Intalnirea asistentilor de tabara din cadrul proiectului Alege Şcoala!

Întâlnirea asistenţilor de tabără din cadrul proiectului "Alege Şcoala!" a fost prezidată de pr. Constantin Naclad, managerul proiectului "Alege "Şcoala!", care a adresat în deschidere un cuvânt celor prezenţi. În continuare s-au discutat aspecte organizatorice, s-a prezentat Fundaţia "World Vision" România şi aspectele care ţin de protecţia copilului, a avut loc prezentarea generală a stadiului actual al proiectului "Alege Şcoala!", cunoaşterea directorilor de tabără şi a asistenţilor de tabără, prezentarea locaţiilor de tabără ş.a. "În aceste zile ne întâlnim pentru prima dată în mod oficial. Aici mă refer la noua echipă care coordonează proiectul şi care se va ocupa de cele peste 100 de tabere care vor avea loc în această vară în cadrul proiectului "Alege Şcoala!". Au participat directorii, asistenţii şi staful administrativ al taberelor", a declarat Mirela Slusaru, responsabil de comunicare în cadrul proiectului "Alege Şcoala!", din partea Organizaţiei "World Wision" România.

Două tabere în Arhiepiscopia Iaşilor

Taberele "Alege Şcoala!" se vor desfăşura pe toată perioada de vară (19 iunie - 9 septembrie) şi vor fi organizate în patru locaţii: Centrul Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău (director: prof. dr. Nicoleta Melniciuc-Puică), Centrul Social-Cultural "Sf. Ilie" - Miclăuşeni (director: pr. Mihai Jitaru), Mănăstirea Tismana (director: Mihaela Stoica) şi Buşteni (director: prof. Dorin Orzetic). În aceste tabere vor fi incluşi peste 4.600 de copii din toată ţara, beneficiari ai proiectului "Alege Şcoala!", care se derulează în majoritatea eparhiilor din Patriarhia Română. "Pe timpul celor cinci zile cât va dura o tabără, copiii vor fi angrenaţi în diferite activităţi. Pe lângă activităţile recreative la care vor participa, vor fi organizate şi trei ateliere: creaţie, religios şi pictură. În fiecare zi, copiii vor avea un program bine stabilit, astfel încât nu se vor plictisi deloc. Pentru mulţi dintre ei, această tabără va fi prima ieşire din comunitatea unde locuiesc, prima tabără la care participă şi primele activităţi de acest gen", a adăugat Mirela Slusaru.

Proiectul "Alege Şcoala", derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu organizaţia "World Vision" România, a fost lansat la nivel naţional în data de 1 septembrie 2010, după ce a fost implementat iniţial în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 530

Id: 13512

Data: May 6, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).