Ingrijirea bolnavilor in Imperiul Bizantin
Grija pentru sanatatea bolnavilor din Bizant a constituit o latura importanta a activitatii filantropice a Bisericii, a Imperiului si a oamenilor instariti. In interviul de fata, istoricul Ekaterini Mitsiou, cercetator la Institutul pentru Studii Bizantine al Academiei de Ştiinte din Austria, ne vorbeste despre modul in care s-a dezvoltat asistenta medicala in Rasaritul crestin si cum s-a implicat Biserica aici. Cum se manifesta grija fata de suferinta aproapelui in Imperiul Bizantin?Filantropia a fost pentru crestinii din perioada primara o virtute foarte importanta si era privita drept o expresie a iubirii crestinesti de aproapele. Crestinii urmareau sa ajute in special pe cei fara familie, iar actiunile filantropice se adresau problemelor celor aflati in nevoi, precum vaduve, orfani, cersetori sau calatori. Unul dintre exemplele care au impresionat lumea pagana a fost chiar aceasta grija speciala pe care crestinii au aratat-o bolnavilor. Sfantul Grigorie de Nyssa vorbeste despre nevoia de a-i ingriji pe cei care nu-si pot purta de grija, in timp ce Sfantul Grigorie de Nazianz arata ca boala nu face distinctie intre oamenii din diferite paturi sociale, insa este mai grea pentru saraci, deoarece ii priveaza de capacitatea de a munci si de a-si asigura cele necesare traiului atunci cand sunt bolnavi.Arhiepiscopul Cezareii Capadociei insusi cerceta pe cei bolnavi si le ingrijea ranileVorbiti-ne, va rugam, despre 'Vasiliada' intemeiata de Sfantul Vasile cel Mare.In infiintarea si organizarea spitalelor din Bizant un rol important l-a jucat Sfantul Vasile cel Mare, indeobste cunoscut pentru asa-numita 'Vasiliada', pe care a intemeiat-o dupa anul 370 in suburbiile Cezareei Capadociei. Totusi, aspectul si activitatea acestui asezamant au fost indelung dezbatute. Desi este posibil sa fi fost influentat de activitatile caritabile ale comunitatilor adeptilor lui Eustatiu, putem afirma acum ca facilitatile spitalului au reprezentat o adevarata inovatie a Sfantului Vasile cel Mare. Vasiliada nu era doar o cladire, ci mai degraba un complex de edificii caritabile. Activitatile filantropice erau concentrate in urmatoarele domenii principale: ingrijirea saracilor, strainilor, oamenilor fara adapost, orfanilor, batranilor, neputinciosilor si bolnavilor. Acesta este motivul pentru care ansamblul includea facilitati pentru bolnavi si o leprozerie, alaturi de o casa de primire a saracilor, un camin de gazduire a calatorilor si oamenilor fara adapost si un orfelinat. Acest manunchi de chilii monastice si cladiri filantropice erau puse sub ascultarea unui singur staret. Sfantul Vasile cel Mare folosea termenul 'ptocheion' (azil pentru saraci) pentru a descrie Vasiliada, in timp ce Sfantul Grigorie de Nazianz o descria drept un oras. Putem presupune ca majoritatea oamenilor ce locuiau acolo erau cei in nevoi, de vreme ce comunitatile monahale ale Sfantului Vasile cel Mare nu erau foarte mari, maximum 30 de persoane. Vasile angaja doctori si infirmieri pentru spital, in timp ce insusi cerceta pe cei bolnavi si le ingrijea ranile.Era acesta un caz izolat, sau au existat si alte manastiri cu astfel de preocupari?Sunt multe alte cazuri consemnate de episcopi care nu se multumeau sa fie doar vindecatori ai sufletului si doctori spirituali. Sfantul Ioan Gura de Aur a construit o serie de spitale in Constantinopol, fiecare organizat cu personal alcatuit din doi preoti, medici, bucatari si alte persoane dedicate vietii ascetice. Sfantul Ioan cel Milostiv (610-619) a intemeiat multe spitale in Alexandria, unde doctorii tratau saracii. Sfantul Andrei Criteanul (†740) a infiintat un spital cunoscut drept 'xenon', dotat din propriile sale venituri. Cuviosul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei (†840), cerceta pacientii in spital, oferindu-le daruri si exprimandu-si dragostea si smerenia prin spalarea personala a leprosilor.Nu doar episcopii au purtat grija de bolnavi. De