturi de Preasfintitul Parinte Andrei Fagarasanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului si de toti preotii slujitori din .....
Data: Jan 17, 2012
|
Biserica Ortodoxa ii pomeneste, la 18 ianuarie, pe Sfintii Atanasie si Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Unul dintre lacasurile de cult din Capitala care isi va serba hramul in aceasta zi este Biserica Bucur Ciobanul , informeaza TRINITAS TV.Situata in vecinatatea Manastirii Radu-Voda , .....
Data: Jan 17, 2012
|
Biserica Invierea Domnului din Suceava si-a sarbatorit ocrotitorul. Cu prilejul celui de-al doilea hram al lacasului de cult, praznicul Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, informeaza .....
Data: Jan 17, 2012
|
In Arhiepiscopia Dunarii de Jos, printre lacasurile de cult care au imbracat haine de sarbatoare s-a numarat si biserica Parohiei Sfantul Antonie cel Mare , din cartierul galatean Micro 21. Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos a oficiat aici Sfanta Liturghie, .....
Data: Jan 17, 2012
|
Random Links
Moastele Sfantului Ierarh Nifon vor fi duse in procesiune in jurul Catedralei mitropolitane din Craiova. Evenimentul va avea loc cu ocazia sarbatoririi maine, 11 august, a Sfantului Nifon, Patriarhul Constantinopolului.Procesiunea va ave loc dupa slujba Vecerniei, savarsita de .....
Data: Aug 10, 2009
|
Chemarea Apostolilor pregateste taina BisericiiDuminica a II-a dupa Pogorarea Duhului Sfant (a Sfintilor Romani)Mt. 4, 18-23'In vremea aceea, pe cand umbla Iisus pe langa Marea Galileii, a vazut pe doi frati: pe Simon, care dupa aceea a fost numit Petru, si pe Andrei, fratele acestuia, .....
Data: Jun 6, 2010
|
Membrii comisiei de pictura bisericeasca a Patriarhiei Romane s-au intrunit astazi, 27 iunie, in sedinta de lucru. Pe ordinea de zi s-a aflat, printre altele, dezbaterea unor proiecte pentru lucrari de repictare a unor biserici si pentru lucrari de restaurare si conservare a picturii, .....
Data: Jun 27, 2011
|
Sfanta Cuvioasa Parascheva a fost praznuita cu mare bucurie duhovniceasca de credinciosii din Oradea, care au participat la hramul bisericii Cuvioasa Parascheva , dupa cum a precizat parintele Silviu Dobai.Bucuria hramului sfantului lacas ce o are ca ocrotitoare pe Cuvioasa Parascheva cea .....
Data: Oct 15, 2011
|
Vrednicul de pomenire Episcop Ioachim Mares a fost comemorat pe 21 aprilie 2012 la Bacau. La initiativa familiei, la demisolul Catedralei Inaltarea Domnului din municipiu a fost oficiata slujba de pomenire a celui care a pastorit in calitate de arhiereu-vicar Episcopia Romanului si Husilor. .....
Data: Apr 21, 2012
|
|
|