Intrunirea Comisiei interortodoxe pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (2)
]]>Comisia interortodoxă specială,înființată la inițiativa Synaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din luna martie 2014,s-a întrunit, pentru a doua oară, între15-21 februarie 2015, la Centrul Patriarhiei Ecumenice dela Chambésy, Elveția. La această întrunire au participat reprezentanții celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale. Președinția întrunirii a fost asigurată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioannis de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la această reuniune, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, prin Înaltpreasfinţitul PărinteMitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Consilier patriarhal onorific, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Obiectivul întrunirii a fost revizuirea textului intitulat “Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietateși dragoste între popoareși înlăturarea discriminărilor rasiale”, care fusese adoptat de către cea de a III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată la Chambésy, între 28 octombrie – 6 noiembrie 1986. Având în vedere că de la adoptarea acestui text au trecut 29 de ani, se impunea revizuirea sa, pentru a fi pregătit spre a fi prezentat Sfântului şi Marelui Sinod. În urma unor discuţii foarte intense, Comisia specială a adoptat, la această întrunire, în unanimitate, o versiune revizuită a cinci capitole din textul în cauză, urmând ca ultimele două capitole, care necesită un studiu mai aprofundat, să fie adoptate la cea de a 3-a şi ultima întrunire a acestei comisii, care va avea loc tot la Chambésy, între 29 martie – 5 aprilie a.c.
Download: Click for download attached file: Intrunirea Comisiei interortodoxe pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (2)

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Feb 24, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei