Izvoarele Apostolice ale crestinismului romanesc

In continuare prezentam un articol semnat de Prof. Dr. Emilian Popescu, intitulat Izvoarele Apostolice ale crestinismului romanesc: Sfantul Apostol Andrei si Tomisul si publicat in Revista Studii Teologice din anul 1994, nr. 1-3:Cei oare au scris despre originile crestinismului la romani si au dorit sa-i arate vechimea sa milenara au mentionat de obicei si pe Sfantul Apostol Andrei ca posibil sau chiar sigur misionar in Schythia Minor (Dobrogea) si implicit la Tomis. Pe cat se poate urmari, legarea numelui Sfantului Apostol Andrei de tara noastra si de alte regiuni din jurul Marii Negre ori de Peninsula Balcanica este destul de veche. De pilda, mitropolitul Dosofitei al Moldovei (+ 1693) scria in anii 1682 si 1686 in «Proloagele» sale pe luna noiembrie, la a treizecea zi «ca apostolului Andrei i-a revenit, (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde-i acum Ţarigradul, Tracia si Macedonia si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea, si altele ce sunt la Dunare, Tesalia si «acestea toate le-a umblat». (N. Şerbanescu, Patrunderea si dezvoltarea crestinismului in Schytia Minor, in vol. De la Dunare la Mare p. 24) Aceasta convingere exprimata atat de pitoresc de mitropolitul Dosoftei in secolul al XVII-lea se intalneste si dupa aceea, mai frecvent in secolele XIX si XX. Asa procedeaza, de pilda, Nicodim Aghioritul (Nicodim Aghioritul, Συναξαριστήσ των δώδεχα μηνών ... t. IV, Constantinopol, 1842, ρ. 186.), Gh. Şincai (Gh. Şincai, Hronica Romanilor si a mai multor neamuri, I, Buda, 1844, p. 76—77), I. D. Petrescu, (I. D. Petrescu, Martirii Crucii din ambele Dacii, Bucuresti, 1856, p. 20—21) arhiereul Filaret Scriban (Arhiereul Filaret Scriban, Istoria bisericeasca a romanilor pe scurt, Iasi, 1871, p. 1—3), G. M. Ionescu(G. M. Ionescu, Istoria Bisericii Romanilor din Dacia Traiana 44—678, d. Hr.I, Bucuresti, 1905, p. 95), R. Netzhammer (Raymund Netzhammer, Das altchristliche Tomis. Eine kirchengeschichtliche Studie, Salzburg, 1903, p. 3—6; idem, Crestinatatea in vechea Tomis, Baia Mare, 1904, p. 3—4; idem Die christlichen Altertilmer der Dobrudscha, Bukarest, 1918, p. 6—7), I. Popescu-Spineni (I. Popescu-Spineni, Vechimea crestinismului la romani, Bucuresti, 1934, p. 12), Anton D. Velcu (Anton D. Velcu, Contributii la studiul crestinismului Daco-roman in secolele I—IV d. Hr., Bucuresti, 1936, p. 22—27), Ion I. Nistor (Ion I. Nistor, Legaturile cu Ohrida si Exarhatul Plaiurilor, Bucuresti, 1945 (extras din Anal. Acad. Rom. Mem. Sect. Ist., III, t. XXVII, 1945) si multi altii, dintre care mai apropiati de noi mentionez pe Ioan Ramureanu (Ramureanu, Noi consideratii privind patrunderea crestinismului la traco-geto-daci, in Ortodoxia, 20, 1974, 1, p. 168—171; Idem, Sfinti si martiri Ia Tomis- Constanta, B.O.R., 92, 1974, 7—8, p. 797—799 si in numeroase alte studii exprima o parere asemanatoare) si profesorii N. Şerbanescu (N. Şerbanescu, 2600 de ani de la prima marturie documentara despre existenta episcopiei Tomisului, B.O.R., 86, 1969, 9—10, p. 978—982; idem; Patrunderea si dezvoltarea crestinismului in Scythia Minor...) si Mircea Pacurariu (Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991, p. 63—64).Alti istorici au manifestat rezerve sau chiar indoiala fata de stirile care vorbesc despre prezenta si predica sfantului apostol Andrei pe pamantul Romaniei. Catre inceputul secolului nostru istoricul catolic Carol Auner (C. Auner, Cateva momente din inceputurile Bisericii Romane, Blaj, 1902 p. 10. In studiul: Predicat-a un apostol in Romania ‚ in Revista catolica (Blaj), 1912, 1, p. 40—58 spune ca «e posibil ca Sfantul Apostol Andrei sa fi predicat si in interiorul Scythiei Minor sau al Dobrogei de azi; bineinteles insa numai orasenilor si claselor grecizate» idem, Dobrogea in DACL, IV, 1, Paris, 1920, col. 1236 : admite posibilitatea ca Sfantul Andrei sa fi vizitat orasele de pe litoralul Marii Negre, indeosebi cetatea Tomis, dar nu exista nici o marturie istorica, care sa confirme acest fapt) se inscrie in aceasta categorie, iar Vasile Parvan socotea si el ca nu dispunem de nici o informatie sigura privind implantarea crestinismului in Dobrogea sau la daco-romanii din stanga Dunarii, inainte de mijlocul secolului al III-lea (V. Parvan, Contributii epigrafice la istoria crestinismului daco-roman, Bucuresti, 1911/ p. 4. 75, 83). Jacques Zeiller, is-toricul crestinismului din provinciile dunarene ale imperiului roman, conchidea si el ca stirile privind activitatea sfantului Apostol Andrei printre romani sunt ambigue si ca in aceasta situatie patrunderea crestinismului spre Gurile Dunarii in primul secol nu raman decat o simpla posibilitate (Jacques Zeiller, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l'Empire romain, Paris, 1918, p. 28—30). Mai categoric, in sens negativ, se pronunta D. M. Pippidi, spunand ca stirile privind misiunea Sfantului. Andrei in partile dunarene «nu rezista criticii», ele sunt «subrede si izolate» (D. M. Pippidi, Intorno alle fonti letterarie del cristianesimo daco-romano, RHSEE, 20, 1943, p. 169—175; idem, in vol. Contributii la istoria veche a Romaniei, Bucuresti, 1967, p. 483-490.). Cel mai transant, as zice chiar dur, a fost C. Daicoviciu, dupa care «vechimea apostolica a crestinismului» pe pamantul Romaniei de azi «ar fi absurda si imposibila», ea nefiind sustinuta «documentar prin nimic» (Const. Daicoviciu, In jurul crestinismului in Dacia, in Studii, revista de stiinta, filozofie, arte, I, 1948, p. 122).Din pacate aceasta perspectiva negativa a influentat literatura noastra istorica, mai ales intr-o epoca in oare abordarea problemelor crestinismului era privita ca nepotrivita, daca nu chiar periculoasa. Chiar un istoric ca I. Barnea, cu studii teologice, a putut afirma privitor la apostolicitatea crestinismului romanesc, ca ea se bazeaza pe stiri «contradictorii», «inca indoielnice» si a privit relatarile posterioare lui Eusebiu de Cezareea ca «legendare» (Ion Barnea, Din istoria Dobrogei, vol. II, Bucuresti, 1968, p. 378—379 ; idem. Les monuments paléochrétiens de Roumanie, Città del Vaticano 1977, p. 9—10).Anticipand asupra concluziilor noastre pot sa afirm ca astazi dispunem de mai multe stiri privind originea crestinismului romanesc, inclusiv cea apostolica, si ca cei care au privit cu neincredere pe cele cunoscute pana acum, s-au inselat. De altfel, se poate face observatia ca izvoarele existente pana de curand n-au fost decat cu foarte rare exceptii analizate atent, multi istorici preferand sa se refere la ele indirect ori sa fie tributari ideilor altora.Care sunt principalele stiri privind prezenta Sfantului Apostol Andrei si vestirea Cuvantului lui Dumnezeu pe teritoriul tarii noastre ?Prima si cea mai importanta este cea data de istoricul Eusebiu de Cezareea in Hist. Eccl. III, i, 1—3 : «Cand sfintii apostoli si ucenici ai Mantuitorului nostru s-au imprastiat peste intreg pamantul, lui Toma, dupa spusele Traditiei, i-a cazut la sorti tara partilor, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit la Efes. Petru pare sa fi predicat evreilor raspanditi in Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia si Asia, pentru ca la urma, ajuns la Roma, sa fie rastignit cu capul in jos, asa cum singur dorise sa patimeasca. Ce sa mai spun de Pavel, oare, dupa ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim pana-n partile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero ? Acestea sunt aratate intocmai de Origen in cartea a III-a «Comentariilor asupra Genezei» (dupa editia critica a lui Gustave Bardy, Eusèbe de Césarée, Histoire ecclésiastique, livres I—IV, texte grec, traduction et adnotation, Paris, 1952, p. 96—97).Reiese clar din aceasta relatare a lui Eusebiu, care scrie la inceputul secolului al IV-lea, ca potrivit unei traditii cand s-a tras la sorti pamantul catre care trebuiau sa se indrepte apostolii si sa vesteasca Evanghelia, lui Andrei i-a cazut Scythia. Problema cheie care s-a pus si se pune este in legatura cu aceasta traditie, daca ea este foarte veche si credibila si daca a fost inregistrata si transmisa de Origen ori este mai tarzie si o datoram lui Eusebiu insusi. S-a afirmat ca pasajul n-ar fi omogen, ca el ar cuprinde doua parti, dintre care numai ultima, care se refera la sfintii apostoli Petru si Pavel, ar proveni de la Origen, cealalta pe o traditie mai recenta inregistrata de Eusebiu insusi. In felul acesta valoarea informatiei ar fi mai mica (Adolf von Harnack, Die Mission und Ausbretung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderten, Leipzig, 1924, I, ρ. 109—110). Totodata este de precizat ce se intelege prin Scythia, adica daca este vorba de Dobrogea (Scythia Minor) ori de Scythia Mare din sudul Rusiei.Dar inainte de a raspunde la aceste intrebari sa vedem si alte izvoare despre vestirea Evangheliei de catre Sfantul Apostol Andrei pe pamantul tarii noastre. De data aceasta avem de a face cu izvoare hagiografice (Traditiile si legendele privitoare la viata si faptele Sfantului Apostol Andrei. sunt numeroase. Ele se concretizeaza in mare masura si asupra Bizantului si spatiului eleno-balcanic. Analiza acestor traditii si legende in general a facut-o Fr. Dvornik, The Idea of Apostolicity in Byzantium and the Legend of the Apostle Andrew, Càmbridge-Massachussets, 1958, 342 p).In «Patimirea Sfantului Andrei de la 30 Noiembrie», pastrata in limba greaca in Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X ?), citim ca «dupa inaltarea Domnului la cer s-a tras la sorti, unui apostol cazandu-i o tara, altuia alta, pentru propovaduirea Evangheliei si astfel lui Andrei i-a cazut «toata regiunea Bitniei si Pontului, provinciile romane Thracia si Scitia, apoi a mers la Sevasitopolis cea mare (in Crimeea)» (Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, opera et, studio H. Delehaye, in Propilaeum ad Acta Sanctorum Novémbris, Bruxelles, 1902, col. 265—266).Observam din aceasta stire ca aria de propovaduire a lui Andrei, cel dintai chemat,- a fost mai larga cuprinzand in afara de Scythia, mentionata de Eusebiu, si Bitinia, Pontul, Thracia si chiar Crimeea.O alta varianta mai lunga a «Patimirii Sfantului Apostol Andrei» din acelasi Sinaxar indica o arie de propovaduire si mai mare, cuprinzand provincii si regiuni din Asia Mica, din jurul Marii Negre, de la Dunare si din Peninsula Balcanica : «Lui Andrei, celui intai chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin si ale Propontidei (Marea de Marmara) cu cetatile Chaloedon si Bizant, Macedonia, Thracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Thesalia, Elada (Grecia centrala), Achàia (Peloponesul) si cetatile Amissos, Trapezunt, Beraclea (Pontului) si Amastris (Ibidem).Dupa cat se pare, aceasta varianta a Sinaxarului constantinopolitan a stat la baza spuselor mitropolitului Dosoftei. Acelasi Sinaxar da amanunte si asupra activitatii sfantului Apostol Andrei in regiunile din sudul Rusiei, in Cherson, Bosphor si la neamurile alanilor si abasgilor. In ceea ce priveste activitatea in regiunile de la Dunare este de subliniat amanuntul ca Sfantul Andrei a hirotonit la Odessos (Varna) pe unul din ucenicii sai, care se numea Amplias, sarbatorit in fiecare an la 30 Octombrie (Ibidem). Marele istoric al crestinismului rasaritean din secolul al XVIII-lea, Le Quien, a afirmat ca acesit Amplias ar putea fi aceeasi persoana eu cea de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani (XVI, 8), carora le scria : «Salutati pe Amplias !» (Michael Le Quien, Oriens Christianus in quattuor patriarchatus digestus, Paris 1740, p. 1325)O alta veche traditie este consemnata de Epifanie Monahul (secolul al IX-lea) in «Viata, faptele si sfarsitul Sfantului si laudatului Apostol Andrei cel dintai chemat». Ni se spune aici ca Sfantul Andrei a vestit Evanghelia in mai multe provincii ale Asiei Mici, apoi a mers la Odessos (Varna), unde a pus episcop pe Apion (P.G. 120, col. 229 Β : «Andrei luandu-si discipolii sai a mers in Frigia Pacatiana, iar de aici a mers in Mysia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astazi) si dupa cateva zile le-a pus episcop pe Apion». Dupa cum vedem, in timp ce Synax. Eccl. Const. vorbeste de Amplias, calugarul Epifanie il mentioneaza pe Apion. Despre Epiphanius, v. si Fr. Dvornik, op. cit., 207, 225—226). Mai tarziu in secolul al XIV-lea istoricul Nichifor Kallist relateaza si el ca Sfantul Andrei «a predicat in pustiul scitic», la antropofagi, precum si pe ambele tarmuri ale Pontului Euxin, de nord si de sud.( Nichifor Kallistos Xantopoulos, Hist. eccl. II, 39 in P.G. 145, 860)Mai exista si alte stiri privitoare la activitatea Sfantului Andrei la «Niceea si Nicomedia si intreaga tara a Bitiniei si Gothiei cu regiunea din jur, la Bizant si intreaga tara a Thraciei cu regiunea din jur pana la marele fluviu ale carui maluri ne despart de barbari» ori la «greci si barbari», intre care ar putea fi socotiti si scitii (Doctrina syriaca - a apostolilor, W. Cureton, Ancien Syriac , Documents, London, 1864, p. 32—34).Din cele de mai sus se constata ca izvoarele hagiografice ne prezinta o arie misionara mult mai-larga decat cea amintita atat de succint de Eusebiu. Ea cuprindea provinciile de nord-vest ale Asiei Mici, adica Pontul si Bitinia, apoi in Peninsula Balcanica Thracia, Macedonia, Thessalia, Moesia, Ellada, Achaia, - regiunile dunarene, sudul Rusiei, tarmul sud-estic al Marii Negre, avand ca centru cetatea Trapezunt. Informatiile acestea trebuie sa fi avut la baza traditii sau izvoare astazi pierdute, dar care au importanta lor. Intrebarea care se pune este daca ele sunt verosimile si daca este de admis o arie misionara atat de vasta pentru un apostol. Raspunsul poate fi in principiu afirmativ, caci Andrei n-a fost singurul ucenic al Mantuitorului, care s-a deplasat pe spatii intinse pentru vestirea Evangheliei. Şi alti apostoli au procedat la fel, mai ales Petru si Pavel. Este, pe de alta parte, posibil ea informatiile din izvoarele hagiografice sa nu reproduca in intregime realitatea, atat in ceea ce priveste zonele evanghelizate, cat si denumirile geografice sau administrative valabile epocii in care a trait sfantul Andrei, ci ele sa se apropie de vremea cand au fost alcatuite aceste izvoare. Dar acest lucru nu impieteaza asupra nucleului informativ pe care-1 contin.Daca luam in considerare regiunile noastre, este de remarcat ca ele sunt mentionatei de multe ori, fie Scythia, fie ca teritoriile de la Dunare, fie ca Moesia ori Thracia, Gothia si regiunea din jur.Dar oricat de valoroase aceste informatii ele nu pot depasi pe cea data de Eusebiu, chiar daca ea este lapidara. Valoarea ei, decurge din faptul ca ea ne este transmisa de un istoric - consacrat al Bisericii a carui pretuire in lumea stiintifica continua sa creasca o data cu scurgerea timpului; in al doilea rand, pentru ca este foarte veche (Valoarea acestei stiri decurge din vechimea ei si acest lucru este relevat si de Dvornik, op. cit., p. 197-199).Pasajul in care este incadrata a atras atentia unor savanti, care l-au privit diferit in privinta unitatii lui. Lipsius si Ed. Schwartz il considera unitar si ca ar fi fost reprodus de Eusebiu dupa Origen. Valesius se indoieste de acest lucru si mai mult decat el o face Adolf von Harnack, care il analizeaza si incearca sa-1 desparta in doua. Harnack socoate ca prima parte, referitoare la Sfintii Apostoli Toma, Andrei si Ioan, ar fi opera lui Eusebiu insusi. Cea de a doua, cuprinzand relatarea referitoare la activitatea si moartea sfintilor Petru si Pavel, ar fi reproduse de Eusebiu dupa Origen. Eusebiu ar fi gasit undeva traditia nenumita privitoare la tragerea la sorti pentru impartirea zonelor de evanghelizare a celor trei apostoli Toma, Andrei si Ioan si ar fi pus-o alaturi de informatiile lui Origen (Opiniile exprimate in legatura cu acest pasaj sunt prezentate de Adolf von Harnack, op. cit., p. 109—110).Admitand opinia lui Harnack ar insemna ca prima parte ar avea la baza o traditie mai noua si deci mai putin valoroasa, decat aceea pe care ne-ar fi dat-o Origen insusi, un autor cu mare reputatie stiintifica si pe care el ar fi consemnat-o cu un secol mai devreme.Luand in considerare argumentarea lui Harnack, D. M. Pippidi conchide: «Tagaduind paternitatea lui Origen pentru informatiile transmise de Eusebiu, le tagaduim in acelasi timp si istoricitatea... Recunoasterea ca stirea care ne intereseaza se intalneste pentru intaia oara la Eusebiu, n-o lipseste numai de prestigiul unei vechimi inexistente, dar o face suspecta in masura in care atatia autori crestini din veacurile al II-lea si al III-lea, ale caror opere ni s-au pastrat, ar fi putut s-o inregistreze si n-au facut-o» (D. M. Pippidi, Contributii la istoria veche a Romaniei..., p. 488). D. M. Pippidi mai adauga la argumentarea sa si faptul ca daca am considera informatia provenind de la Origen, atunci ea s-ar contrazice cu o alta afirmatie a autorului alexandrin, din Comentariul la Evanghelia dupa Matei, 24, 9, in care el trece printre popoarele care n-au auzit Cuvantul lui Dumnezeu pe sciti, ori sfantul apostol Andrei ar fi predicat in Scythia (Idem, ibidem, p. 481—484.).In treacat fie spus, pasajul la care se refera D. M. Pippidi din «Comentariul la Evanghelia dupa Matei», a fost inteles si altfel de istorici si filologi si el nu anihileaza afirmatia lui Origen privitoare la vestirea Evangheliei in Scythia (J. Zeiller, op. cit., p. 28—30; I. Popescu-Spineni, op. cit., p. 12; A. Iordanescu, Observatiuni asupra originilor crestinismului daco-roman, in Revista Clasica XI—XII, 1939/1940, p. 199—200).Pe de alta parte, azi avem posibilitatea sa facem cunoscut un izvor datand tocmai din secolele, din care D. M. Pippidi dorea sa aiba confirmarea stirii lui Origen, anume din secolele II—III. Este vorba de Hippolyt al Romei, autor de lucrari importante si chiar episcop (antipapa), mort ca martir in anul 235 in timpul imparatului Maximin Tracul la varsta de cca. 60 de ani. El s-a nascut pe la 175 si a fost contemporan cu Origen (185—254/255). Ba chiar s-au intalnit la Roma in anul 212 si s-ar putea ca ei sa fi fost concetateni ai Alexandriei Egiptului. Hippolyt ne spune textual : «Andrei a vestit (Cuvantul Evangheliei) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Achaia, fiind legat in picioare de Un maslin si este inmormantat acolo» (Lucrarea aceasta nu este inregistrata de cele doua patrologii mentionate la nota precedenta ca apartinand Sfantului Ipolit Romanul. Ea apare insa in P.G. X, 920 inscrisa in categoria: Appendix ad Sancti Hippolyti operum Pattem II. Dubia ac supposita complectens).Marturia lui Hippolyt are meritul de a confirma activitatea Sfantului Apostol Andrei in Scythia Minor, fiindca el vorbeste de sciti si traci unii langa altii, si pe de alta parte, de a nu lasa singulara traditia inregistrata de Eusebiu ca provenind de la Origen. Traind in aceeasi vreme Hippolyt si Origen au putut cunoaste aceeasi traditie privitoare la activitatea misionara a sfintilor Toma, Andrei si Ioan si au consemnat-o fiecare in felul sau. De altfel, Hippolyt era grec din Alexandria si legaturile lui cu Origen puteau fi din aceasta cauza mai vechi decat intalnirea de la Roma.Asa cum am anticipat, se poate spune acum ca in lumina documentarii de care dispunem vestirea Evangheliei pe pamantul romanesc de catre Sfantul Apostol Andrei capata mai multa credibilitate. Aceasta actiune este atestata, in primul rand, de traditia veche inregistrata de Origen si Eusebiu, apoi de Hippolyt al Romei si de celelalte stiri hagiografice mai tarzii. Daca la Eusebiu si Origen se vorbeste numai de Scythia, Hippolyt adauga si Thracia, iar celelalte izvoare extind aria misionara in Asia Mica, Peninsula Balcanica si sudul Rusiei.Veridicitatea informatiilor din izvoarele hagiografice nu trebuie pusa la indoiala, deoarece ele sunt confirmate pentru mediul helenic de scriitori din secolele IV—V ca Grigorie de Nazianz (Or. XXXIII, 11 P.G. 36, col. 228), Theodoret de I Cyr (In Psalm. CXVI, 1, P.G. 80, col. 1805-1808), Pseudo Chrysostomul (Homilia in duodecim apostolos, P.G. 59, col. 495), iar din Apus de Ieronim (Hieronym. Epist. 59 ad Marcellam 5 — CSEL, 54, ed. I. Hilberg, p. 546; ed. J. Lebourt, Collection Guillaume Budé, 13, Paris, 1953, p. 89 ; cf. G. Grützmacher, Hieronymos, I, Leipzig 1909, care dateaza aceasta scrisoare in anul 394, iar F. Cavallera, Saint Jérôme, sa vie et son oeuvre I, Louvain-Paris, 1922, p. 167, o atribuie anilor 395—396), Gaudentius I din Brescia (Gàudentius Brix., Ser mo 17, P.L. 20, col. 463) si Paulin de Nola (De Sanct. Felice, Natal. IX, v. 406 j cf. XI, v. 78, 356).Scythia mentionata de Origen si Eusebiu este, desigur Dobrogea, asa cum au aratat-o istorici ca R. Netzhammer si Zeiller. Cand se refera la teritoriul din sudul Rusiei izvoarele mentionate mai sus nu folosesc de obicei cuvantul Scythia, ci localitati precise ca Sevastopolis cea Mare, Bospor, abasgi, alani etc. Exceptie face doar Nichifor Kallistos, care vorbeste de «pustiul scitic, de antropofagi, de ambele tarmuri ale Marii Negre, de nord si de sud». Ca sa identificam Scythia cu Dobrogea suntem indemnati de apropierea care se face des in izvoare intre aceasta provincie si Thracia si Moesia, de regiunile duna-rene, de Gothia etc., de orasul Odessos, unde sfantul Andrei ar fi avat ca ucenic si urmas pe Amplias (sau Apion ?). Desigur, nu se exclude total ca prin Scythia oamenii acelor timpuri sa fi inteles si zona largi din Sudul Rusiei, dar oricum teritoriul tarii noastre trebuie avut in vedere. Dobrogea de azi era numita inca din secolul I a. Hr. Σκυθία iar Un secol mai tarziu o cunoastem sub denumirea de «Mica Scitie» (ΣκυΘία μικρά) pentru ca la sfarsitul secolului al treilea sa devie provincia romana Scythi (Cea mai veche mentiune a Dobrogei ca Scythia se intalneste intr-o insertie greaca datand des la inceputul secolului al II-lea in. Hr., descoperita la Histria (D. M. Pippidi, Inscriptiile din Scythia Minor, grecesti si llatine vol. I. Histria : imprejurimile, Bucuresti, 1983, nr. 15, randul 16). In vremea cand scria Eusebiu, teritorial dintre Dunare si Mare se numea Scythia Minor, iar frontiera dunarean limes Scythicus.Daca deci prezenta Sfantului Andrei in Dobrogea este neindoielnica, atunci tot atat de sigura este si venirea lui la Tomis. Aici era capitala provinciei si Sfantul Andrei nu numai ca n-a ocolit-o, ci a vizat-o in mod special. Era o politica urmata si de ceilalti apostoli in misiunea de a vesti cuvantul Domnului mai intai orase si apoi la tara. Referindu-se la acest procedeu si la sfantul apostol Pavel, istoricul englez Normam Baynes zice : Sfantul Pavel cu ochiul unui general a ales capitalele de provincii ca puncte strategice in cucerirea lumii pentru Hristos; acestea erau fortarete oare trebuiau cucerite cu orice pret, aici, in special, Biserica primara a venit fata in fata cu cultul imperial... aici era sediul Satanei» (Norman Baynes, The Byzantine Empire, London 1948, p. 76—77).Noi credem ca Sfantul Apostol Andrei a adus in orasul Tomis «Vestea cea Buna», punand bazele religiei iubirii intre oameni si ca ea a rodit fara intrerupere, incat comunitatea de aici a progresat si a putut avea chiar episcopi, unii cunoscuti din izvoare inca de la sfarsitul secolului al IlI-iea (Emilian Popescu, Ierarhia Bisericeasca pe teritoriul Romaniei.... BOR, 1990, 1-2, p. 149-164). La Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) Tomisul a fost prezent prin episcopul sau. Gloria Bisericii din Tomis atinsa in secolele IV—VI nu poate fi inteleasa fara temelia pusa de apostolul Andrei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1302

Id: 26307

Data: Nov 29, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).