Ingerii in Vechiul Testament

Din punct de vedere etimologic, cuvântul folosit cel mai frecvent în ebraica pentru „înger“ este malakh cu sensul de „mesager“, de la o radacina atestata în ugaritica având sensul de „a trimite“. Acest termen este deopotriva aplicat oamenilor si îngerilor. Traducerea în greaca a termenului, în Septuaginta, prin angelos, pastreaza varietatea de sensuri din ebraica. Abia prin Vulgata este facuta o distinctie sistematica între trimisii îngeresti (lat. angelus) si cei umani (lat. nuntius). Totusi, exista indicatii ca deja în Septuaginta angelos începe sa preia sensul cvasi-tehnic de fiinta cereasca. Apoi, termenul a trecut în limbi europene exclusiv cu acest sens.Ebraica post-biblica foloseste malakh doar pentru mesageri ceresti, utilizând alti termeni pentru cei umani.Alti termeni vechi-testamentari folositi cu sensul de „înger“ sunt elohim (Ps. 81, 1), bene elohim sau bene elim (fiii lui Dumnezeu) (Ps. 28, 1; 88, 7, Iov 1, 6; 2, 1; 38, 7), teva hassamayim (ostirea cerului) (Neem. 9, 6; III Rg. 22, 19), kedosim (fiinte sfinte) (Iov 5, 1; Ps. 88, 8), iar uneori îngerul este denumit „om“ (d.e. fiinta misterioasa care se lupta cu Iacov în Fc. 32 este întâi numita is, apoi elohim, dar la Osea apare ca malakh: Os. 12, 5).Un caz interesant îl reprezinta folosirea sintagmei malakh Yahwe în anumite texte care nu disting clar între Dumnezeu si trimisul Sau. Astfel, Agar întâlneste un înger, dar ulterior Îl numeste Dumnezeu; Dumnezeu porunceste sacrificiul lui Isaac, apoi lui Avraam i se adreseaza din cer îngerul Domnului; îngerul Domnului i se arata lui Moise într-o para de foc în rugul nemistuit, dar în restul relatarii Moise vorbeste cu Dumnezeu (Ies. 3, 2 s.u.); Ghedeon se adreseaza când lui Dumnezeu, când îngerului Lui (Jud. 6, 11 s.u.). Astfel de texte pot fi întelese ca teofanii prefigurative ale Întruparii Fiului lui Dumnezeu.

Iahve Savaot, Dumnezeul ostirilor, Care sta pe heruvimi

O privire de ansamblu asupra anghelologiei vechi-testamentare urmarind dezvoltarea istorica a conceptului derivata din genurile literare si contextele social-istorice ne face sa remarcam faptul ca desi în straturile mai timpurii ale Vechiului Testament apar referiri la îngeri, se constata o crestere a acestora în scrierile exilice si post-exilice cu atingerea unui vârf al dezvoltarii anghelologiei în perioada târzie a celui de al doilea templu (sec. III î.Hr. - I d.Hr.). În cadrul conceptelor pre-exilice se diferentiaza sfatul divin, Iahve fiind vazut ca rege în slujba caruia se afla fiinte divine (III Rg. 22, 19-22; Ps. 81, 1), oastea cereasca - Iahve Savaot, Dumnezeul ostirilor, Care sta pe heruvimi (I Rg. 4, 4), capetenia ostirii lui Iahve (Ios. 5, 13-15), zece mii de sfinti care îl însotesc pe Iahve (Dt. 33, 2), multe mii de care (Ps. 67, 18) - si trimisul lui Iahve care are o varietate de functii precum binevestirea de nasteri, chemarea unor persoane sa împlineasca misiuni de la Dumnezeu, îndrumarea unor persoane si comunicarea fagaduintelor lui Dumnezeu. Astfel, conceptul pre-exilic de înger este unul mai putin precizat, îngerii nu au nume personale sau functii specifice (exceptând Ios. 5, 14), nu sunt descrisi (exceptie partiala în Jud. 13, 6). Începând cu sec. VI î.Hr., si mai ales în literatura profetica, asadar în cadrul conceptelor exilice si post-exilice timpurii, se observa o dezvoltare a anghelologiei. Viziunea lui Iezechiel referitoare la distrugerea Ierusalimului (Iez. 8-11) începe cu aparitia unor fiinte îngeresti ce însotesc chipul slavei lui Iahve (Iez. 1, 28). Distrugerea Ierusalimului este înfaptuita la porunca lui Iahve, de catre alte fiinte îngeresti descrise ca sase oameni, fiecare cu unealta sa de distrugere (Iez. 9, 2), între care se afla si un „scrib“ cu rolul de a-i însemna pe cei ce puteau fi crutati (Iez. 9, 3-4). Miza acestui text este sa arate ca distrugerea ramâne sub controlul direct al Dumnezeului lui Israel. În paralel cu viziunea distrugerii Ierusalimului se afla viziunea templului ce urmeaza a fi reconstruit (Iez. 40-48). Iezechiel este calauzit prin templu de catre un înger (40, 3: om a carui aparitie este ca a bronzului stralucitor). Heruvimii ca fiinte ceresti sunt descrisi în Iez. 1 si 10. Este mentionat rolul lor de pazitori în Fc. 3, 24, Iez. 28, 14, apar în Ies. 25, 18-20. Serafimii ca fiinte ceresti sunt amintiti doar la Is. 6, 2-7, fiind descrisi în jurul tronului Domnului, preamarind slava lui Dumnezeu. Zaharia, profet post-exilic timpuriu confruntat cu probleme de restructurare sociala, reia mai vechea notiune de ostire a lui Iahve, într-un stil mai elaborat (Zah. 1, 7-17; 6, 1-8). Malakh Yahwe este acum prezentat ca o figura distincta, cu autoritate în lumea îngereasca si îndeplineste mai multe functii. În general, anghelologia tinde sa fie mai descriptiva în 1-2 Paralipomena fata de textele paralele din 1-4 Regi (d.e. II Rg. 24, 16-17 fata de I Par. 21, 15-30).

La proorocul Daniel, îngerii au personalitati distincte, nume proprii

Notiunea de înger cu o responsabilitate particulara de îndrumare si interventie în numele unei persoane se dezvolta în Iov 33, 23-26 (cf. 5, 1; 16, 19). Abia în perioada târzie a celui de-al doilea templu dezvoltarea anghelologiei atinge un vârf. Apar câteva dezvoltari noi în anghelologie, în mod special notiunea dualista a îngerilor rai, opusi lui Dumnezeu (d.e. termenul „satan“ apare în Zah. 3, 1-2 cu sensul de acuzator, fiind prezentat ca simplu membru al sfatului divin si nu ca dusman al lui Dumnezeu cum apare în anghelologia târzie: Iov 1, 6; 2, 1). În aceasta perioada, majoritatea credintelor despre îngeri sunt extinderi si concretizari ale notiunilor mai vechi. Dezvoltarea anghelologica atinge vârfuri în anumite genuri literare (literatura apocaliptica) si literatura comunitatii din Qumran. Cartea lui Daniel prezinta pe lânga caracteristicile de pâna acum ale anghelologiei si caracteristici noi si puncte de legatura cu apocalipsele extrabiblice. Revelatiile primite de Daniel sunt fie viziuni simbolice pe care un înger le interpreteaza (cp. 7-8), fie se fac în întregime prin intermediul unui înger (cp. 10-12). Se pot remarca si la Zaharia viziuni explicate de un înger (1, 9-14; 2, 1-7; 4, 1-5; 5, 5-10; 6, 4-5), dar este prezent si malakh Yahwe, iar Zaharia primeste si în mod direct profetii (cap. 8-14) de la Dumnezeu, lucru care nu se întâmpla la Daniel. Cartea Daniel este singura carte din Vechiul Testament în care îngerii au personalitati distincte, nume proprii: Gabriel (8, 16; 9, 21), Mihael (10, 13; 12, 1). De asemenea, caracteristic pentru cartea Daniel este si faptul ca fiecare natiune are îngerul sau; astfel se fac mentiuni despre îngerul Persiei si Greciei (10; 13, 20) si despre îngerul Mihael al poporului Israel (12, 1). În Tob. 12, 15 se face referire la sapte capetenii îngeresti. Ei sunt trimisi pe pamânt pentru a vindeca oamenii (Tob. 3, 17) si le aduc rugaciunile înaintea lui Dumnezeu (Tob. 12, 12). Vechiul Testament mentioneaza numele a trei capetenii îngeresti: Mihael, „Cine este ca Dumnezeu“, printul îngerilor (Dan. 12, 1) si îngerul pazitor al poporului Israel (Dan. 10, 10-21), fiind de remarcat si faptul ca în „Apocrifa lui Moise“, Mihael este socotit mediatorul prin care a fost data legea (cf. Gal. 3, 19); Gabriel, „puternicul lui Dumnezeu“ sau „omul lui Dumnezeu“ (Dan. 8, 16; 9, 21; cf. Lc. 1, 11.19) si Rafael, „Dumnezeu vindeca“ (Tob. 3, 17; 12, 12.15). Asadar, în textele vechi-testamentare se remarca o conturare gradata a îngerilor în ceea ce priveste identitatea lor ca persoane. (Articol semnat de Delia Mihaila si publicat în saptamânalul „Lumina de Duminica” din data de 3 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 513

Id: 35187

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei