Cantarile bisericesti rasaritene numesc deseori Sfanta Cruce drept scara catre cer, stalp care uneste pamantul cu cerul si care a fost infipta in muntele cel sfant, pentru noi echivalent cu Golgota, locul Capatanii. Pe acest loc sacru din cetatea Ierusalimului, credinciosii au construit inca din primele secole o biserica mare, sub acoperisul careia se afla nu numai locul rastignirii Domnului, ci si mormantul din care Acesta a inviat.Asa precum in Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim se situeaza, am putea spune, centrul lumii, tot la fel sarbatoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos constituie miezul timpului liturgic crestin. In jurul ei graviteaza cele doua timpuri liturgice speciale, unul al postului, al slujbelor de seara, al deniilor, Liturghiei Darurilor - anume Triodul -, iar celalalt al bucuriei, al cantarilor "Hristos a inviat" si "Ziua Invierii" - Penticostarul.Sarbatoarea Invierii nu este insa numai centrul timpului liturgic, ci si un nou inceput, semnul ca s-a petrecut ceva nou sub soare, nemaivazut, nemaiauzit. Prin Inviere intelegem ca Hristos a biruit moartea si a pus inceput vietii vesnice, nestricacioase. Slujba de la miezul noptii, cand toate lumanarile si candelele se sting, iar preotul imparte lumina cea noua, simbolizeaza tocmai acest nou inceput. Ridicand de trei ori lumanarea aprinsa, preotul rosteste: "Veniti de luati lumina!", ceea ce este ca si cum Dumnezeu ar spune din nou: "Sa fie lumina!" Ne nastem din nou, inviem, ne spalam de pacate. De acum inainte traim o noua viata in Hristos.Nu numai acest moment al slujbei Invierii face trimitere la noul inceput. In timp ce imparte lumina, preotul iese afara din biserica, de unde citeste Sfanta Evanghelie, timp in care clopotele bat, iar apoi canta imnul Hristos a inviat… si rosteste Ectenia mare, la care credinciosii raspund cu: "Doamne miluieste". Dupa aceasta "introducere", slujitorul Domnului, imbracat in haine luminoase, merge inapoi in biserica urmat de credinciosi, iar de aici slujba continua cu luminoasele cantari ale Canonului Invierii. Acest ritual al intrarii in sfantul lacas semnifica stricarea portilor iadului, mantuirea celor ce s-au savarsit intru credinta venirii lui Mesia si schimbarea paradigmelor. Pastile insemna in evreieste trecerea din robia egipteana catre viata cea noua, a libertatii. Pentru noi, crestinii, inseamna actiunea prin care "din moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cantam cantare de biruinta" (Cantarea I a Canonului).Catavasiile Invierii, compuse de Sfantul si marele maestru imnograf Ioan Damaschinul, constituie una dintre cele mai frumoase pagini de poezie crestina. Ele sunt dublate de inca o marturie a faptului ca ne aflam in fata unui nou inceput, anume Omilia pascala a Sfantului Ioan Gura de Aur. In aceasta cuvantare, marele ierarh al Constantinopolului cheama pe toti la marea sarbatoare a bucuriei, pe cei care au postit mai mult sau mai putin, pe cei treziti inca din primul ceas si pe cei din urma. Toti, indiferent de rangul avut, sunt chemati sa participe la marele praznic prin care moartea nu mai este de temut, fiindca a fost invinsa, iar iadul "s-a amarat ca s-a stricat".Sfanta Liturghie celebrata inainte de rasaritul soarelui cheama la bucuria impartasirii de Hristos. In mod ciudat, citirile Apostolului si Evangheliei nu fac aluzie la Invierea Domnului. Aparent ciudat insa, fiindca in realitate ele se incadreaza in aceeasi idee care uneste intreaga slujba: a startului unei vieti noi. Pericopa de la inceputul cartii Faptelor Apostolilor aminteste de inceputul propovaduirii Invierii pana la marginile pamantului, in timp ce Evanghelia de la Ioan 1, 1-17, cunoscuta sub numele de Prolog, reprezinta descoperirea ca Hristos Cel inviat este unul si acelasi cu insusi Cuvantul lui Dumnezeu, Cel dintru inceput, Cel dupa chipul Caruia am fost creati si Cel prin Care nu s-a vestit o lege noua, ci ni s-a revelat harul si adevarul. Insa, mai mult decat atat, Hristos Cuvantul este Cel prin care Tatal S-a facut cunoscut.Precum slujba accentueaza, cel putin aparent, ideea de inceput al vietii in detrimentul momentului istoric al Invierii, tot la fel icoana ortodoxa a acestui praznic infatiseaza o scena cu totul speciala: Mantuitorul Hristos, in haine albe, stand deasupra portilor stricate ale iadului, trage din morminte pe protoparintii Adam si Eva. La scena sunt participanti si proorocii, si patriarhii Vechiului Testament, care nadajduiau de multa vreme in aceasta ridicare din morti. Dedesubt, in intuneric, sade legat diavolul. Asadar, nu Invierea triumfala, eroica, a fost zugravita de iconarii rasariteni, ci ecoul acestui eveniment minunat. Nu inseamna ca Invierea Domnului este subestimata, ci mai degraba ca slavim pe Hristos pentru ceea ce a facut cu firea noastra, trezind-o la o viata noua, nestricacioasa.Cel din urma semn al Invierii ca inceput este salutul crestinesc. Timp de patruzeci de zile, intalnindu-ne, nu ne mai salutam cu "buna dimineata!" Ceva mult mai important s-a petrecut cu noi, ceva inaltator ne face sa tresaltam cu bucurie si sa strigam: "Hristos a inviat!". (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 18 aprilie 2012, semnata de Dumitru Popoiu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 931

Id: 30538

Data: May 3, 2013

Imagine: