Mai cu seama in timpul sarbatorilor, cu totii daruim. Insa exista persoane care fac aceasta in tot anul, avand constiinta ca in fiecare om catre care daruiesc se afla Hristos. Calugaritele asistente de la Asezamantul social al Manastirii Christiana din Bucuresti isi impart viata de manastire intre rugaciune si filantropie. Asa ca sunt langa batranele din asezamant la orice ora din zi si din noapte, fie pentru a le administra medicamentele, pentru a le servi masa, pentru a le ajuta sa mearga, pentru tratamentul fizioterapeutic, fie pentru a le face curatenie sau baie si mai ales pentru a le asculta. La orele amiezii, batranele pasesc in liniste catre sala de mese. Sfanta Liturghie s-a sfarsit. Maicile, ajutate de tinere voluntare, studente la specializarea Asistenta sociala la Facultatea de Teologie "Justian Patriarhul" din Bucuresti, sunt alaturi ele. Una pune masa, alta serveste, alta imparte medicamentele. Maica Dositeea, cea care regaseste in batranele de care are grija dragostea bunicilor care au invatat-o sa iubeasca Biserica, stie cu precizie care sunt medicamentele pentru fiecare, fara vreo lista. Cunoaste in amanunt povestile de viata ale doamnelor internate, din care invata ce inseamna speranta si nu uita niciodata zilele importante pentru acestea, oferindu-le cadouri specifice. Convinsa ca nimic nu o mai poate implini decat viata in Hristos departe de lume, a intrat in manastire la 21 de ani, dupa ce a lucrat ca sora medicala si a facut Şcoala Postliceala Sanitara. La Christiana a invatat ce inseamna rabdare si a invatat sa daruiasca tot. "La inceput am avut foarte multe emotii, pentru ca trebuia sa ma ocup de o categorie de persoane care ridica mari probleme de sanatate, dar mi-am pus increderea in Dumnezeu, in sfinti si in Maica Domnului. Ingrijirea acestor doamne este o adevarata proba a dragostei, pentru ca de multe ori suporti umilinte, oricat de bine te-ai comporta. Şi mai ales devin dependente de ajutorul tau. Şi atunci trebuie un efort in plus, sa le motivezi sa faca miscare sau sa inteleaga folosul independentei in miscare, de exemplu. Recuperarea se face in mod treptat si atunci ai mari satisfactii cand vezi o doamna care o perioada a fost imobilizata total la pat ca ajunge sa se deplaseze, mai intai insotita de noi si pe urma singura, cu ajutorul unui cadru sau al bastonului", ne spune maica Dositeea. "Cea mai importanta lectie este ca m-au invatat sa iubesc"La fiecare mare sarbatoare pregatesc cate o serbare, asa cum au pregatit si pentru Craciunul din acest an. Se aduna din timp la repetitii si ca niste copii mai mari isi iau rolurile in serios, pentru ca maicile sa fie multumite. "De multe ori la repetitii, imi dau lacrimile cand le vad cum se straduiesc sa-mi rasplateasca increderea pe care am investit-o in ele. Eu cred ca daca as avea interes, n-as avea satisfactii. Dar am zis: gata, ma daruiesc eu, fac fara sa astept nimic in schimb si atunci m-am pomenit iubita de toata lumea. Cea mai importanta lectie este ca m-au invatat sa iubesc. Eu credeam ca le iubesc cand am venit aici, dar am vazut ca adevarata dragoste inseamna de fapt o stradanie, o incercare permanenta si m-au invatat sa le iubesc, in sensul ca le accept asa cum sunt. Nu trebuie sa le schimb, ca sa le iubesc intr-un alt context", s-a convins cea care astazi nu-si mai concepe viata fara batranele din asezamant.Acestea sunt ajutate in fiecare zi sa se imbrace, sa mearga la masa, uneori li se aduce mancarea in camera, li se schimba scutecele, li se face baie sau curatenie in camera, in functie de caz. Desi au in medie 80 de ani, sunt ca niste copii. Se supara, se alinta, se bucura, iar pentru a te face iubit, e nevoie de mult tact pedagogic si rabdare, pentru ca adevarata rasplata sa fie simtita in ceruri."In felul acesta ne ajutam si pe noi"Pe langa ascultarea de a canta la strana, Maica Anastasia cauta sa raspunda, pe timp de zi sau de noapte, problemelor aparute in asezamant. La 22 de ani a hotarat sa-si inchine viata lui Hristos. Lucrase inainte la dispensarul din satul natal, din Crasna, Cernauti, si a facut Şcoala Postliceala Sanitara. "Cea mai mare bucurie este atunci cand vine cine-va si multumeste pentru ajutor, pentru grija. Imi aduce multa bucurie, pentru ca poate am facut ceva fortandu-ma pe mine, sau am facut nu cu cea mai mare bucurie de multe ori, pentru ca sunt ispite, viata launtrica este schimbatoare. Dar cand vine cineva si imi zice multumesc, ma simt fericita toata ziua. Nu este ca o lauda, ci e vorba de multumirea pe care o primesti. Pana la urma facem toate acestea din iubire fata de aproapele. Pentru ca in felul acesta ne ajutam si pe noi", este convinsa calugarita cu ochii ca cerul. Maica Timoteea a intrat in monahism in 1997, iar din ianuarie 1998 face parte din obstea Manastirii Christiana si are ca ascultare de baza pangarul manastirii. Asa intra in legatura cu oamenii carora le vorbeste despre asezamant, iar acestia se intorc dupa aceea cu diverse ajutoare. "Sunt permanent in mijlocul lor, camera noastra este la parter, in dreptul liftului, si cand se deschide liftul si face doi pasi, deja stiu ce doamna este. Incercam sa raspundem la toate nevoile lor, inclusiv o cartela de telefon, daca le trebuie, le cumpar. Eu mai plec si in oras, cumpar medicamentele. Ma bucur ca am posibilitatea sa le ajut pe aceste batrane, mai ales ca sunt chiar de la deschiderea caminului si cunosc pe fiecare doamna de cand a venit, cu problemele ei, si ma bucur ca le pot ajuta. Şi mai ales ca facem ceva pentru sufletul lor, e foarte important si pentru noi", marturiseste cu zambetul pe buze maica Timoteea.Cele trei maicute asistente medicale au probat prin activitatea de la asezamant, in special, exercitiul rabdarii. Apoi increderea, responsabilizarea si mai ales… iubirea. Astfel, au simtit deodata cum batranele internate se transforma sub ochii lor, vorbind despre ele ca despre propriile mame.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Editia din data de 29 decembrie 2012, aparut sub semnatura Narcisa Balaban)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1360

Id: 27234

Data: Dec 29, 2012

Imagine: