Dintre toate minunile savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos si pe care Sfintele Evanghelii le numesc semne, Invierea Sa din morti ne angajeaza efectiv si intr-un mod absolut in faptul ca suntem mantuiti in existenta noastra concreta, deodata cu validarea reala si permanenta a istoriei care - de acum ne este clar - nu mai inainteaza inspre neant, si nici spre colapsul final implacabil, ci spre slava si innoirea descoperite in Invierea lui Iisus Hristos. De acum "istoria, zice parintele D. Staniloae, nu se mai misca numai in planul marginit, care nu ne-ar duce la nimic esential nou, ci ne pune in legatura cu un continut in care se comunica continuu istoriei continuturi noi".Ramanand in acelasi plan teologic, consemnam marturia Sfantului Maxim care, evidentiind relatia intrinseca intre principalele acte prin care Hristos a realizat mantuirea noastra si progresul in Revelatia divina pe care il angajeaza, remarca: "Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine sensul tuturor simbolurilor si enigmelor din Scripturi, ca si sensul ascuns al intregii creatii sensibile si inteligibile, incat cel care cunoaste taina Crucii si a Mormantului cunoaste si ratiunile fiintiale ale tuturor lucrurilor. In sfarsit, cel care patrunde inca si mai departe si este initiat in taina Invierii, invata scopul pentru care Dumnezeu a creat toate la inceput".Eliberarea de conditionarile naturaleSfintele Evanghelii nu insista asupra acelor aspecte modale sau legate de timp, asupra lui cum, in ce mod, si cand a avut loc Invierea lui Hristos. Cum era Domnul inviat? In ce mod a iesit din mormantul pecetluit? Nu este mentionat nici un moment anume in care Domnul S-a sculat din morti. Şirul marturiilor biblice, ca si al celor ce tin de Sfanta Traditie (imnografia, iconografia) legate de evenimentul Invierii, ni se prezinta intr-o indoita succesiune, temporala si modala. Primul moment poate fi considerat ca realizandu-se in dimensiunea apofatica a teologiei invierii. Taina neajunsa si necircumscrisa in categoriile spatiului si timpului este aratata prin anumite semne care reveleaza misterul si evidentiaza eliberarea de conditionarile pe care le impune natura, intrucat viata cea noua in inviere se realizeaza ca relatie libera intru adevar si iubire. In aceasta ordine sunt retinute ca semne urmatoarele fapte: mormantul gol, ingerul Domnului care ridica piatra mormantului ori giulgiurile ramase in mormant asa cum erau cand infasurau trupul Domnului la ingropare. Toate aceste semne trimit fara sa circumscrie la realitatea unei prezente de natura apofatica. La intalnirea cu acestea, Sfintii Apostoli Petru si Ioan "au vazut si au crezut". Taina amplifica si urgenteaza evenimentul hristic pentru cei care fac experienta lui. Cantarile Utreniei din Saptamana Luminata exprima aceasta dimensiune apofatica a evenimentului Invierii astfel: "Doamne, in ciuda pecetilor puse de cei necredinciosi, Tu ai iesit din mormant asa cum Te-ai nascut si din Nascatoarea de Dumnezeu; si dupa cum ingerii nu au putut sa explice Intruparea ta cea tainica, nici soldatii nu au putut sa vada momentul sfintei tale Invieri, pentru ca aceasta minune indoita este pecetluita pentru cei invatati, dar se descopera celor care se inchina cu credinta tainei pe care o maresc prin cantari".Moartea lui Hristos nu are ca finalitate neantul, ci InviereaSensul evenimentului Invierii ni se descopera pe de o parte plecand de la relatia evenimentului Invierii Domnului cu faptul istoric al mortii Sale pe cruce, iar pe de alta parte prin raportarea la realitatea psihofizica a fenomenului uman.Invierea lui Hristos, purtand o semnificatie si eficienta soteriologica, isi descopera sensul in economia mantuirii atunci cand o consideram in relatia sa intrinseca cu jertfa de pe cruce a Domnului. Daca evenimentul Invierii Domnului tine cu precadere de taina si in consecinta de dimensiunea apofatica a teologiei, moartea Sa pe cruce, in fenomenalitatea ei, este accesibila experientei sensibile si a fost confirmata in aceasta ordine prin marturii de necontestat de martorii Sfintelor si mantuitoarelor Patimi ale Domnului, iar Biserica nu a incetat sa slaveasca neincetat pe Cel "ce scuipari si batai si loviri si Cruce si moarte a rabdat". Intrucat moartea lui Iisus Cel Rastignit nu are ca finalitate neantul, ci se savarseste intru inviere, ea este spre a noastra mantuire, dupa credinta si marturisirea Bisericii.In raportarea la realitatea psihofizica a existentei noastre istorice, Invierea Domnului nu inseamna o simpla recuperare si prelungire a timpului istoric, ci aratarea Imparatiei cu perenitatea ei ca viata mantuita si ridicata in realitatea eshatologica prin Inviere. Prin moartea liber acceptata in ascultare de Tatal si in iubire pentru lume, Iisus, si ca om, reveleaza Imparatia lui Dumnezeu care se experimenteaza numai in Biserica, prin Duhul Sfant.Invierea Domnului nu poate fi interpretata ca o simpla revenire la o existenta biologica in conditiile spatio-temporale in care noi facem experienta existentei noastre istorice. Unicitatea si noutatea absoluta a Invierii Domnului o deosebesc de alte invieri savarsite de Hristos, care au avut semnificatia unei reveniri la existenta biologica pe care mai apoi au incheiat-o in mod natural la un anumit moment. Invierea inteleasa ca o simpla fiintare in aceste conditionari naturale ar fi existenta, ce-i drept, dar nu ar mai fi si mantuire, care are o dimensiune permanent apofatica si implica in mod absolut harul dumnezeiesc necreat, credinta, iubirea si nadejdea, adica angajeaza persoana ca realitate ultima in comuniune. Intelegem ca nu este cu putinta sa disociem intre opera de mantuire realizata de Iisus Hristos si persoana Sa divino-umana. Invierea lui Hristos inseamna dainuirea persoanei Sale si a lucrarii Sale de mantuire reveland caracterul biruitor peren al acesteia prin care El se arata ca mijlocitorul absolut al mantuirii.Biserica - topos si mod de a exista intru invierePotrivit Traditiei Apostolice si patristice, Biserica lui Dumnezeu pe care Hristos "a castigat-o cu insusi sangele Sau" se realizeaza si se manifesta istoric in evenimentul Cincizecimii ca viata noua in Hristos. Aceasta viata noua in har se impartaseste din Hristos, prin umanitatea sa indumnezeita, si celor care Il primesc si cred in El, ca lumina si putere de viata a Duhului Sfant, in care sunt biruite pacatul si moartea si ne este data libertatea copiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfant transforma nu logosul firii noastre (ceea ce e firea noastra), ci modul de existenta al acesteia, asa incat nu mai existam in ordinea necesitatii naturale si a individualitatii autonomizate, ci intru libertate si adevar. Puterea din trupul inviat al Domnului, zice pr. D. Staniloae, continua sa li se comunice atat ucenicilor, cat si tuturor celor ce cred in El si dupa Inaltarea lui Hristos la cer. La inceput li se comunica prin pogorarea Duhului Sfant, iar apoi prin Tainele Bisericii.Ziua Invierii este numita inca din timpurile apostolice Ziua Domnului (Apoc. 1, 10). "Ziua Domnului, zice pr. Al. Schmemann, nu este una printre celelalte zile ale saptamanii si nu apartine timpului, dupa cum nici Biserica nu este din aceasta lume si nu poate fi o parte a ei. Şi totusi Ziua Domnului, prima si a opta zi, exista in timp si este revelata in timp, iar aceasta revelare constituie de asemenea innoirea timpului, asa cum existenta Bisericii in lume este renasterea si mantuirea ei. In constiinta eshatologica a Bisericii primare categoriile principale nu au fost sacru si profan, ci vechi si nou, cazut si mantuit. Pentru cei care fusesera botezati si inviati si care gustasera Imparatia, participarea in noul timp inteles ca intreg al timpului a devenit noua, asa cum in noua lor viata intreaga lume fusese innoita". Ziua Domnului, Ziua Invierii, este ziua intai a creatiei, in care Dumnezeu schimband intunericul si materia a creat lumea" (Sf. Iustin, Apologia, I) si este si ziua a opta pentru ca ea reveleaza taina veacului ce va sa fie, a Imparatiei. Sfantul Grigorie de Nazianz zice ca primii crestini numeau Invierea ziua a opta pentru ca aceasta zi "este prima din cele care urmeaza dupa ea si a opta din cele care o preced, o zi plina de slava intre toate". Prin Invierea Domnului, Ziua Intai, deodata si Ziua a Opta, cea fara sfarsit, in semnificatia specifica, nu mai este o fagaduinta, ci este, ca Imparatie, deja prezenta in Biserica. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 15 aprilie 2012, semnat de pr. Dumitru Pintea)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 503

Id: 30532

Data: May 3, 2013

Imagine: