INVIEREA LUI HRISTOS – INTĂRIREA MARTIRILOR. Pastorala de Sfintele Pasti 2014
† DANIELPRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEIŞIPATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNEPREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLERŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILORHAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI„Toate le pot întru Hristos, Cel ce ma întareste!”(Filipeni 4, 13)Hristos a înviat!Preacuviosi si Preacucernici Parinti,Iubiti credinciosi si credincioase,Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2014 ca fiind Anul omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împartasanii, precum si Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni, întelegând ca exista o legatura duhovniceasca adânca între iubirea jertfelnica a lui Hristos pentru umanitate, celebrata în Sfânta Euharistie, si iubirea jertfelnica a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstita în slujbele de pomenire a acestora de catre Biserica. În ambele se vede taina Crucii si Învierii lui Hristos, Biruitorul pacatului, al iadului si al mortii, Care daruieste lumii mântuire si viata vesnica.Martirul crestin este un marturisitor al credintei în Iisus Hristos, care a fost ucis pentru credinta sa. Cel ce marturiseste credinta sa în Hristos în fata oamenilor în timp de prigoana, dar nu a patimit moarte sângeroasa, este considerat de Biserica numai marturisitor, nu si martir sau mucenic.Suferintele sau patimirile martirului sau ale mucenicului se numesc martiriu, martiraj sau mucenicie. Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre prigoanele sau persecutiile si despre martiriul sau martirajul pe care le vor îndura, din partea iudeilor si a pagânilor, ucenicii Sai si cei ce vor crede în El (cf. Matei 5, 11-12; 10, 16-38; Marcu 13, 12; Luca 21, 16; Ioan 15, 18-22; 16, 1-4). Primul martir sau mucenic crestin a fost Arhidiaconul Ştefan, ucis cu pietre de iudei (cf. Fapte 6, 8 pâna la 7, 60). Apoi Apostolul Iacov, fiul lui Zevedeu si fratele lui Ioan Evanghelistul, care a fost decapitat din ordinul regelui Irod Agripa, în anul 44. Atunci a fost întemnitat si Sfântul Apostol Petru, care însa a fost eliberat în chip minunat de catre un înger al Domnului (cf. Fapte12, 1-11). În anul 62, Iacov, ruda Domnului, unul dintre cei 70 de Apostoli, a fost ucis prin aruncare de pe templul din Ierusalim. Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost martirizati la Roma, unul prin rastignire, iar celalalt prin decapitare, în anul 67, în timpul persecutiei împaratului roman Nero.Între anii 94-96, Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul a fost exilat în insula Patmos, în timpul persecutiei crestinilor declansata de împaratul Domitian. Urmare acestei persecutii, Sfântul Apostol Ioan a scris cartea Apocalipsei în care îi prezinta pe martiri ca fiind cei ce si-au spalat vesmintele lor si le-au facut albe în sângele Mielului Hristos (cf. Apocalipsa 7, 14).Persecutiile împotriva crestinilor au crescut în amploare si duritate când au fost initiate de împaratii Traian (în anii 111-112) si Septimiu Sever (în anii 202-203), dar mai ales de împaratii Deciu (în anii 249-250) si Valerian (în anii 257-258), care au trecut de la persecutii sporadice si locale, la persecutii sistematice si generale. Atunci toti cetatenii, inclusiv clerul, trebuiau sa faca dovada loialitatii lor fata de Stat si de împarat printr-un cult public de jertfe aduse zeilor (idolilor) pagâni. Astfel, de teama, unii crestini au cedat, jertfind idolilor. De aceea, au fost numiti în limba latina lapsi/cazuti de la credinta.Însa cele mai lungi si sângeroase persecutii romane împotriva crestinilor au fost cele initiate în Orient de împaratii Diocletian si Galeriu, în 23 februarie 303. Prin patru decrete imperiale succesive (303-304), ei impuneau confiscarea sau distrugerea bunurilor bisericesti, interzicerea savârsirii cultului crestin si obligatia de-a aduce jertfe zeilor pagâni (Vezi art. „Martyre”, în Dictionnaire de Spiritualité, Beauchesne, Paris, 1980, tome X, pp. 718-720).În anul 311, împaratul Galeriu, fiind bolnav pe patul de moarte, a încercat sa opreasca persecutia, însa cel care a dat cu adevarat libertate crestinilor a fost Sfântul Constantin cel Mare în anul 313, prin edictul de la Milano. Dupa aceasta data au mai fost unele persecutii în Orient împotriva crestinilor din partea împaratului Liciniu, care însa a fost învins în anul 324 de împaratul Constantin cel Mare, cel ce a sprijinit apoi si mai mult Biserica si a considerat crestinismul ca fiind superior religiei politeiste greco-romane. Astfel, Sfântul Constantin cel Mare a devenit primul Împarat crestin. El si mama sa, Elena, sunt „egali în cinstire cu Apostolii”. În decursul istoriei Bisericii, în diferite timpuri si locuri, crestinii au mai fost persecutati fie de catre adepti ai altor religii, fie de regimuri politice ostile, ca de pilda regimul comunist, încât numarul martirilor crestini a crescut mereu în istorie pâna în zilele noastre, când multi crestini sunt ucisi mai ales în Orientul Mijlociu, Africa si Asia.Iubiti fii si fiice duhovnicesti,Ce învatam de la martiri?În primul rând, învatam ca iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferinta si de moarte. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie crestinilor din Roma, orasul în care va fi martirizat prin decapitare: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbracaminte, sau primejdia, sau sabia (…). Precum este scris, pentru Tine suntem omorâti toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela Care ne-a izbavit” (Romani 8, 35-37), adica prin Iisus Hristos.Aceeasi gândire sau simtire duhovniceasca apostolica întâlnim si la Sfintii Martiri care au urmat Apostolilor în primele veacuri crestine, ca, de pilda, la Episcopii Ignatie al Antiohiei, Policarp al Smirnei si Ciprian al Cartaginei.În al doilea rând, învatam de la martiri ca taria credintei lor sau puterea de a îndura pâna la moarte toate patimirile vine de la Hristos Însusi, Care tainic este prezent în ei prin Duhul Sfânt si îi întareste atât de mult, încât multi dintre ei primesc moartea cu seninatate si bucurie, trezind mirarea si chiar admiratia pagânilor. De pilda, Sfântul Ciprian al Cartaginiei, când primeste vestea condamnarii la moarte, exclama: Deo gratias!, multumesc lui Dumnezeu!, considerând ca a suferi pentru Hristos este o favoare sau o fericire, potrivit cuvintelor Mântuitorului, când zice: „fericiti veti fi voi când va vor ocarî si va vor prigoni [...] pentru Mine” (Matei 5, 11). Martirii accepta moartea de bunavoie, urmând pildei jertfei lui Hristos, Care a zis: „Nimeni nu ia sufletul de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun” (cf. Ioan 10, 18). Acelasi Sfânt Parinte martir, Ciprian al Cartaginei, scrie celor ce urmau sa devina martiri: „Nu va înspaimântati de chinuri! Cel Ce este în noi (Hristos, n.n.) este mai mare decât cel ce este în lume” (Epistola 10). Şi Tertulian spunea: Christus in martyre est (Hristos este în martir).În al treilea rând, martirii ne arata ca traiesc marturisirea lui Hristos cu pretul vietii lor ca pe o jertfa sau o ofranda de sine în care se vede iubirea jertfelnica a lui Hristos Cel rastignit si înviat, suferind împreuna cu martirul si întarindu-l pe acesta. De pilda, Sfântul Apostol Pavel zice: „Pentru mine viata este Hristos, iar a muri este un câstig” (Filipeni 1, 21), iar spre sfârsitul vietii, simtind ca va patimi moarte pentru Hristos, zice: „De acum ma jertfesc si vremea despartirii mele s-a apropiat” (2 Timotei 4, 6).În acelasi sens, Sfântul episcop martir Ignatie al Antiohiei († 107) întelege patimirile sale pentru Hristos ca fiind o jertfa euharistica; el nu doreste doar sa se împartaseasca din Sfânta Euharistie, ci sa devina el însusi euharistie pentru a se uni cu Hristos într-un act suprem de iubire (cf. Scrisoarea catre Romani 2, 2; 4, 1; 7, 3; Scrisoarea catre Magnezieni 5, 2) (Cf. art. „Martyre”, p. 727).Jertfa sângeroasa a martirilor a fost considerata a fi un botez al sângelui, prin care se iarta pacatele celor care mor pentru Hristos, chiar daca n-au fost botezati cu apa, dar se iarta si pacatele celor care, desi au fost botezati, au pacatuit dupa botez, martiriul sau mucenicia fiind un „al doilea botez”. Legatura duhovniceasca dintre Botez, Euharistie si Martiriu este motivata si de faptul ca Domnul Iisus numeste Patimirea si Jertfa mortii Sale pe Cruce „pahar si botez” al suferintelor Sale (cf. Marcu 10, 38). De fapt, martirul arata, cu pretul vietii sale, ca pastreaza pâna la moarte legamântul de credinta pe care l-a facut când a fost botezat în apa si Duh Sfânt: adica unirea cu Hristos si slujirea Lui ca „unui Împarat si Dumnezeu”.Vorbind despre martiriu ca botez al sângelui, Sfântul Ioan Gura de Aur zice: „Nu va mirati ca am numit martiriul botez. Caci si aici Se pogoara Duhul cu îmbelsugare, si aici se face o curata si frumoasa curatire a sufletului. Şi dupa cum se spala cei botezati în apa, tot astfel si mucenicii se spala în sângele lor” (Sfântul Ioan Gura de Aur, „La mucenicul Lucian”, PG 50, 522, cf. Episcopul Sofian Brasoveanul, „Martiri, martiriu si marturie dupa Sfântul Vasile cel Mare”, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2005, p. 85).În al patrulea rând, martirii ne arata credinta lor puternica în Înviereade obste, prin legatura lor vie cu Hristos Cel rastignit si înviat, Care zice: „Eu sunt Învierea si Viata; Cel ce crede în Mine, chiar daca va muri, va trai. Şi oricine traieste si crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26). Şi dupa cum Hristos Cel rastignit si înviat a biruit pacatul si moartea, tot asa Sfintii Martiri, uniti cu Hristos prin iubire jertfelnica, devin „Buni Biruitori Mucenici” – dupa cum îi numeste Biserica Ortodoxa. Cartea Apocalipsei ne arata ca sufletele martirilor se afla în legatura apropiata cu Hristos, Mielul de jertfa, Care a ridicat pacatul lumii prin moartea Sa jertfelnica si prin învierea Sa preaslavita: „(…) am vazut, sub Jertfelnic, sufletele celor înjunghiati pentru Cuvântul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o (…). Acestia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare si si-au spalat vesmintele lor si le-au facut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, si Îi slujesc ziua si noaptea în templul Lui, si Cel ce sade pe tron îi va adaposti în cortul Sau” (Apocalipsa 6, 9; 7, 14-15).Cum cinsteste Biserica pe martiri?Pentru iubirea lor jertfelnica fata de Hristos, Biserica arata martirilor o cinstire deosebita. Înca din primele veacuri, jertfa si demnitatea martirilor au fost mult admirate si pretuite. Osemintele lor au fost adunate si pastrate cu multa evlavie si cu un deosebit respect, devenind sfinte moaste. Mormintele lor au fost îngrijite si pretuite. Pe aceste morminte au fost ridicate biserici, care au devenit loc de pelerinaj. Ziua mortii lor este socotita zi de nastere la viata cereasca, vesnica. De aceea, aceasta zi este aniversata sau comemorata cu multa evlavie. Lor li s-au fixat zile de pomenire, individuala si comuna, în calendar, li se adreseaza rugaciuni si cântari de lauda prin slujbe alcatuite de Biserica. Scriitorii si Parintii Bisericii din primele veacuri, ca Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, Ipolit, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Efrem Sirul si Sfântul Ioan Gura de Aur, au elogiat demnitatea martirilor în cuvinte de o rara frumusete.Cartea numita Constitutiile Apostolice (sec. III-IV) îndeamna la respect fata de cei care patimesc pentru credinta în Hristos: „Cel ce este condamnat pentru numele Domnului nostru Dumnezeu acela este martir, frate al Domnului (Hristos), fiu al Celui Preaînalt si salas al Sfântului Duh” (Constitutiile Apostolice, V, 1, 1-3, cf. Hippolyte Delehaye, „Les origines du culte des martyres”, Bruxelles, 1933, p. 13).În Biserica Ortodoxa, când se sfinteste o biserica noua, în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar si în Sfântul Antimis sunt depuse numai moaste de martir, deoarece iubirea jertfelnica a martirilor seamana cel mai mult cu iubirea jertfelnica a lui Hristos Cel rastignit pe Cruce. Toti Sfintii Martiri sunt pomeniti împreuna în mod deosebit în Duminica Ortodoxiei si în Duminica Tuturor Sfintilor. Sfintii Martiri sunt podoaba de mare pret a Bisericii. În troparul acestei sarbatori (Duminica Tuturor Sfintilor), care urmeaza dupa Duminica Pogorârii Sfântului Duh, se spune: „Cu sângiurile mucenicilor Tai celor din toata lumea ca si cu o porfira si vison împodobita fiind Biserica Ta”. Cinstirea Sfintilor Mucenici aduce mari si multe binecuvântari credinciosilor. În aceasta privinta, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Cel ce atinge moaste de martir participa la sfintenia si harul care se afla în ele” (Sfântul Vasile cel Mare, „Tâlcuire la Psalmul 115”, PG. 30, 112 C; Sfântul Grigorie de Nazianz, „Adversus Julianum” I, 59, PG 35, 589 C; Sfântul Ioan Gura de Aur, „Hom. in Martyres”, PG. 50, 664 D – vezi art. „Martyre”, p. 724).Martirii sau Mucenicii împodobesc cu numele lor calendarul Bisericii, ei fiind, prin viata si jertfa lor, nu numai modele sau icoane de lumina, ci si rugatori si sprijinitori pentru cei care doresc sa urmeze lui Hristos, pentru a dobândi mântuirea si viata vesnica din Împaratia Preasfintei Treimi.Îndata dupa încetarea persecutiilor sângeroase, pilda vietii jertfelnice a martirilor a fost preluata si transpusa pe plan duhovnicesc în viata monahala ca rastignire a patimilor egoiste si înviere a sufletului din moartea pacatului. De aceea, monahismul a fost adesea numit martiriu alb sau martiriu al nevointelor duhovnicesti, asumate în mod liber, cu multa daruire de sine, speranta si bucurie în Duhul Sfânt. Pe de alta parte, pilda daruirii de sine si rugaciunile martirilor ajuta mult si pe crestinii mireni care vietuiesc în lume si se lupta cu patimile si greutatile din societate ca sa ramâna credinciosi lui Hristos pâna la sfârsitul vietii lor.Iubiti frati si surori,Dupa ce a primit credinta apostolica, începând cu predica Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi, poporul român a patimit mult ca sa pastreze credinta crestina în timpul persecutiilor de tot felul venite de la popoare pagâne migratoare sau navalitoare si de la stapâniri ostile. Numarul martirilor sau mucenicilor de pe teritoriul tarii noastre a crescut de la martirii daco-romani sau straromâni pâna în timpurile recente.Între martirii crestini români din timpul îndelungatei stapâniri otomane, numaram în mod deosebit pe Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu si pe cei patru fii ai sai, Constantin, Ştefan, Radu si Matei, dimpreuna cu Sfetnicul Ianache. Ei au fost condamnati la moarte si ucisi prin decapitare la Constantinopol, în ziua de 15 august, anul 1714, marturisind credinta lor în Hristos cu demnitate si jertfelnicie. Pretuind jertfa lor martirica, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât, în sedinta sa din 19-20 iunie 1992, ca ei sa fie înscrisi în calendarul Bisericii în rândul Sfintilor Martiri, cu data de praznuire în ziua de 16 august. Anul acesta, 2014, la împlinirea a 300 de ani de la jertfa lor martirica, moastele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, care se afla în biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucuresti, vor fi scoase din mormânt si vor fi puse într-o racla de argint si apoi asezate într-un baldachin nou, aurit. În ziua de 20 mai 2014, în ajunul sarbatorii Sfintilor Împarati Constantin si Elena, ele vor fi purtate în pelerinaj la Catedrala Patriarhala, spre închinare, deoarece în aceasta catedrala Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost uns Domnitor al Ţarii Românesti, în data de 29 octombrie 1688. Iar în dupa-amiaza zilei de 21 mai 2014, aceste sfinte moaste vor fi duse în pelerinaj la biserica „Domnita Balasa” din Bucuresti, pentru un scurt moment de rugaciune, aceasta biserica fiind o ctitorie a Domnitei Balasa, una din cele sapte fiice ale Domnitorului Martir. Dupa aceea, racla cu sfintele moaste va continua pelerinajul si se va opri la Universitatea Bucuresti, deoarece aici, în fosta Manastire „Sfântul Sava”, Domnitorul Constantin Brâncoveanu a înfiintat prima scoala superioara „Academia Domneasca”, în anul 1694. Iar apoi racla se va reîntoarce la biserica „Sfântul Gheorghe - Nou”, de unde a plecat. Acest pelerinaj este asemanator celui din anul 1934, la împlinirea a 220 de ani de la martiriul Sfintilor Brâncoveni.În lunile iunie si iulie ale acestui an, racla cu moastele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu va fi purtata în pelerinaj, de catre o delegatie a Patriarhiei Române, la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Româneasca si în Transilvania, iar în ziua de 16 august 2014 se va sfinti pictura noua a bisericii „Sfântul Gheorghe - Nou” din Bucuresti, ctitorie a Domnitorului Martir, de catre un mare sobor de ierarhi români si straini. Apoi va fi savârsita Sfânta Liturghie din ziua pomenirii Sfintilor Martiri Brâncoveni, care au cunoscut adânc taina Crucii si Învierii lui Hristos si au primit cununile vietii vesnice din Împaratia cerurilor.Cu prilejul sarbatorii Învierii Domnului, va îndemnam sa aduceti, prin cuvânt si fapta buna, bucurie în casele celor orfani, bolnavi, batrâni, saraci, îndoliati si singuri, ca sa simta ca iubirea jertfelnica a lui Hristos Cel rastignit si înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumina, de pace si de bucurie. Sa nu uitam nici pe românii care se afla printre straini, departe de Patrie.Ne rugam lui Dumnezeu ca Sfintele Sarbatori de Pasti sa va aduca tuturor pace si bucurie, sanatate si mântuire, adresându-va totodata salutul pascal: Hristos a înviat!Al vostru catre Hristos Domnul rugator,† D A N I E LPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Apr 11, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei