Intalnire de lucru la Primaria din Aletea – Ungaria

Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, insotit de Parintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei si de Parintele Paroh Alexandru Şeres, a avut vineri, 8 martie 2013, o intalnire de lucru la Primaria din Aletea (Elek), cu Domnul Primar Pluhár László si Doamna Notar Seberger Kitti, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din UngariaIntalnirea a vizat rezolvarea unor probleme legate de lucrari de restaurare necesare la imobilul care adaposteste capela ortodoxa romaneasca din Aletea, dar si la gardul de la gradina casei parohiale, afectat de trecerea timpului. Tot cu sprijinul Primariei din Aletea, in anul 2010 au mai fost efectuate ample lucrari de restaurare la incaperea in care functioneaza propriu-zis capela romaneasca, cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae , dar imobilul in care se afla si casa parohiala si care a fost achizitionat de catre membrii acestei Parohii incepand cu anul 1947, datorita vechimii, are nevoie si de alte lucrari de restaurare.Pentru a constata care sunt aceste probleme, dar si pentru a-i cerceta duhovniceste pe credinciosii ortodocsi romani din Aletea, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan s-a deplasat si anterior la fata locului si a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca, impreuna cu Preotul Paroh Alexandru Şeres si cu diaconi de la Catedrala Episcopala din Giula, in Duminica Vamesului si Fariseului (24 februarie 2013).Ca si cu alte ocazii, conducatorii Primariei din Aletea si-au aratat si de aceasta data disponibilitatea de a acorda sprijin comunitatii romanesti din aceasta frumoasa localitate in care convietuiesc pasnic mai multe nationalitati (maghiari, germani, romani, slovaci si romi), atat prin echipa de lucru a Primariei, cat si prin pregatirea unor proiecte in acest sens, care vor fi inaintate in viitor, impreuna cu alte institutii romanesti, precum este Autoguvernarea Minoritara Romana din Aletea. Avand in vedere si bunele relatii de fratietate pe care acest mic oras le are cu alte localitati apropiate din Romania, Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria impreuna cu Primaria din Aletea au convenit ca vor solicita in comun si sprijin, sub forma unor materiale de lucru, din partea unor Primarii ale localitatilor infratite din Romania, pentru rezolvarea acestor probleme.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 602

Id: 29029

Data: Mar 10, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).