asemenea, manastirile ofereau adapost si vindecau oameni bolnavi care aveau nevoie de ajutor. Am vazut deja ca Sfantul Vasile cel Mare a adaugat Vasiliada unei comunitati monastice. Manastirile ofereau inca din primii ani ai crestinismului vindecare prin ingrijire medicala profesionista sau prin voluntari. Spre exemplu, Abu Mina, complexul de manastiri din Egipt, continea o casa de ingrijire unde multi bolnavi erau tratati, probabil nu de catre personal cu pregatire medicala. Spitalele pentru monahi erau localizate in incinta manastirii, in timp ce pentru laici facilitatile erau organizate in afara zidurilor. Acestea din urma erau intemeiate de monahi, inalti oficiali sau chiar imparati si erau sustinute de manastire. Exemple de spitale in manastirile bizantine inca mai dainuie in Meteora - Manastirile 'Schimbarea la Fata' si Varlaam si Manastirea Pentele din Attica.Spitalul Manastirii Patocrator din Constantinopol - 60 de paturi impartite pe 5 sectiiIngrijirea nevoiasilor cadea doar pe umerii Bisericii, sau existau si alte institutii preocupate de acest aspect? Nu trebuie sa presupunem ca grija pentru bolnavi in Bizant era lasata doar in mainile Bisericii. Activitatea filantropica si in special ingrijirea bolnavilor reprezentau un interes al statului si chiar al persoanelor instarite. Este bine cunoscut ca imparatul Justinian a construit sau renovat numeroase spitale in multe orase ale Imperiului si, evident, in Constantinopol. In capitala bizantina unele dintre spitalele cunoscute din perioada de inceput sau medie a Bizantului au fost 'Euboulou', 'Sfanta Irina' din Perama, 'Cosma' si 'Damian', 'Myrelaiou', cel din complexul Mangana si xenon Hristodotes. Din perioada tarzie a Bizantului avem informatii despre un spital in cadrul manastirii de maici din Libos (1294-1303), care a fost renovat de Teodora Paleologhina. Continea 12 paturi pentru 55 de pacienti, 3 doctori si personal auxiliar. Alti aristocrati sau negustori instariti, precum Mihail Glabas Tarchaneiotes din secolul al XIII-lea si Gudeles de la sfarsitul secolului al XIV-lea, au cladit chiar si in vremuri dificile pentru imperiu spitale in Constantinopol.Doua dintre cele mai impunatoare spitale ale perioadei bizantine au fost xenonul (casa de primire a strainilor, n.r.) lui Sampson si cel din cadrul Manastirii Pantocrator. Arhondaricul Sampson a fost considerat de unii cercetatori a fi construit in secolul al VI-lea, dar s-a dovedit ca infiintarea sa dateaza din secolul al IV-lea. A fost localizat intre bisericile 'Sfanta Sofia' si 'Sfanta Irina' si a fost reconstruit de imparatul Justinian dupa revolta Nika, din 532. Distrus intr-un incendiu in 563, a fost din nou restaurat. Dupa cucerirea Constantinopolului in timpul Cruciadei a IV-a, in 1204, xenonul a fost ocupat de cavalerii ospitalieri. Dar este inca neclar daca a dainuit pana la caderea Bizantului. Spitalul includea o clinica oftalmologica si o camera de operatii din secolul al VII-lea, iar inainte de aceasta perioada medicii superiori (archiatroi) din Constantinopol supravegheau tratamentul pacientilor in saloane.Cu toate acestea, nici macar un spital precum cel al lui Sampson nu putea atinge dotarea spitalului din Manastirea Pantokrator (azi Zeyrek Kilise Camii). Avea o capacitate de 60 de paturi impartite in 5 saloane/clinici: chirurgie, oftalmologie, ginecologie si doua clinici pentru medicina generala. In fiecare salon erau desemnati doi doctori ne-rezidenti, care lucrau in luni alternative si un personal auxiliar alcatuit din asistenti si infirmieri. Salonul femeilor avea, in plus, o doctorita. Personalul era consolidat de un farmacist-sef, trei droghisti, doi preoti si un profesor de medicina. (Articol publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 6 mai 2012)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: May 7, 2012
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: Sfînta Muceniţă Golinduhia din categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei