Obiectivul lucrarii Fiului lui Dumnezeu facut Om a fost si a ramas crearea conditiilor si oferirea posibilitatii ca oamenii sa participe la Imparatia lui Dumnezeu. In acest sens a propovaduit si a oferit semne, atragand atentia ca, intre cei ce-L ascultau, erau unii care nu aveau sa moara inainte de a vedea Imparatia lui Dumnezeu (Lc. 9, 27). Ştim ca Apostolii insisi nu au inteles mare lucru ori de cate ori Mantuitorul le vorbea de patimile, moartea si invierea Sa, si nici chiar atunci cand le-a vorbit despre Imparatia lui Dumnezeu. Pana in momentul patimirii si al mortii reale a lui Iisus, ucenicii credeau ca Imparatia lui Dumnezeu era o metafora pentru o imparatie lumeasca in care asteptau si ei demnitati cuvenite.Hristos traia angoasa mortii Sale iminente fara vreo stare de nervozitate, intelegand insa dumnezeieste neputinta ucenicilor de a-I percepe suferinta de dinaintea mortii. Cu sufletul intristat de moarte (Mat. 26, 38), Mantuitorul Hristos a baut paharul, dupa cum Tatal a voit (Mat. 26, 39), cu toata smerenia. A trecut prin patima si prin moarte. Şi-a asumat fara vreo vina cea din urma consecinta a neascultarii protoparintilor de Dumnezeu (moartea), spre a restabili in normalitate, prin ascultare totala de Tatal ceresc, neamul omenesc. Desi prin moartea fizica sufletul Mantuitorului s-a despartit de trup, Dumnezeirea Cuvantului nu s-a indepartat nici de trup, nici de suflet. Mantuitorul se pogoara cu sufletul in iad, prelungind obiectivul misiunii Sale la cei care trecusera in locul unde Dumnezeu era absent, in asteptarea unui Mantuitor si traind conform acestei asteptari (I Petru 3, 18-19).Daca prin Intrupare, Fiul lui Dumnezeu asumase intreaga fire umana cu neputintele ei firesti, prin pogorarea la iad, Hristos a patruns in universul spiritual dominat de cel rau, aducand tuturor mantuirea. Pentru rascumpararea omului, Fiul lui Dumnezeu si-a asumat viata, moartea si chiar starea de dupa moarte a omului, aducand peste tot pacea, normalitatea, bucuria si viata, incat nimic din ceea ce este omenesc sa nu ramana lipsit de efectele inomenirii Sale. Talharul de pe cruce si dreptii Vechiului Testament au fost primii cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu.Dupa trei zile, Dumnezeirea Cuvantului reuneste sufletul cu trupul Mantuitorului ramas in mormant, inviind din morti firea umana, intr-un mod de existenta transfigurata, apta pentru Imparatia lui Dumnezeu. Invierea Mantuitorului din morti a ramas cel mai mare eveniment al istoriei si, cu toate acestea, nimeni nu a vazut cum s-a produs ea. Evlavia crestina a reprezentat iconografic Invierea Domnului, fie prin iesirea triumfala a Mantuitorului din iad tragand dupa sine la viata pe protoparintii Adam si Eva si pe alti drepti ai Vechiului Testament, fie infatisandu-L pe Hristos inaltandu-Se biruitor deasupra mormantului, in mana cu un steag alb prins de Sfanta Cruce, semnul biruintei si al pacii.De fapt, El a randuit ca Invierea sa nu fie vazuta de nimeni. Evanghelistii descriu numai cateva din aratarile Mantuitorului de dupa Inviere. Desi Invierea este pe drept cuvant dovada biruirii mortii si a preamaririi lui Hristos, prin faptul Invierii, in aratarile care i-au urmat, nimeni nu a fost umilit. Hristos a venit sa biruie pacatul, pe inventatorul acestuia si moartea, nu oamenii, nici macar pe chinuitorii Sai.Venirea Mantuitorului in lume, intrarea si iesirea Lui din timp s-au realizat cu o foarte mare discretie, dar au produs efecte cosmice: pe pamant s-au auzit coruri de ingeri, iar pe firmament a aparut o noua stea; pamantul s-a cutremurat, mormintele s-au deschis si catapeteasma templului s-a rupt in doua. Cu toate acestea, Mantuitorul lumii s-a potrivit posibilitatilor omului de a-L recepta. S-a smerit intru toate ca toti sa-L primeasca.Nu s-a smerit doar pana la moarte, ci chiar si in Inviere. Taina Invierii este expresia smereniei Sale, smerenie si blandete care se vor vedea in toate aratarile de dupa Inviere. In smerenie si ascultare de Tatal, Mantuitorul a biruit raul din firea umana asumata, din lumea de aici si de dincolo. In uluitoarele Sale aratari de dupa Inviere, Hristos s-a infatisat totusi ucenicilor discret si smerit ca acestia sa-L recepteze in deplina libertate. Pana si in slava Sa Iisus se arata kenotic, adica golit de orice ar putea limita libertatea omului de a-L primi in mod real. Nu a dorit ca cineva sa creada in El constrans de evenimentul ca atare al Invierii Sale, sau de posibilitatea de a se arata uluind si umilind, ci din iubirea pentru El, cel mort, inviat, vazut si marturisit ca atare de ucenicii Sai. In Hristos Domnul inviat constatam aceeasi delicatete de dinainte de moarte, aceeasi blandete, aceeasi grija fata de fragilitatea firii umane. Hristos se arata ucenicilor discret, fara sa sperie si fara sa oblige, dar cu o evidenta de necontestat, incat nimeni din cei ce L-au vazut nu s-a mai indoit de invierea Sa, nici macar Toma. In aratarile Sale nu a reprosat nimanui nimic, ci aratand ca a implinit toate, a spus tuturor: Bucurati-va!Nu a constrans pe nimeni sa creada in El sau sa-L iubeasca, dimpotriva, S-a oferit si se ofera tuturor. Nu ne constrange nici pe noi, ci sta viu la usa sufletului fiecaruia dintre noi si bate (Apoc. 3, 2). De Ii vom deschide, va cina cu noi precum a cinat in ziua Invierii Sale cu Luca si cu Cleopa la Emaus sau vom pranzi cu El cum au pranzit ucenicii din masa Lui pe malul lacului Ghenizaret, unde nici unul dintre ucenici nu intreba: Cine esti, Tu?, ci toti contemplau deja in Hristos Imparatia lui Dumnezeu. Erau cuprinsi de bucuria Invierii si de proximitatea existentei transfigurate, care nu trebuie sa sperie sau sa uimeasca pe nimeni. In aratarile Mantuitorului ucenicii au vazut Imparatia lui Dumnezeu, unde toate se-mpaca. De aceea ne-au dat marturie despre ea, ca traind bucuria Invierii Domnului, sa avem, la randul nostru, pace si impacare cu El, in noi si intre noi. Hristos a inviat! (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 24 aprilie 2011, semnat de pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 532

Id: 30536

Data: May 3, 2013

Imagine: