Cuvant teologic al Parintelui Dumitru Staniloae:Duminica a 19-a dupa Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor) (Luca 6, 31-36)Iubirea desavarsita este aceea care este in stare sa mearga pana la moarte si sa treaca prin ea pentru cei iubiti. Astfel, iubirea adevarata este barbatie, este eroism, si nu simpla moliciune si petrecere in stari de satisfactie egoista. Iar eroismul din iubire este mult superior oricarui alt fel de eroism, cum ar fi de pilda cel din dorinta de slava desarta, din disperare sau din alte motive.Iubirea care merge pana la a se lasa rastignita pe cruce este ceea ce da jertfei nobletea suprema, sublimul.Invatatura dogmatica a Bisericii ne spune ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si a murit pe cruce pentru a implini randuiala dreptatii si manat de iubirea divina pentru om. In cadrul acestei scheme a dogmei, se cuprinde insa atata adancime si bogatie de sensuri, incat nu poate fi epuizata de nici o viziune si de nici o descriere omeneasca si nici de toate la un loc.Explicatia dogmatica a acestor minunate fapte divine din mijlocul istoriei omenesti nu se mistuie prin unul sau doua-trei motive pe care mintea noastra este in stare sa le domine deplin cu intelegerea. Cine poate intelege deplin sfatul lui Dumnezeu? Trebuie sa stea la baza intruparii si jertfei Domnului o constelatie plenara de motive, de toate nuantele si adancimile, desi mintea noastra simplificatoare este silita sa le incadreze in cei doi termeni extrem de generali, dreptate si iubire.Staruind, cu ajutorul lui Dumnezeu, asupra unuia sau altuia din acesti termeni, s-ar putea sa se gaseasca numai in el atata bogatie de motivatie a faptelor mantuitoare ale Domnului, incat sa ni se para ca ar ajunge singur sa le explice. Aceasta insa nu constituie in nici un caz un indiciu ca nu-si are si celalalt termen insemnatatea sa in motivatia intruparii si jertfei de pe Golgota.In acest articol voiesc sa insist putin in special asupra iubirii ca motiv si ca explicatie a jertfei si iubirii care au ridicat framantarea omeneasca la gradul si la sensul de istorie.Pentru care motiv (pentru care motiv inca?) s-a savarsit marea durere de pe dealul Capatanii, ce simbolizeaza culmea incapatanarii omenesti in rau? Iata ce ne mai spune in aceasta privinta, spre o placuta multumire si edificare a sufletului, o privire mai atenta in fiinta iubirii. Iubirea desavarsita trebuie sa mearga pana la moarte, si cine are o iubire atat de desavarsita fata de oameni ca Dumnezeu? Iubirea n-ajunge sa fie declarata; ea trebuie aratata, se cere aratata. Dumnezeu S-a suit pe cruce nu numai ca sa ne asigure cat de mult ne iubeste - si aceasta este mare lucru cand il stim sigur -, ci si pentru ca prin Sine iubirea Lui tindea sa faca maximum pentru noi. Desigur, aceasta nu Il supune pe Dumnezeu unei necesitati, caci iubirea este totusi act de vointa. Iubirea in gradul suprem este aceea care persista chiar cand fiinta iubita o huleste, o uraste si, in ura ei, o duce la cruce. Cel ce iubeste desavarsit moare iubind chiar pe cel ce-l omoara. Moartea, in asemenea caz, nu este numai o manifestare a grozavei decaderi morale in care se afla omul, ci si ultima dovada care vine sa se ofere iubirii pentru a-si arata infinitatea ei, imposibilitatea de a fi supusa prin ceva. Nesfarsirea iubirii, cand se intalneste cu pacatul omenesc, fie il dizolva, fie este dusa la moarte. Tertium non datur. Dar poate ca este necesar sa se intample si ultima latura a alternativei pentru a-si arata iubirea incredibila ei maretie si rezistenta. Triumful iubirii se arata parca mai mult prin moarte. Cand invinge fara sa fie dusa la moarte, nu ni se arata inca toata puterea ei. Iubirea care a trebuit sa suporte moartea si-a vadit mai mult biruinta decat cea care n-a avut ocazie sa mearga pana acolo. Infinitatea iubirii, infinitatea puterii ei se arata in moarte, caci aici cel ce iubeste risca sau jertfeste totul si arata ca, daca ar avea nu o viata, ci nenumarate, pe toate le-ar jertfi pentru fiinta iubita.Dar iubirea este unitatea de masura pentru viata. Cu cat iubirea este mai mare, cu atat viata este mai adanca, mai multa. Iubirea porneste totdeauna din surplus de viata; iar nepasarea ei fata de moarte este insasi constiinta suveranitatii vietii fata de moarte. Este un mare lucru pentru viata sa nu se simta umilita, coplesita, infricata de moarte. Atitudinea aceasta, de superba sfidare a mortii, nu se poate explica decat printr-o abundenta concentrare de viata in acest punct, printr-o covarsitoare siguranta a neinsemnatatii mortii in fata vietii. Biruinta asupra mortii se obtine nu prin fuga de ea, ci prin revarsarea vietii peste ea.Cine nu se simte mai fericit, cu mai multa bucurie de viata, iubind? Şi cine n-a experiat vestejirea dorului de a fi si de a activa, cand nu are iubire fata de nimeni? Interesul fata de altii intretine gustul de a trai in noi, impreuna cu interesul ce ni-l poarta altii noua. Prin iubire traim si ne miscam si suntem. Deficienta de iubire roade zi de zi la temelia vietii noastre. Daca am avea iubire desavarsita unii fata de altii, n-am mai muri. Am trai vesnic si nu ne-am plictisi.Iubirea lui Iisus Hristos s-a urcat pe cruce din pricina desavarsirii ei. Dar aceeasi desavarsire, fiind suprema concentrare de viata, biruieste asupra mortii si altfel decat prin simpla sfidare a ei. Biruieste razbind, dincolo de moarte, la o noua viata. Jertfa supremei noblete, fiind manifestarea cea mai deplina a iubirii nesfarsite, este prin insusi acest fapt o biruinta sigura a vietii asupra mortii. Mormantul acceptat din iubire este semnul supremei incordari a vietii si izvorul inaltarii ei desavarsite. Prin moarte se calca intr-adevar asupra mortii. Prin moarte biruieste viata.Iubirea, prin urmare, face legatura intre moarte si inviere. La inviere duce numai jertfa adevarata, pentru ca numai moartea din iubire desavarsita este jertfa adevarata.Calitatea acestei jertfe adevarate n-a avut-o decat Iisus Hristos, pentru ca numai El S-a lasat ucis de cei pe care i-a iubit, iubindu-i, iertandu-i si lasandu-le deschisa calea mantuirii, chiar savarsind ei aceasta fapta. De aceea numai El a inviat. Desigur, ca sa fi putut iubi astfel, ca sa fi putut aduce o astfel de jertfa, trebuia sa fie Dumnezeu. Iubirea desavarsita este una cu Dumnezeu.Dar iubirea Lui, desfasurata in toata plinatatea ei in vazul lumii, pe Golgota, este singurul mijloc si pentru mantuirea oamenilor de pacat. Iubirea suprema nu este numai singura putere care razbeste prin moarte, ci si cea care deschide zavoarele sufletului nostru incuiat in vraja raului. Unde iubirea nu poate face nimic, nu exista alta putere care sa mai poata ajuta. Tot raul se savarseste prin inchiderea eului in fata lui tu, in singuratatea sa. Iar cine vrea sa iasa din aceasta singularizare cu adevarat pentru a intra in relatie cu tu, cu Dumnezeu si cu omul, nu o poate face altfel decat prin iubire. 1Este insa o iubire care nu poate izvori de la noi, ci numai de la Dumnezeu ne poate veni, ca dar. Prin moartea pe cruce, iubirea divina s-a apropiat cu toata intensitatea ei de noi. Jertfa aceasta s-a savarsit in cercul societatii omenesti, pentru oameni. Pe muntele incapatanarii omenesti s-a coborat duioasa, calda, suferind orice, iubirea dumnezeiasca, pentru a-l dizolva. Invingand moartea, iubirea divina invinge si pacatul in cei ce vor sa-si deschida sufletul in fata lui Iisus Hristos si insasi aceasta revarsare a iubirii Lui in om, fiind suprema intensificare de viata, invinge si moartea din el.Iubirea lui Iisus concentrandu-se intreaga in favoarea noastra, in interesul nostru, prin intrupare si prin moarte, ramane aproape de noi, asa cum iubirea si grija noastra raman, analogic, in jurul celui pentru care am facut mari jertfe si am depus mari osteneli spre a-l scapa, ajuta si ridica.Ea ne solicita in toata clipa vietii pamantesti sa ne deschidem inima, sa iesim din invartosarea egoismului si sa raspundem lui Iisus prin iubire. Ea staruie la usa sufletului, nevazut, dar usor de simtit, asa cum staruie uneori cate o fiinta omeneasca superioara care prin indelungata rabdare, suferind orice ofensa din partea noastra, ne iarta toate, ne pretuieste, ne incurajeaza, ne intelege, stiind ca doar in felul acesta ne poate face mai buni si in nici un caz prin loviri mandre ale sensibilitatii noastre, devenita excesiva prin pacat.Scoaterea sufletului din izolare prin iubirea lui Hristos si asezarea lui in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii este una cu scoaterea lui la lumina. Omul impleticit in labirintul lui de planuri de dusmanie impotriva altora, omul incapabil de comuniune adevarata este intunecat in launtrul si pe fata lui. Poporul spune just de un om prietenos, nedusmanos, fara ganduri ascunse, ca este om cu sufletul si cu fata deschisa. Este o lumina in el si pe fata lui, care se comunica si altora. Un suflet sincer si deplin deschis nu poate avea insa omul decat intru Hristos, atarnand prin credinta cu fiinta lui intreaga de Dumnezeu Cel devenit om. Numai atunci este in el o iubire care rezista atator piedici pe care i le ridica intrigile si invartosarile omenesti. Şi cand se poarta intre oameni cu o astfel de iubire, sufletul si fata lui nu mai sunt numai deschise, ci luminate dinauntru de irizarile calde ale bunatatii si ale unei prezente de dincolo de fire in constiinta lui. Cine intra in raport cu tu, cu Dumnezeu si cu omul adica, prin iubire acela vine la lumina2, precum vine la viata. Iubirea, lumina si viata - impreuna cu adevarul - sunt una.In acest sens sunt Pastile sarbatoarea luminii: pentru ca ele serbeaza triumful iubirii.Şi numai daca ne vom umple si noi de iubirea care nu alege si nu se tulbura de nimic, ne vom umple si de lumina. Altfel, totul ne ramane exterior. Vom auzi vorbindu-se de lumina Invierii, dar nu vom simti nimic, intocmai ca un orb caruia i se vorbeste de lumina zilei. Numai de vom fi intrat cu adevarat, prin impartasire cu Trupul Domnului, in comuniune de iubire cu El si cu semenii, vor fi Pastile si pentru fiecare din noi o biruinta a iubirii, a luminii si a vietii.De ce ne indeamna doar cantarile bisericesti: Sa ne luminam cu serbarea (praznuirea), si unii si altii sa imbratisam; sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru inviere.Nu exista luminare fara imbratisare.* Pr. Dumitru Staniloae, Cultura si duhovnicie. Articole publicate in Telegraful Roman (1937-1941), vol. 2, coll. Opere complete, Ed. Basilica, Bucuresti, 2013, pp. 758-764 (sublinierile din text apartin redactiei).Note: 1 F. EBNER, Wort und Liebe, p. 276.2 F. EBNER, Wort und Liebe, p. 276.(Cuvant teologic preluat de pe www.ziarullumina.ro si publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 29 septembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 838

Id: 34092

Data: Sep 26, 2013

Imagine: