Inchisorile parintelui Teodor Dragomirescu din Gura Niscov, judetul Buzau

]]>S-a născut la 11 aprilie 1895 în familia unui agricultor din localitatea buzoiană Mărunţişu. După şcoala primară a urmat Seminarul teologic de opt ani de la Galaţi, pe care l-a absolvit în 1916. Patru ani mai târziu a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Gura Nişcov, din judeţul Buzău. Aici s-a dăruit slujirii Altarului şi parohienilor săi deopotrivă, chiar dacă a fost nevoit să se implice în activitatea politică a partidelor, în 1919-1936 în PNL, apoi din 1940 în Mişcarea legionară. Cunoscut ca membru legionar în timpul fostei guvernări, după rebeliune a fost cercetat în justiţie în urma unui denunţ mincinos al fostului notar din localitatea în care slujea. Preotul Dragomirescu era acuzat că ar fi instigat oameni şi ar fi participat la evenimentele de la Buzău. Din acest motiv a fost chiar şi suspendat de la slujire pentru o perioadă de 6 luni de către Episcopia Buzăului. În urma procesului penal, prin Sentinţa nr. 371/29 iulie 1941 a Curţii Marţiale a Centrului 5 Teritorial, preotul Dragomirescu a fost găsit nevinovat şi achitat, în acest fel reprimind dreptul de a sluji. Pentru o scurtă perioadă de timp, după octombrie 1944 a fost membru PSDI. După instaurarea regimului comunist, părintele Dragomirescu a fost permanent suspectat de activitate ostilă. Aşa se face că, în ziua de 19 iulie 1952, a fost arestat de Securitate, pe motiv că ar fi avut funcţia de şef sector legionar. Cel puţin aşa figura în scriptele fostelor organe de ordine, anterioare anului 1948. A fost anchetat la Bucureşti asupra trecutului său politic. Înainte de transferul în Capitală, la internarea în Penitenciarul Buzău, părintele a fost „pus la subzistenţă“. Patru zile mai târziu, Securitatea cerea conducerii aceluiaşi penitenciar ca părintele „să fie scos din drepturile de hrană“. Printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne, părintele primeşte 24 luni muncă silnică în colonie. A cunoscut coloniile de muncă de la Peninsula-Valea Neagră (noiembrie 1952), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (aprilie 1954). Este eliberat la 5 mai 1954 din colonia Oneşti. Se întoarce în parohia sa şi în mijlocul familiei. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Inchisorile parintelui Teodor Dragomirescu din Gura Niscov, judetul Buzau

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 501

Id: 51728

Data: May 16, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).