Intrunirea profesorilor de religie din Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

În deschiderea întrunirii, prof. Irina Leonte, inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a vorbit despre proiectele derulate în anul şcolar 2010-2011, precum şi despre cele care urmează a fi puse în practică în noul an şcolar. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, au urmat scurte prezentări ale celor zece cercuri metodice aflate în judeţ, făcute de profesorii metodişti. În cuvântul de binecuvântare, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul i-a felicitat pe dascăli pentru rezultatele deosebite obţinute anul trecut la concursurile şcolare naţionale şi olimpiada de specialitate. De asemenea, Preasfinţia Sa le-a oferit profesorilor câteva sfaturi părinteşti în ceea ce priveşte modul în care trebuie transmis mesajul Bisericii în timpul orelor de curs. „Hristos este iubire. Pe aceste cuvinte trebuie să ne întemeiem mesajul“, a precizat PS Ioachim Băcăuanul. Totodată, Preasfinţia Sa a accentuat importanţa cunoaşterii reciproce între dascăli şi preoţii din parohiile în perimetrul cărora se află unităţile de învăţământ, subliniind rolul creator al comunicării şi punerii în practică a unor proiecte comune. Un loc important în cadrul întâlnirii l-a avut şi prezentarea noilor norme ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la învăţământul religios.

Un alt subiect abordat a fost importanţa corelării didactice a profesorilor de religie cu programele şi proiectele derulate la nivel de Patriarhie, în mod special „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala“, două proiecte de anvergură, în care este implicată şi Eparhia Romanului şi Bacăului. În finalul întâlnirii, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului i-a îndemnat pe profesorii de religie să se implice mai activ în viaţa spirituală şi culturală a comunităţilor din care fac parte, reamintindu-le faptul că şi ei, asemeni preoţilor, sunt „sarea pământului“ şi făclii aprinse din lumina lui Hristos care trebuie să lumineze calea noilor generaţii.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).