IPS Pimen a slujit Taina Sfantului Maslu la Milisauti

Credincioşii din parohia „Sfântul Procopie“ - Milişăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, au participat duminică, 7 aprilie 2013, la Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Pe lângă enoriaşii noştri, la momentul de rugăciune au asistat şi credincioşi din parohiile apropiate. În cuvântul adresat la final, IPS Pimen i-a încurajat pe oameni să ajute la ridicarea noii biserici a parohiei Milişăuţi, a cărei construcţie a început în anul 1994. Ierarhul nostru a vorbit apoi despre importanţa Tainei Sfintei Împărtăşanii şi despre apărarea dreptei credinţe. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat că prin cruce Hristos rămâne în noi“, a spus pr. Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Corul de copii şi tineri al parohiei Milişăuţi, dirijat de pr. paroh Bogdan Lupăştean, a susţinut cu acest prilej un recital de cântări religioase. În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţitul Pimen a sfinţit crucea care se va monta pe biserica din parohia Dărmăneşti 2, Protopopiatul Rădăuţi, aflată în construcţie. Sfinţirea crucii a fost precedată de Taina Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoţi. (C. Ciofu)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 508

Id: 29836

Data: Apr 8, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).