Joia Mare la Catedrala Episcopala din Caransebes

Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a oficiat, la Catedrala Episcopala cu hramurile Invierea Domnului si Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul din Caransebes, slujbe bisericesti caracteristice pentru Sfanta si Marea zi de Joi din Saptamana Patimilor.Dupa cum ne informeaza episcopiacaransebesului.ro, Preasfintia Sa a savarsit dimineata, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. La finalul Sfintei Liturghii a sfintit o cruce si un epitaf. Potrivit traditiei bisericesti, in aceasta zi de Joi, la Proscomidie se mai scoate inca un Agnet care se va sfinti cu cel din ziua respectiva. Acesta va fi pastrat pana in Martea Luminata, cand dupa o randuiala speciala se va sfarama si usca. Va fi asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa in Altar si va constitui Impartasania pentru cei bolnavi care se va folosi pe parcursul intregului an bisericesc.Sinaxarul bisericii noastre prevede ca in aceasta zi de Joi din Saptamana Patimilor sa se pomeneasca patru lucruri: sfanta spalare a picioarelor ucenicilor de catre Domnul Iisus Hristos, Cina cea de taina, rugaciunea cea mai presus de fire a Mantuitorului din gradina Ghetsimani si vanzarea Domnului de catre Iuda.La slujba au participat numerosi credinciosi de toate varstele, foarte multi dintre acestia impartasindu-se cu Sfintele Taine.In seara aceleiasi zile Preasfintitul Parinte Episcop Lucian al Caransebesului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi, a oficiat Denia cea Mare sau Denia celor 12 evanghelii. In cadrul acestei minunate slujbe, dupa Evanghelia a cincea, a avut loc procesiunea solemna a scoaterii Sfintei Cruci din Altar si asezarea acesteia in mijlocul bisericii spre inchinare. Sfanta Cruce va ramane pana vineri cand va fi readusa in Altar.In Sfanta si Marea zi de Joi, in cadrul Deniei celor 12 evanghelii, se pomenesc sfintele Patimi ale Mantuitorului Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste obraz, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, crucea si moartea Mantuitorului. Totodata se pomeneste si marturisirea de pe cruce a talharului iar impreuna cu aceasta mantuirea lui. Şi la slujba de seara Catedrala Episcopala Invierea Domnului din Caransebes s-a dovedit a fi neincapatoare pentru credinciosii prezenti la sfanta slujba.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 514

Id: 13221

Data: Apr 22, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).