IPS Teodosie a slujit Sfanta Liturghie la Gura Humorului

În cadrul slujbei IPS Teodosie a oficiat un Trisaghion pentru părintele Vasile Nuţu, mutat la Domnul în toamna acestui an. După ce a citit o rugăciune de dezlegare, Arhiepiscopul Tomisului a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Arhidiacon Ştefan. "Sfântul Ştefan era iscusit în cuvânt şi îndrăzneţ, iar gura lui era netăcută. El îl lăuda pe Dumnezeu şi Îl propovăduia cu multă tărie. De aceea, mulţi dintre iudei veneau la credinţă prin cuvântul cel puternic şi plin de înţelepciune al lui Ştefan, pentru că era plin de Duhul Sfânt. De aceea, el avea o credinţă mare. El trăise o viaţă curată, feciorelnică şi deşi era foarte tânăr, era dârz în credinţă. Văzând aceasta, iudeii s-au spăimântat că toţi vor merge după glasul lui Ştefan. Adunându-se sinediul s-au hotărât să-l ia şi să-l ucidă. A fost prins şi ameninţat să tacă", a explicat IPS Teodosie, care a mai adăugat că prin moartea sa, Sfântul Ştefan s-a urcat cu sufletul la cer, rămânând mereu mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu. "Pilda Sfântului Arhidiacon a fost luată de Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Slăvitul Ştefan l-a luat pe Sfântul Arhidiacon Ştefan şi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în cele aproape 50 de războaie. Să avem viaţă jertfelnică, să ne supunem toate răutăţile legilor duhului. Cu sufletul să biruim slăbiciunile trupului, iar prin suflet să strălucească credinţa", a remarcat Înaltpreasfinţia sa. Părintele paroh Mircea Nuţu a mulţumit Arhiepiscopului Tomisului pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi pentru că a fost apropiat de familia sa în momentele grele de anul acesta, când părintele Vasile Nuţu a părăsit această lume. În continuare, IPS Teodosie a oficiat Taina Sfântului Botez pentru Miriam Minodora Nuţu, al doilea nepot al părintelui Mircea Nuţu de la fiul plecat la Domnul.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 413

Id: 37027

Data: Dec 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).