Intaia duminica din Postul Craciunului la Catedrala severineana

]]>Pe 16 noiembrie, în prima duminică a Postului Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a slujit la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş de închinare iar răspunsurile stranei au fost date de grupul psaltic “Sf. Nicodim”, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu. În cadrul slujbei duminicale, Părintele episcop a săvârşit şi rânduiala hirotoniei întru diacon a unui teolog mehedinţean. Pentru credincioşii severineni ziua de rugăciune a început cu participarea la slujba utreniei. În mijlocul bunilor rugători a poposit şi Întâistătătorul Eparhiei, care a binecuvântat începerea Sfintei Liturghii în jurul orei 09:30. În timpul ceremoniei euharistice, teologul Dumitru Predescu, chemat la slujirea diaconiei pe seama bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din parohia Dîlbociţa, protopopiatul Baia de Aramă, s-a rugat înaintea Sfântului Altar, la icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului pentru ajutor în misiunea ce i se aşterne înainte. După cântarea axionului, cei prezenţi au asistat la rânduiala hirotoniei întru diacon, cel chemat la sfânta slujire primind din mâna ierarhului locului însemnele treptei clericale: orarul, mânecuţele şi Sfântul Aer. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, părintele slujitor Claudiu Crăciun a dat citire pastoralei Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului. În încheierea popasului arhieresc, Părintele Episcop le-a adresat credincioşilor cuvânt de binecuvântare.

Download: Click for download attached file: Intaia duminica din Postul Craciunului la Catedrala severineana

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 497

Id: 45522

Data: Nov 17, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).