Iubire si curaj impletite in chip de mironosita
Duminica Mironositelor este inchinata acelor catorva femei care au dat cu adevarat dovada de credinta atunci cand toata lumea se indoia de Invierea lui Hristos. Cele care, in fragilitatea fiintei lor, nu au dat bir cu fugitii, ci, in fata aparentei infrangeri, au devenit ucenitele Domnului. Prin gura lor s-a aflat vestea care a schimbat soarta umanitatii. Evlavia si curajul lor deosebit au fost date ca pilda de devotament de-a lungul veacurilor de crestinism, atat pentru femei, cat si pentru barbati.Desi Scripturile nu ne dezvaluie multe despre ele, faptele lor pot constitui o lectie de mare pret pentru fiecare dintre noi. 'Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, pana ce n-au aflat pe Cel Preaiubit!', spune despre ele Sfantul Teofan Zavoratul. Le cinstim pentru ca s-au dovedit a fi oameni de credinta si curaj, o credinta salasluita in cea mai launtrica parte a inimii si un curaj ce nu poate fi nascut decat din nespusa iubire. De ce nu au stat femeile in acea dimineata sa mai doarma? De ce s-au dus 'dis-de-dimineata ca sa unga Trupul Domnului'? El era mort, totul se terminase… Dar ele atat de mult l-au iubit, incat au venit la El sa Ii unga Trupul cu miresme. Spre deosebire de Apostolii ce pareau lipsiti de barbatie, care stateau ascunsi si incuiati, singura dorinta a acestor femei era sa ii poarte de grija lui Hristos chiar si dupa moarte. 'Iubirea celui viu pentru cel viu e minunata; lumina soarelui nu este niciodata atat de minunata. Iubirea celui viu pentru cel mort e si mai minunata. Licarirea gingasa a lunii pe oglinda lacului nu este niciodata atat de minunata. Omul este maret atunci cand cerceteaza pe cei vii; omul este mai mult decat maret atunci cand se ingrijeste de cei morti. Ne ingrijim adesea de cei vii din iubirea de sine. Dar ce fel de iubire de sine poate fi atunci cand omul poarta de grija celor morti? Poate sa-l plateasca cel mort sau pot ei sa-si aduca recunostinta?', spunea Sfantul Nicolae Velimirovici intr-una dintre cuvantarile sale.Invierea a nascut oameni noiDupa ce femeile au vazut mormantul gol, viata lor s-a schimbat pentru totdeauna. Vazand giulgiurile singure, au inteles ca Iisus a inviat si asta le-a facut sa gandeasca, sa simta si sa actioneze diferit, sa devina oameni noi, iar aceasta schimbare a lor este cea mai mare dovada a Invierii Mantuitorului. Dovada Invierii a ramas intiparita in fiinta femeilor mironosite, pentru ca toti sa vada, iar pentru ca ele au vazut, au crezut, iar de atunci viata lor a devenit cu totul noua, asta ne face si pe noi sa credem cu mai multa tarie ca Hristos a inviat!Totusi, de ce erau oare Apostolii atat de speriati? Daca am fi fost noi in locul lor, cum am fi facut? Judecand rational, nu e greu sa fii ucenicul lui Hristos atunci cand credinta ta este si credinta celorlalti, cand traiesti intr-o tara in care nu te temi sa fii persecutat sau ca un cunoscut, tradandu-te, te poate duce la moarte, cand legile te apara impotriva injuriilor si nedreptatii, promovand libertatea credintei. Chiar si asa, cand unul dintre cunoscutii nostri e respins, batjocorit si condamnat de opinia publica sau de cativa dintre oamenii pe care ii cunoastem, de prea putine ori inima noastra ramane credincioasa. De cate ori indraznim sa strigam cu mana pe inima: 'El a fost si va ramane prietenul meu, chiar daca il acceptati sau il respingeti!' Deci, Apostolii nu au fost pana la urma lasi, au fost doar oameni. Desigur, aici, imaginea femeilor mironosite ne este din nou pilda, caci ce alta dovada de fidelitate este mai mare decat dragostea neconditionata si grija permanenta, gratuita, fara a astepta nimic in schimb?!Pietrele care ne stau in cale zi de ziDar cine erau aceste femei? Maria Magdalena este singura despre care stim cateva lucruri in plus, ea fiind femeia pe care a vindecat-o Domnul, scotand din ea sapte diavoli; Maria, mama lui Iosif, si Maria, mama lui Iacov, ar fi fost, potrivit Sfintilor Parinti, una si aceeasi persoana, iar Salomeea era femeia lui Zevedeu, mama Apostolilor Iacov si Ioan. In prima zi a saptamanii, la prima ora a diminetii, femeile mironosite au plecat sa isi exprime ultima lor dovada de iubire fata de Iisus. Asteptandu-se sa-L gaseasca lipsit de viata, au fost sa-I unga trupul cu miresme, dar erau ingrijorate de uriasa piatra care fusese pusa la usa mormantului, zicandu-si una catre alta: 'Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?'Parintele Anthony Coniaris, un teolog din zilele noastre, spune ca si noi purtam zi de zi grija pietrei ce parea ca ascunde trupul datator de viata al Mantuitorului lumii. 'Şi noi ne intalnim cu multe asemenea pietre colosale in viata, pietre care ne blocheaza calea spre viitor, pietrele pacatelor, ale bolii, ale intristarii, singuratatii si in final piatra mortii. Ca si Pavel, strigam: 'Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?', cand intalnim pietre uriase ce ne stau in cale - regrete pentru felul in care am luat hotarari in trecut, incertitudini care ne imbolnavesc la tot pasul, temeri pentru faptele pe care le regretam - si ne oprim si plangem, asemenea femeilor: 'Cine ne va pravali noua piatra?'', spune parintele Anthony Coniaris. 'Insa asa poticnindu-ne, desi amintirea femeilor mironosite ne este chezasa, uitam ca in spatele pietrei sta mormantul gol al lui Iisus cel Inviat si necredinta ne arunca in haul deznadejdii. Dand la o parte piatra de la usa mormantului, Dumnezeu a rasturnat cea mai mare 'piatra' dintre toate. A supus definitiv pacatul si moartea. Toate 'pietrele' pe care le-am mai putea noi intalni nu sunt decat franturi ale celei din vechime. Dar piatra din vechime, cea mai mare dintre ele, a fost data la o parte', mai spune parintele Coniaris.O credinta implinita in simtire si chibzuintaBarbatii care ajung la mormant parca se impiedica in picioare: vad groapa pustie si raman pentru o clipa nedumeriti. N-au putut crede de la inceput vestea pe care le-au adus-o femeile. Sfantul Teofan Zavoratul explica iconomia divina a acestei nedumeriri: 'Aici e vorba de o dragoste chibzuita, care se teme de greseala din pricina inaltului pret al dragostei si al tintei sale. Atunci cand au vazut si au pipait si ei, fiecare a marturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: 'Domnul meu si Dumnezeul meu', si de atunci nimeni n-a mai putut sa-i desparta de Domnul. Mironositele si Apostolii inchipuie cele doua laturi ale vietii noastre: simtirea si chibzuinta. Fara simtire, viata nu e viata; fara chibzuinta, viata e oarba - iroseste mult si da putina roada sanatoasa. Simtirea trebuie sa mearga inainte si sa dea imbold, iar chibzuinta sa hotarasca timpul, locul, mijlocul de implinire si, indeobste, intreaga randuiala a ceea ce inima socoate sa faca. Atunci cand simturile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rau, poate ca ne vom putea bizui numai pe inima, asa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori si roade, si din inima va incepe atunci sa rasara binele, amestecandu-se in chip intelegator in curgerea vietii noastre'. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 29 aprilie 2012)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Apr 29, 2012
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei